Setari Cookie-uri

Viața va fi din nou frumoasă, îți promit

Povestea ta nu s-a terminat. Acesta este doar începutul. 

Într-o dimineață, într-o zi foarte apropiată, te vei trezi cu senzația aceea caldă și confortabilă în sufletul tău... acel sentiment aproape perfect, liniștitor, că totul este bine. Că tu ești bine. Că inima ta este bine. Vei simți că lumea nu mai este atât de înfricoșătoare pe cât credeai tu. Vei simți ca și cum toată presiunea ți-a fost ridicată de pe umerii obosiți și vei putea, în sfârșit, să îți umpli plămânii cu un suflu de aer proaspăt și curat.

După toate grijile, stările de anxietate și durerile pe care le-ai îndurat luni, poate chiar ani, te vei simți, în sfârșit, liberă. Iar acest sentiment te va lua prin surprindere. Te vei întreba dacă este real sau dacă visezi.

Te vei întreba dacă totul este trecător... dar nu, liniștea asta pe care o vei simți va fi cu tine pentru a rămâne... nu te va mai părăsi. Pentru că, în sfârșit, vei depăși greutățile. Vei merge mai departe. Vei trece peste furtună și vei vedea curcubeul și cel mai strălucitor soare. Și îți vei da seama cât de frumoasă este fericirea.

Citește și:

Nu-ți va mai fi frică. Nu va mai trebui să fii cu un zâmbet fals pe față sau să îți reamintești în mod constant să arăți că ești curajoasă. În acea dimineață vei simți un sentiment de împlinire, un sentiment de siguranță că așa trebuie să fie viața... că ești acolo unde trebuie să fii. Că așa a fost menit să se întâmple.

Nu îți vei mai face griji că nu ești suficient de bună pentru cineva. Nu te vei mai întreba dacă ești plăcută sau acceptată sau ce cred alții despre alegerile tale pentru că vei ști că ceea ce contează cu adevărat este ce crezi tu despre tine.

Vei înțelege, într-un final, că anxietatea ta nu reflectă întotdeauna adevărul, vei afla că fericirea te aștepta întotdeauna, chiar și când tot ce puteai vedea era întuneric în jurul tău. Iți vei da seama cât de important este să te alegi pe tine însăți și să lupți pentru sufletul tău.

Citește și:

Știu că totul pare dificil acum.

Știu că uneori te simți secată de energie.

Însă ai răbdare.

Înțelege că vremurile grele nu durează o eternitate. Ele sunt acolo pentru a te contura, a te ajuta să înțelegi cine ești și de ce ai nevoie. Ele sunt acolo pentru a te ajuta să devii cea mai bună versiune a ta. Ele sunt acolo pentru a îți arăta cât de puternică ești.

Povestea ta nu s-a terminat. Acesta este doar începutul.

foto main: santoelia, Shutterstock

Vizionare placuta


Kudika
18 August 2020
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.