Angelina Jolie a demonstrat de-a lungul timpului că este o femeie puternică și a fost un exemplu pentru milioanele de fani. Cum înainte de a fi actriță și vedetă este un om obișnuit, Angelina nu s-a a sfiit să își arate punctele slabe în fața a zeci de privitori.
Angelina Jolie, schimbare radicală în viața ei
Angelina Jolie nu trece prin cea mai fericită etapă din viața ei. După divorțul de Brad Pitt, Angie a arătat că orice sfârșit este un nou început. Actrița și-a canalizat întreaga atenție asupra proiectelor, dar și asupra copiilor ei. Timpul a trecut, picii Angelinei au devenit adolescenți în toată regula, iar de abia de acum urmează partea grea pentru actrița.
Fiul ei cel mai mare, Maddox Jolie-Pitt a ajuns la vârsta în care își ia zborul de acasă pentru a urma cursurile unei prestigioase universități din Coreea de Sud. Maddox a ales să studieze biochimia la Yonsei University, iar momentul despărțirii de mama lui a fost unul extrem de emoționant. De departe, cea care a vărsat primele lacrimi a fost Angie. Chiar dacă universitatea se află la kilometri distanță de casa Angelinei, aceasta mai deține o proprietate în Cambodgia, astfel că vizitele nu vor fi deloc o problemă.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- NOUA UNSPE și OSCAR colaborează pentru prima dată și lansează ANGELINA JOLIE
- Angelina Jolie, dezamăgită de tot ce se întâmplă în SUA: Nu mai recunosc țara mea natală...
- Angelina Jolie și Brad Pitt pun capăt unei bătălii juridice de opt ani: Acord de divorț, dar nu și pace în totalitate
”Astăzi voi pleca. Tot azi a fost și ziua în care l-am lăsat la universitate”, a răspuns Angelina unui student potrivit celor de la Marie Claire.
sursa foto main și articol: Instagram
Angelina și The Weeknd sunt împreună?
Primele zvonuri legate de faptul că artistul canadian formează un cuplu cu fosta soție a lui Brad Pitt au apărut în vara acestui an, în luna iunie, mai exact. Cei doi au fost surprinși atunci la un restaurant din Los Angeles, iar la scurt timp de la prima întâlnire, istorie s-a repetat. Chiar dacă niciunul dintre ei nu a confirmat că ar avea o relație, presa de scandal și unii dintre fani s-au grăbit să afirme că nu iese fum fără foc și că ceva-ceva este între ei.
Cu câteva săptămâni în urmă, The Weeknd și Angelina au fost surprinși în timp ce părăseau un restaurant din Santa Monica. Cei doi au ieșit la cină și, potrivit tabloidelor de peste Ocean, au petrecut mai bine de două ore unul în compania celuilalt. Cei doi au părăsit restaurantul împreună, însă fără să se țină de mână sau să facă gesturi care să îi dea de gol. Amândoi au purtat ținute all black la cină și au plecat fără să dea vreo declarație paparazzilor adunați în fața restaurantului.
- De la poveste de iubire la război în tribunal: Angelina Jolie câștigă o bătălie crucială împotriva lui Brad Pitt
- Angelina Jolie, noi mărturisiri tulburătoare despre divorțul de Brad Pitt: A fost o perioadă devastatoare pentru mine...
- Brad Pitt, declarații surprinzătoare despre divorțul de Angelina Jolie: Nu cred că a fost un lucru important...