Cei mai multi dintre barbatii care mi-au trecut prin viata aveau o singura mare teama. Nu ca i-as putea minti, insela sau pari la neveste. Nici macar nu le era teama ca as fi putut eu sa ma transform in nevasta. Le tataiau fundurile, mai ales la despartire, ca o sa ajunga sa fie pentru mine doar un material in plus ca sa imi fac norma la revista. Ceea ce, intre noi fie vorba, nu e chiar cel mai rau lucru care se poate intampla. Unii, de exemplu, sunt uitati si stersi din memorie – click dreapta delete – altii sunt sursa inepuizabila de inspiratie. Mi-e teama ca o sa ajung doar o statistica pentru articolele tale, imi spunea candva un domn. Despre el, numai de bine dar avea dreptate. Dar ca-n statistica, in cuvinte pot face numeroase corelatii. Asa ca se ia un personaj de aici, o intamplare de acolo, o inima franta de dincolo si se amesteca bine-bine pana cand iese o poveste omogena. Orice asemanare cu realitatea nu e intamplatoare dar nici realitate nu e. Suna sec sa spun despre ei ca sunt doar date statistice. Prefer sa ii numesc surse de inspiratie. Muze. Muzilor care sunteti! De altfel, lucrul asta este valabil si pentru femeile din viata mea. Fiecare dintre ele are cel putin o poveste interesanta de spus insa are nevoie doar de cuvintele potrivite. Atunci cand nu le au ele, doamnele, imi place sa cred ca le am eu. Pana la muzele-doamne, dati-mi voie, dragile mele, dragii mei, sa va povestesc despre cativa dintre cei care mi-au fost muzi.
Nota bene, stiu ca nu exista cuvantul muzi, nu dati cu dictionare-n mine. De dragul povestii, sa il primim insa printre noi.
Caliope este o patima rurala blonda, singura patima blonda. De atunci m-am lecuit de barbatii blonzi cu ochii verzi.
Melpomene a fost unul dintre cei despre care aproape m-am convins ca il iubesc. Din fericire pentru mine, nu a fost asa. Acum este genul de barbat care te deprima chiar si cand te uiti la el. Prin urmare, m-am vindecat dupa o noapte de jelit, o sticla de Jack si un pachet de tigari. Sa fie primit!
Clio e un om instructiv daca il privesti de departe. Casanova local este un caz banal care l-ar plictisi teribil pe Freud. Relatie defectuoasa cu figura autoritara din familie iar asta i-a oprit dezvoltarea emotionala undeva pe la 18, 19 ani. Probabil ca la varsta asta a suferit un esec pe care nici el, nici tatal nu l-au putut ierta si accepta in veci. Cea mai mare drama a sa este ca niciodata dar niciodata nu se va ridica la inaltimea asteptarilor tatanelui.
Spune-ti parerea!