Atunci cand ma gandesc la mine si ma analizez in toate ascunzisurile si gropile mele, “romantica” e ultimul cuvant care imi trece prin cap. E undeva sub mecanic amator si cercetator britanic. La o adica o roata as putea sa schimb, in teorie as putea desfaura un studiu despre apa uda dar mai greu sa ma gandesc la vin si lumanari. Nu spun ca cele de pe urma sunt de lepadat, spun doar ca nu-s de mine.
In ceea ce ii priveste pe barbatii din viata mea, nu am un tipar anume. Mi-au placut unii frumusei de-ti vine sa ii pictezi, altii de-o slutenie greu de pus in cuvinte dar cu o personalitate cat sapte. Unii destepti foc, altii prostalai de le curgea scuipatu’ din gura insa care excelau in alte domenii. Barbati romantici insa, niciodata. Aproape niciodata. Sa nu imi spuneti ca ei nu sunt romantici pentru ca sunt. Sau scot romantismul la suprafata pentru femeia potrivita. In cazul meu nu s-a intamplat asta. N-am fost femeia potrivita si nici n-am avut vreodata disponibilitatea emotionala pentru asta. Caz clasic si cat se poate de adevarat de “it’s not you, it’s me”. Maximul de romantism pe care il poti scoate din mine este un pahar de bourbon in mana si promisiunea solemna ca timp de vreo ora nu voi dori nimanui o karma proasta. Probabil ca paharul ala de bourbon a fost cheia catre osul de romantica din mine. De acolo mi s-au tras cele rele dar in special cele bune. Sa vedeti ca pe lumea asta nu e nimic intamplator.
Cred ca unele lucruri, si mai ales unii oameni, trebuie sa ti se intample. Oricat de tare te-ai impotrivi, karma, viata, soarta, Justitia divina, spuneti-I cum vreti, va aduce impreuna. In cazurile astea, poate invatam unii de la altii. Poate devenim mai buni, nu stiu. In cazul meu, cred ca ne-am platit pacatele unul prin altul. Contextul in care ne-am cunoscut este complet irelevant si cat se poate de imposibil, in teorie. In practica ne-am croit drum unul catre celalalt, desi stiam amandoi cat de scump o sa platim. Dar jur pe rosu, a meritat fiecare deget frant de ciuda, fiecare suvita zdrelita de buza muscata pana la sange de neputina. Daca as putea sa o iau maine de la capat, as lua-o. Ma iertati, mi-o iau amintirile pe dinainte si degetele raman in urma pe tastatura.
Ce incerc eu sa va spun este ca barbatul asta, idol imposibil, m-a facut sa visez cu orele. Stateam prinsi printre cearsafuri care duhneau a lipsa de pudoare trupeasca si sufleteasca si ne plimbam prin toata lumea cu ochii mintii. Am traversat asa zeci de tari, zeci de timpuri. Ne refugiam intr-o bodega prafuita din Paris, in La Belle Epoque, in fum de tutun, aburi de opium si sunete de pian. Am fugit printre studentii americani care protestau impotriva razboiului din Vietnam. Am stat aproape de Yuri Kochiyama si am adulmecat in aer moartea lui Malcolm X. Ne-am plimbat impreuna pe campurile copilariei lui si am adunat ghinde de pe dealurile copilariei mele. Am strabatut in goana cailor verdele dur al Mongoliei si am tras cu ochiul in bordelurile Japoniei interbelice.
Spune-ti parerea!