Benefic sau nu pentru sufletul tău: Diferențele mari de vârstă în relații

Benefic sau nu pentru sufletul tău: Diferențele mari de vârstă în relații

Iată câteva sfaturi referitoare la diferențele mari de vârstă în relații!

Se spune că iubirea nu are vârstă, iar această idee este din ce în ce mai folosită în zilele noastre. Ne aflăm în secolul vitezei, aici unde nu se mai ține cont de sex, religie, culoare sau vârstă. Vom vorbi puțin din punct de vedere psihologic și vă voi oferi părerea mea proprie în contextul acestei situații. Am fost implicată într-o relație în care diferența de vârstă era de peste 17 ani, motiv pentru care mă simt responsabilă să vorbesc atât pentru persoanele aflate în situația mea, cât și pentru cele care vor pur și simplu să înțeleagă dacă diferențele mari de vârstă provoacă sau nu probleme.

Probleme care apar odată cu diferențele mari de vârstă în cuplu

Obiceiuri diferite

Deși nu pare a fi cea mai gravă problemă din lume, aceasta se poate manifesta destul de drastic. Este dificil ca partenerul tău să își dorească cu totul alte lucruri față de tine. Vom lua un exemplu simplu: tu îți dorești să mergi în club, iar el să stea acasă să se uite la meci. Da, acest lucru se poate întâmpla o dată, iar unul dintre voi să facă un compromis, însă pe parcursul vremii, aceste obiceiuri vor crea frustrări în viața fiecărui partener.

Nivelul de energie

Energia ține cont de mai mulți factori precum stilul de viață sau alimentația, deci nu este obligatoriu ca un om mai în vârstă să fie mult mai puțin energic decât o persoană tânără. Cu toate acestea, cei tineri sunt mai curioși și își doresc mai mult să experimenteze frumusețile vieții. Mai mult decât atât, oamenii care își doresc aventură cu siguranță vor să aibă pe cineva cu care să poată împărtăși momentul, iar un om mult mai în vârstă decât tine, nu va putea să o facă. Cel mult își va aminti de perioada în care el se bucura de aceleași lucruri de care te fac pe tine fericită acum.

Ochiul critic

Deși spunem că nu ne interesează ce spune lumea din jur, undeva în subconștientul nostru ne afectează părerile sau sugestiile oamenilor. Astfel, atunci când vei primi mai multe îndemnuri să te desparți de partenerul de viață pentru că meriți ceva „mai bun”, „mai tânăr” sau „mai fresh”, aceste lucruri ar putea să îți creeze frustrări interioare. Chiar dacă le ignori sau le negi, ele sunt acolo și îți vor oferi probleme atât în cuplu, cât și în relația ta cu propria-ți persoană.

Vizionare placuta


Kudika
14 Octombrie 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri