Setari Cookie-uri

5 Comportamente care fac diferența între o relație toxică și una sănătoasă

Când iubim, avem tendința să închidem ochii la comportamentele neplăcute pentru noi și totodată să sperăm că totul va fi mai bine, că vom fi fericiți din nou. E drept că fiecare relație, cu cât este mai lungă, cu atât va avea riscul de a trece prin perioade de criză. Touși, există unele diferențe categorice între o relație de cuplu toxică și una sănătoasă.

5 lucruri care fac diferența între o relație toxică și una sănătoasă

Senzația de anxietate când urmează să te întâlnești cu partenerul

Într-o relație toxică vei simți anxietate atunci când urmează să te întâlnești cu partenerul, ca o emoție interioară îmbinată cu teamă, chiar dacă, de exemplu, ești în această relație de mult timp.

Această anxietate se leagă profund de comportamentele lui, de modul în care ar putea reacționa la ceva atât de minor, încât îți dai seama că nu poți intui acel motiv, că nu poți anticipa. De asemenea, te confrunți cu gânduri și întrebări, dacă nu îi place ceva, dacă ai făcut un lucru bine, dacă ai uitat să faci ceva ce se va întâmpla, dacă, dacă, dacă...

Citește și:

Într-o relație sănătoasă, ar trebui să simți o eliberare atunci când ajungi în preajma partenerului, să simți că ai din nou echipă, că e aproape și e suportul tău pentru orice. Într-o relație sănătoasă ar trebui să fii nerăbdătoare să te revezi cu iubitul tău și, de asemenea, ar trebui să te simți liberă să îl suni și să îl vizitezi când vrei, fără să simți anxietate sau fără să simți respingere din partea lui.

Dilema între a schimba partenerul sau a-l accepta așa cum este

Într-o relație toxică, în care tu ești victima, va exista o dilema, aceea de a îi cere partenerului să se schimbe și de a face tot posibilul să se schimbe (unde vei eșua, desigur) și aceea de a-l accepta așa cum este.

Într-un final, care nu este prea departe, va trebui să alegi, de fapt, între a-l accepta sau a pune capăt relației.

Citește și:

În încercarea de a acceptă relația așa cum este, încerci să îți reprimi suferința, să îți cauți bucuria în alte zone unde nu împarți cu el acea bucurie (aspect important în relațiile toxice). De asemenea, încerci să îți remodelezi viața astfel încât să eviți aspectele care nu îi plac, dar nu vei reuși, pentru că va tot găsi altele – problema nu este comportamentul tău, ci al lui. Așadar orice ai face, nu va fi bine.

Ajungi să nu mai fii tu sau, mai rău, ajungi dependentă de el, inclusiv financiar. Această dependență face foarte dificilă ieșirea ta din relație.

Ajungeți să vă cunoașteți după mult timp de relație

Într-o relație sănătoasă, legătura partenerilor începe prin a-l cunoaște pe celălalt, căci amândoi sunt echilibrați și gata să își arate atuurile și vulnerabilitățile. Sunt gata să afle dacă acea relație este sau nu ceea ce caută, asumându-și rezultatele.

Citește și:

Într-o relație toxică, începutul este numai miere. Totul este minunat, partenerul îți cucerește încrederea, te poate determina să va mutați împreună (prematur, înainte să simți că cunoști toate acele aspecte din viața lui importante pentru cuplu), pare să te implice în activitățile sale și nu este dispus neapărat să se certe.

Unoeri, încrederea merge până la a-ți cere să renunți la școală, facultate, întâlnirile dese cu familia chiar sau să renunți la serviciu.

Abia după o vreme, mai lungă, când „te poate controla”, toxicitatea relației începe să se instaleze. Și nu te vei regăsi în noile valori ale cuplului. Ba chiar te vor face profund nefericită.

relatie toxica Foto: Reksita Wardani/shutterstock.com

Citește și:

Simți că te-ai îndepărtat de toți oamenii pe care îi iubești

Într-o relație abuzivă, descoperi că, sub presiunile îndelungate ale partenerului, ai ajuns să te îndepărtezi de prietenii tăi, de membrii familiei, de persoanele la care ții și care, până la urmă, conturau și intregeau viața ta socială și familială.

Cumva ați rămas doar tu și partenerul, iar această izolare te apasă.

Într-o relație sănătoasă, partenerii își susțin reciproc relațiile și nu intervin pente acestea.

Îți este foarte greu să ieși din relație

Iar această greutate nu se leagă neaprat de dorința ta, adică îți poți dori să îi pui capăt, însă realizezi că va fi foarte greu.

De ce? Pentru că într-o relație toxică, partenerul controlează deja multe aspecte din viața ta și vei avea pierderi foarte mari. Fie deține control asupra bunurilor tale, casei, banilor și va trebui să pierzi o valoare mare din ceea ce este, de fapt, al tău. Fie nu mai ai loc de muncă sau ți-ai întrerupt studiile. Sau te-ai îndepărtat prea mult de familie și prieteni, ești izolată social și îți este teribil de greu să reușești singură.

Citește și:

Sau pot fi alte și alte motive la mijloc. Și este foarte dificil să le învingi. Dar toți avem dreptul la fericire. În unele situații, poți chiar să fii amenințată dacă încerci să întrerupi relația, iar acele amenințări pot fi foarte reale.

Sursa foto: StockSmartStart/ shutterstock.com

Vizionare placuta


Kudika
14 Iunie 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.