N-am fost suficient de bună pentru el

Anays, îți mulțumesc pentru șansa de a mă confesa. Deși o fac public, cumva, am senzația că vorbesc doar cu tine, ca și când mi-ai fi o prietenă veche. Și, într-un fel, chiar așa îmi și ești prin intermediul cărților tale pe care le-am citit acum ceva timp și la care mai revin din când în când, mai cu seamă atunci când mă simt mică, abandonată, pierdută, a nimănui. Căci, citindu-te, îmi extrag energia și puterea din rândurile tale și-mi aduc aminte cine sunt, în ciuda faptului că, dacă privesc în urmă, experiența mea de viață până acum îmi șoptește răutăcioasă că sunt un nimeni bun de folosit de câteva ori și apoi de aruncat la coș. Adevărul este că aici voiam să ajung cu confesiunea mea.

Să zicem că mă cheamă Ioana. Pe el l-am cunoscut la ultimul loc de muncă. Lucram în birouri alăturate și, dintr-o glumă, am început să vorbim prin mesaje, deși nu ne despărțeau decât un perete subțire și vreo zece pași. Dar ni se părea incitant, mai cu seamă că, atunci când ne intersectam prin firmă, nu lăsam să se ghicească că am fi mai mult decât simpli colegi. Deși mesajele deveneau tot mai multe și mai intense, deloc potrivite cu locul și momentul în care ne aflam, încă nu ieșisem la vreo întâlnire, încă nu ne apropiasem în vreun fel fizic.

Citește continuarea pe confesiunileuneifeterele.ro

foto prima pagină MillaF/ Shutterstock