GINA CAS este acum online!

Kudika
10 Martie 2016

www.ginacas.com este site-ul pe care il puteti accesa pentru a urmari cele mai recente proiecte vestimentare semnate Gina Cas.

Advertorial

Tanara artista va invita in universul sau virtual www.ginacas.com, aflat acum la un click distanta. Avand un design minimalist, clar, la obiect, site-ul este foarte usor de navigat, fiind structurat ca un portofoliu online care cuprinde cele mai reusite creatii vestimentare, prezentarea showroom-ului, articolele de presa scrise de la infiintarea brand-ului si pana acum, dar si imagini de la prezentarile spontane realizate sub forma de flashmob, pe strazile Bucurestiului.

Desi acestea puteau fi vizualizate si pe contul personal de facebook al designerului, ele sunt acum mai simplu de accesat intr-un cadru oficial, gandit special pentru iubitorii de moda si de inedit.

“Ma bucur ca am finalizat site-ul la inceputul acestui an, avand in vedere ca am pregatit numeroase articole vestimentare care urmeaza a fi prezentate, tinute purtabile, dar nonconformiste in acelasi timp, adresate publicului larg. Noua colectie comerciala va avea ca elemente directoare colajul, asimetria, imbinarea de materiale cu texturi contrastante, insertii lucioase, o gama variata de culori tari, griuri, alb-negru, nuante de pamant, dar si dungi si aplicatii geometrice. De data aceasta am avut o abordare mai comerciala a creatiei mele, care se adreseaza atat celor care vor sa-si defineasca stilul prin experimentari, cat si celor cu o linie personala bine definita, cu atitudine, cultura si simt estetic dezvoltat, care vor sa aiba o aparitie distincta pe catwalk-ul pe care pasim cu totii zilnic, strada…” a declarat designerul vestimentar.

GINA CAS (24) este absolventa a Facultatii de Arte Decorative si Design si a Masteratului cu specializarea: Strategii de Moda si Costum, in cadrul Universitatii de Arte din Bucuresti. Colectiile lansate pana acum sunt cunoscute sub titlurile: “SHAPE”, ” Arrrmy”, „STAR”, “X2” si “LUDIC”. Este cea care a initiat un nou concept al prezentarii de moda, prin Flashmob-urile „Magheru Catwalk”, „Black” by Gina Cas din Centrul Vechi, Bucuresti, dar si “Herastrau-Best Of GINA CAS”, in 2015.

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: