comunicat de presa
In aceasta saptamana a fost demarat al doilea an de implementare in Romania a proiectului european „Cresterea consumului de fructe si legume proaspete in randul grupurilor vulnerabile” desfasurat sub sloganul „Mai mult gust, mai multa savoare”, cu o noua serie de interventii directe, dedicate promovarii si incurajarii consumului de fructe si legume proaspete in randul categoriilor defavorizate. Peste 700 de beneficiari: copii, persoane varstnice si femei insarcinate din orasele Roman si Medgidia vor lua parte la 9 sesiuni lunare de informare si de gatit.
„Rezultatele masurabile ale primului an de implementare au permis continuarea proiectului in Romania. Impreuna cu partenerii nostri europeni, cele 20 de organizatii non-profit cu care colaboram, si alaturi de primarii, ii vom invita pe beneficiari sa pregateasca si sa deguste retete pe baza de fructe si legume proaspete, incurajandu-i astfel sa creasca consumul zilnic al acestei categorii de alimente”, a declarat Silvia Bucur, Director General PRAIS Corporate Communications.
Proiectul, o initiativa a Comisiei Europene, Direcţia Generala Sanatate si Consumatori (DG SANCO), este dezvoltat si implementat in Romania de catre compania PRAIS Corporate Communications. Proiectul este coordonat de catre compania Babel Strategy & Communications, fiind implementat in comunitatile din alte 2 tari: Bulgaria si Slovacia.
Spune-ti parerea!