Setari Cookie-uri

Sansa la viata, sansa la noi amintiri

Se estimeaza ca valoarea finala a donatiei, din cadrul campaniei, catre IBCvT, va fi de aproximativ 550.000 USD

Se estimeaza ca valoarea finala a donatiei, din cadrul campaniei, catre IBCvT, va fi de aproximativ 550.000 USD

Campania “Sansa la viata sansa la noi amintiri” si-a indeplinit obiectivul: cresterea numarului copiilor cu malformatii cardiace salvati la timp prin dotarea unei a doua sali de operatii la Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu Mures si a unei ample campanii de informare a comunitatii

Campania „Sansa la viata, sansa la noi amintiri”, desfasurata in perioada 1 iulie – 30 septembrie, a juns la final. Rezultatele sunt incurajatoare: numarul copiilor cu malformatii cardiace operati la Institutul de Boli Cardiovasculare si Transplant din Targu-Mures (IBCvT) a crescut semnificativ. Numarul interventiilor chirurgicale efectuate la IBCvT a crescut cu 57% in perioada 1 iulie-15 septembrie 2008, fata de perioada 1 aprilie – 15 iunie 2008.

Acest lucru a fost posibil datorita dotarii unei a doua sali de operatii la IBCvT, devenita functionala inca din timpul campaniei. Valoarea fondurilor campaniei donate pana la sfarsitul lunii august se ridica la 400.000 de dolari SUA. Suma a fost investita in achizitionarea de tehnica medicala de varf pentru cel de-al doilea bloc operator al IBCvT din Targu-Mures: un ecocardiograf cu sonda transesofagiana pediatrica (primul ecograf din Romania configurat pe investigatii cardiologice intraoperatorii la copii si nou-nascuti), o pompa de circulatie extracorporeala, un monitor de anestezieterapie intensiva si o statie de pompe volumetrice peristaltice.

Totodata, unul dintre medicii Institutului a fost trimis la specializare in cardiologie interventionala pentru copii, in Elvetia.

Fondurile provin din vanzarea produselor Procter&Gamble participante la campanie. Un audit Deloitte&Touch, care se va incheia in luna octombrie, urmeaza sa stabileasca valoarea finala a donatiei aferenta campaniei. Conform estimarilor interne ale P&G, aceasta s-ar putea ridica la 550.000 de dolari SUA. Ultima transa a donatiei, in valoare de aproximativ 150.000 USD, va fi utilizata pentru achizitionarea unor echipamente suplimentare pentru a doua sala de operatii (aparat NIRS-oximetru cerebral/somatic), pentru inlocuirea echipamentelor uzate fizic din primul bloc operator al IBCvT, pentru dotarea blocului de terapie intensiva pediatrica din Sectia Clinica de Cardiologie Pediatrica si pentru o bursa de supraspecializare in strainatate a unui medic neonatolog.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
3 Octombrie 2008
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.