Iubire de frate, iubire din dragosteů

Iubire de frate, iubire din dragosteů
Kudika
31 August 2010

Briza marii imi brazdeaza fata trista, parca invidioasa pe soarele vesel, caruia nimic nu ii poate minimaliza fericirea, nici chiar norii aparuti din senin.

Briza marii imi brazdeaza fata trista, parca invidioasa pe soarele vesel, caruia nimic nu ii poate minimaliza fericirea, nici chiar norii aparuti din senin. Of, of, norii aparuti din senin! Daca toate s-ar petrece atat de repede si nu ar lasa urme, sterse ca si nisipul fin cu care ma joc ca sa imi treaca timpul, ce bine ar fi! Dar pentru noi, oamenii, lucrurile nu stau tocmai asa.

Singurul lucru bun care ne ramane, daca pot spune asa, este consolarea, speranta ca o sa rada intr-o zi soarele si pe fata noastra sau, sa ne destainuim unii altora, sa ne descarcam sufletul. Viata insasi e o poveste care nu de putine ori lasa urme vizibile mai mult sau mai putina adanci, in functie de ridurile brazdate pe fata.

Cand esti singur, gandurile vin si trec mai repede ca si amintirile, mai ales cele placute. Si nu e mult timp de atunci: doar un an, o vara, cand, pe aceeasi plaja pe un timp cam innorat, poate ghinion, nu ne-a purtat noroc, eu si Ovidiu ne planificam data nuntii. Fiecare dorea locatia din orasul sau: eu la Vaslui, orasul meu natal, el Constanta, ca de! avea si nume predestinat, Ovidiu. Am avut o frumoasa relatie, care dura de trei ani. Relatia a debutat pe negandite, ne-am cunoscut banal, intr-un parc, amandoi fiind studenti la universitati diferite in Bucuresti. Chiar daca nu aveam pasiuni comune, el iubea drumetiile, distractia, eu fiind mai retrasa, ne potriveam. Nici unul dintre noi nu eram singuri la parinti; el mai avea o sora, Anca, iar eu un frate, Valentin.

De ceva vreme, odata cu stabilirea unei reletii serioase intre mine si Ovidiu, mai ales ca tot vorbeam despre nunta, Anca devenea tot mai nelinistita, oarecum agitata, incat aveam impresia ca ai lui aveau ceva de obiectat impotriva mea. Ba, mai mult decat atat, evita sa ne vorbim, desi eu o vedeam ca pe o potentiala cumnata, si gasea scuze ba ca e o cupata, ca are de invatat, ca merge acasa, inventa ea cate ceva ca sa ma evite.

In ceea ce il priveste pe Ovidiu, tot mai melancolic, parea consecvent relatiei noaste, incurajandu-mi intentiile, pana intr-acolo incat am comandat si verighetele. Asa am stabilit in cele din urma ca nunta sa o facem in Constanta in iulie, dupa incheierea cursurilor, pentru ca tot as fi ramas la el, ce mai totul era ok. Pana intr-o zi, undeva in aprilie a acestui an, cand toate visele, gandurile si vorbele frumoase s-au spulberat si din toata fizionomia de atlet a lui Ovidiu mi-a ramas doar fata lui hidoasa si prefacuta.

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.




Setari Cookie-uri