Ana si Cornel

de Alice Nastase Buciuta
Sursa: Coffechat

Pe drumul spre munte intalnesc mereu panouri care fac reclama unei firme de mezeluri despre care banuiesc ca nu-si distribuie produsele decat in provincie, pentru ca, in Bucuresti, nu am vazut niciodata o asemenea marca. Firma producatoare de bunatati din carne se numeste, nici mai mult, nici mai putin, decat Ana si Cornel.

N-am mancat niciodata salam Ana si Cornel, nici sunculita, nici pastrama. Recunosc ca numele nu mi se pare prea apetisant. E clar ca un cuplu de intreprinzatori au pornit la drum in business, fara sa apeleze la serviciile vreunei firme specializate in constructie de brand, in naming, branding, marketing si alte servicii terminate in “ing” englezesc. Oamenii si-au pus ambitiile si dragostea la bataie si au hotarat ca fac o treaba serioasa si gustoasa impreuna. Mie, recunosc, panourile publicitare mi-au atras atentia fiindca numele e complet nepotrivit pentru o fabrica de mezeluri. Prima mea tentatie a fost sa pufnesc in ras. Dar apoi m-am trezit gandindu-ma, cu invidie, ca oamenii astia, care si-au impreunat numele pe un salam si pe-o afacere chiar sunt siguri ca nu se vor desparti niciodata. Chiar nu intra din doua in doua saptamani in angoasele in care ma pravalesc eu din doua in doua zile, temandu-ma de toate tristetile, ispitele, caderile si decaderile care se asaza mereu in calea iubirilor de pe pamant.

Toti ne pastram, cumva, cate un as in maneca. Niciunul dintre noi nu-si trece averile din prima pe numele sotiei sau al sotului, ba chiar stiu destul de multi oameni instariti care evita mariajul tocmai de teama sa nu imparta ce au agonisit ei mai inainte. Iar cand e vorba de afaceri, firmele sunt ba pe numele unuia, ba pe ale celuilalt, ca, la o adica, o nefericita adica, truda profesionala sa nu intre la partaj. Iar brandurile pe care le construim intr-o viata avem grija sa nu intre la nicio imparteala. In schimb, oamenii astia, despre care nu stiu altceva decat ca au ales un nume foarte neinspirat pentru mica lor companie, nu se tem de despartire si ma fac sa cred ca poate ar trebui sa fim cu totii mai siguri pe noi si pe iubirile noastre. Ei stiu ca nu vor taia niciodata in doua salamurile pe care le-au produs la fabricuta lor, stiu ca nu vor da cu verighetele, cu juramintele sau cu sunculitele de pamant, ca sa nu strice tot ce-au construit cu atata truda. Sau macar asa imi place sa cred.