3 nunti si-o domnisoara de onoare: Blestemul fetei batrane

Nunta 2: Pi la Milisauti

Undeva la 4 km de granita cu tara prietena si vecina Ucraina se afla o asezare de vreo 2000 de suflete cu nume predestinat: Satu Mare. Am tras in gazda la mamaia ginerelui care era inrudita cu mine astfel: fiica ei, deci soacra mare, era matusa prin alianta a bunicii mele din partea mamei. Limpede, da?

Aici am aflat ca sunt ridicata la rang de drusca si am onoarea sa-l insotesc pe ginerica de-a lungul si de-a latul satului, cu plosa si cosurile ca sa poftim oamenii la nunta. Intolita deci intr-o rochie de matase si tocuri de 10 cm am batut tot satul. Pe masura ce timpul trecea, eu tremuram din ce in ce mai tare si ma invineteam la fata din cauza temperaturii scazute. Era iunie si nu cred ca sarea mercurul de 15 grade.

Mirele de bratul caruia eram atarnata ma intreaba cu grija daca sunt emotionata sau daca mi-e rau. Nu, sa-ti traiasca miresica, am paralizat si cred ca intru intr-un fel de delirium tremens de la frig.

Dar altfel, toti oamenii au fost mai mult decat primitori si politicosi, veseli desi munciti si macinati de viata grea, rumeni in obraji si calzi la suflete. Grijulii din fire, ne-au sfatuit ca la intoarcere s-o luam pe drumul “a’ mai scurtut, cari treci pi la Milisauti”.

Cand am terminat recensamantul si tuica din pleosa, ne-am intors la casa mirelui. Am dat peste un obicei pe care nu l-am mai vazut in nicio alta parte a tarii: iertaciunea.

Ginerele si mireasa, fiecare la casa lui, se aseaza in genunchi in fata familiei si isi cer iertare pentru toate supararile cauzate parintilor si pentru toate greutatile indurate. In timpul asta, doi lautari chinuie o trompeta si o toba pe linii melodice de jale.

Am crezut ca ei sunt obisnuiti si nu mai sunt emotionati de acest moment dar m-am uitat in ochii tuturor si toti erau induiosati. Insa m-am pus pe bocit in momentul in care mama lui a inceput sa doineasca de pe scaunul ei.

Din gatlej i s-a ridicat un tipat ca de animal ranit si a scos un “Vaaaaleu, Ticuta!” de s-a incrancenat carnea pe mine. Acela a fost momentul in care m-am apucat de baut.

Masa, dansul si felicitarile au avut loc la caminul cultural din sat, unde era frig ca-n toiul iernii. Prin urmare, am jucat toata nunta in blugi si adidasi. Si am jucat pana am facut basici! Nu le sta in obicei sa horeasca. Au in schimb invartite-n doi de-ti zuruie si ochii in cap. M-au sucit si de-a dreapta, si de-a stanga cu o dexteritate de care nu ma credeam in stare.

Nu mai conta nici macar faptul ca bautura era alcool etilic stropit cu ceva esenta sau ca friptura de bou a fost tare ca talpa. Nici nu infigeam bine furculita-n mancare ca mi-o luau picioarele inainte si jucam pe sub masa ca Scarlett O’Hara pe sub fuste.

S-a strigat darul, s-au impartit cadourile catre cele 11 perechi de nanasi si s-a iscat si traditionala cafteala de la betie. Doi flacai vanjosi au scos cate-un suriu, naiba stie de unde si se amenintau cocoseste. Soacra mare (mare rau) ii apuca voiniceste pe amandoi de gat, le frige cate o perechi di palmi si-i racoreste. Strasnica treaba!