Baietii buni versus ratatii poetici: Sa facem diferenta!

De multe ori am citit sau am auzit barbatii natiei sau din lumea larga plangandu-se de gusturile indoielnice ale femeilor in ceea ce priveste alegerea partenerilor. Vedeti voi, in lumea asta, multi barbati sunt convinsi ca femeile au o gena masochista in ele, gena care le impinge mai abitir ca altceva pe lume sa isi caute dragostea in bratele „baietilor rai”, a golanilor despre care toate mamele povestesc inca din preadolescenta la ceas de seara.

Astfel, fiecare dintre noi e dotata din nascare cu o pereche de ochelari de cal din cauza carora ii ignoram pe presupusii baieti buni. Nu zic ba, se intampla si asa pentru ca nu sunt doua femei la fel pe lume si oricine sustine ca suntem toate la fel traieste in propria bula limitata si autosuficienta, intitulata uneori misoginism.

Sa incercam deci sa definim ceste doua categorii: presupusii baieti buni si presupusii baieti rai. Baietii buni, dupa insumarea definitiilor primite in sute de discutii pe aceasta tema, sunt barbatii care nu beau, nu fumeaza si n-ar lovi niciodata o femeie. Ca si cum lipsa unor vicii si respectarea unui drept fundamental al omului ar face din posesosorii acestor insusiri minuni si daruri dumnezeiesti pentru femei si ar fi cazul sa cam fim recunoscatoare pentru asta.

La capatul celalalt, sunt baietii rai, cei care au mereu cuvintele cu ei, fidelitatea este un concept SF, mint de ingheata apele, santajeaza emotional si cine stie ce alte trasaturi mai poseda de ajungi sa te crucesti si sa te intrebi din ce greseala a evolutiei au iesit din pestera. Cu baietii rai ne-am lamurit si nu e loc de intors.

foto shutterstock barbat in costum

Pe de cealalta parte, trebuie sa ne lamurim oleaca asupra conceptului de baiat bun si pentru asta, am sa va impartasesc din experientele mele personale.

Primul „baiat bun” l-am cunoscut in ultimii ani adolescenta, la scurt timp dupa majorat. Il lauda toata lumea ca pe pomul proverbial. Uite ce suflet mare poate sa aiba, cat este de sensibil si de politicos, ce sa mai! Minune la noi in satul cu blocuri. Prin urmare, parea candidatul ideal de proptit in batatura la mamuca. Am ajuns sa il cunosc cu timpul, si intr-adevar, era un om sensibil. Probabil ca toata bautura turnata pe furis i-a inmuiat sufletul in asa hal incat simtea nevoia sa scrie poezii si sa admire cu ochi mari de copil rasaritul de soare atunci cand se ducea pe balta la peste.

Si se ducea des ca nu avea loc de munca si nici nu intentiona sa depuna vreun efort in acest sens. Pana la urma, o fire atat de poetica si de sensibila ca a lui se poate hrani la cei douazeci si un pic de ani din banii pe care ii scapa taica-su printre degete din cand in cand. Omul stia exact ce soi bun ii e feciorul si il tot impingea de la spate sa faca ceva productiv. Dar cand e mai simplu sa iti plangi de mila si sa jelesti soarta cruda care nu iti baga in traista, de ce sa te complici?

In definitiv, taica-su era destul de tanar, mai avea cativa ani pana la pensie si putea sa il intretina. Sa nu ma intelegeti gresit, apreciez barbatii care stiu sa isi exteriorizeze emotiile si care nu isi simt masculinitatea stirbita daca varsa din cand in cand o lacrima. Dar baiatul asta bun, sensibil, generos si poetic plangea tot timpul. Dupa ce am facut o perioada pe sora de caritate si m-am convins ca nu am cine, ba, baiatule, l-am lasat sa isi planga singur mai departe ghinionul in viata.
Asta nu este un baiat bun, este un ratat poetic.

Al doilea „baiat bun” a fost cosmarul vietii mele. Desigur, bifa toate calitatile traditionale slavite de bunica, matusa si toate doamnele coapte din familia lui: era inalt, frumusel (pasamite daca esti inalt si fumusel, intri automat in categoria baietilor buni), facea o facultate de viitor si –mirabile dictu- nu bea si nici nu fuma.

Ceea ce doamnele care il ridicau in slavi nu stiau este ca baiatul lor minunant a tocat banii de facultate pe tigari, legale putin spre deloc, nu mai trecuse pe la un examen din anul I si nici nu se spetea sa puna mana sa se angajeze pentru ca era surmenat cu studiul.

Era ca o piaatra de moara atarnata de gatul meu, al mamei, al sora-sii si al bunica-sii, complet dependent de femeile din viata lui. Sigur, nu se batea la colt de strada si dormea in fiecare noapte acasa dar nici el nu era un baiat bun. Nici macar ratat poetic nu era. Era si este pur si simplu, un ratat.

Cel de-al treilea baiat bun a aparut in viata mea atunci cand reusisem sa ma conving ca asta este un mit si nu exista. Din ce am trait pana acum, in spatele fiecaruia dintre presupusii baieti minunati, se afla cate un suflet mic si meschin de parazit. Eram pregatita sa ii retez creanga de sub picioare din start si sa nu-i dau voie prea aproape de mine. Arsura in ciorba proverbiala functioneaza stupid de bine impotriva atacurilor amoroase.

Mi-am asumat un risc si m-am hotarat sa ii dau o sansa, ultima sansa pe care eram dispusa sa o acord. M-am asteptat in fiecare zi sa gasesc in caracterul lui o hiba, o buba, un trunchi gaunos din care nu a rodit nimic bun in afara de lacrimi ipocrite si poezii care suna a manele. Am gasit in schimb un om care a tinut piept vietii singur, de fiecare data cand aceasta i-a tras un sut stiti voi unde.

Un om care se educa singur, care are incredere in el si in ceea ce poate sa faca, un om care se imbunatateste in fiecare zi si care nu s-a oprit vreun moment sa isi planga de mila desi nu s-a nascut cu o lingurita de argint in gura. Invat in fiecare zi de la el cate o lectie noua despre incredere, putere si respect.

Asta, doamnelor, este un baiat bun.

foto prima pagina shutterstock barbati bruneti