Poveste de viata: Barbatul care nu stia sa iubeasca

Il stiam de ceva vreme atunci cand mi-am dat seama ca sunt indragostita de el. Lucram impreuna si apucasem sa il cunosc binisor. E un om infiorator de destept si are un talent fantastic la depanat. Cand se apuca sa imi povesteasca vreun film, vreo amintire sau vreo intamplare istorica, era ca un magician. Iti trimitea prin cuvinte simple imagini limpezi, fara metafore, fara figuri de stil.

Era greu sa il auzi povestind lucruri personale si o facea rar insa o facea atat de bine incat iti dadea impresia ca il spionezi pe gaura cheii. Ne-am apropiat, de fapt eu m-am apropiat de ele treptat, asa cum te-ai apropia de un animal salbatic sau ranit: pas-pas, pe furis, cu mainile si inima la vedere.

El a luat tot ce aveam de oferit, fara sa dea inapoi ceva. Sau cel putin, nu de bunavoie. Daca ii ceream, mi-ar fi dat in sensul ca putea juca orice rol imi doream. Atunci cand plangeam si ii spuneam ca il simt departe de mine, o luna de zile era alt om.

Lapte si miere se facea, Romeo si Jose Armando erau mici copii pe langa el si poeziile, florile, cinele romantice. Cum simtea ca m-am linistit si am intrat iar sub vraja lui, o lua de la inceput. Distant, rece, aproape indiferent. Functiona mecanic. N-am inteles de ce era inca langa mine, si a stat langa mine vreo doi ani de zile, poate mai bine.

Cred ca ii eram la indemana, ii eram comoda si nu protestam prea mult. Nu am fost niciodata genul care sa nu respecte intimitatea si independenta persoanei de langa mine. Nu ii cotrobaiam prin telefon, nu il spionam pe Facebook si nu ma crizam cand pleca in oras cu prietenii si aterizau pe la munte. Asteptam acelasi lucru din partea lui, evident dar probabil ca el era asa din indiferenta, nu din prea mult respect pentru independenta mea.

Ruptura s-a produs cand eu am primit o oferta de lucru in afara. Se presupunea ca o sa stau doi ani, pe un post asemanator cu ce faceam atunci apoi urma sa ma intorc in tara. Ca fata cinstita ce sunt, cum am ajuns acasa, i-am povestit. Oricine altcineva in locul lui poate ca ar fi spus sa ma mai gandesc, sa cantaresc toate optiunile, sa pun in balanta avantaje si dezavantaje si, macar la sfarsit, sa ma intreb ce se va intampla cu relatia mea. El mi-a zis doar atat:”Du-te!”

Si m-am dus. Nu-mi aduc aminte cele cateva luni pana la plecare, am impresia ca sunt lucruri care i s-au intamplat altcuiva. Stiu sigur ca am simtit durere si neputina in fata indiferentei lui, ca am plans nopti la rand in speranta ca undeva o sa se va aprinda o scanteie in inima lui si o sa-mi spuna macar un „mai gandeste-te”. Evident, nu a facut-o.

Noemi
16 Martie 2015

Urmareste-o pe Noemi

Noemi crede că textele savuroase sunt scrise nud în miez de noapte, cu stiloul pe hârtie și țigară în colțul gurii iar cele mai crude adevăruri sunt spuse în glume și...