Setari Cookie-uri

Sindromul esti prea buna pentru mine sau ipocrizia despartirilor

Cea mai mare minciuna spusa in relatiile amoroase

foto wavebreakmedia / Shutterstock

„Esti prea buna pentru mine” se traduce in limbajul omenesc asa: Ma fata, uite care-i treaba. Sexul cu tine a fost bun. Avem ceva amintiri frumoase. Dar sunt prea las ca sa iti pot recunoaste in fata ca mi-a fost mai usor sa te duc atata timp cu zaharelul decat sa admit, poate si tie, si mie, ca nu tin la tine. Nu am coloana vertebrala sa iti spun ca nu te iubesc si cel mai probabil, nu o sa te pot iubi niciodata pentru ca pur si simplu, nu esti tu femeia langa care vreau sa ma trezesc tot restul vietii. Scancetele tale de iubire incep sa ma calce pe nervi si parca un sex bun nu mai merita atata efort si zambete fortate. Scurt si la obiect. Asta ar ustura mai tare pe moment, dar macar ai sti adevarul din capul locului. Sau, ma rog, din capat de relatie.

Pentru o astfel de afirmatie, iti trebuie niscaiva curaj, iar atunci cand nu il ai, oferi premiul de consolare: esti prea buna pentru mine. Daca auzi o astfel de scuza o singura data, poate inghiti in sec si-ti zici ca are dreptate porcul si nesimtitul, sunt prea buna pentru el, desteapta/frumoasa/devreme acasa/ si cu ciorba pe masa. Dar in viata mea (si pun pariu ca in vietile tuturor), s-a perindat expresia „esti prea buna pentru mine” ca un laitmotiv al ipocriziei masculine.

Citește și:

Al doilea studiu de caz a avut loc peste niste ani mai tarziu, cand mi s-a aprins inima dupa un june cavaler, ferchezuit si dichisit si izmenit de nu-ti venea sa-l pupi ca-i strici freza. Scuturat bine de domnisorisme si sarutmanutisme, junele stia sa se poarte ca un domn, indiferent de situatie. Venea cu flori, asculta jazz, deschidea portiera, nu sufla vreun cuvant urat in fata mea, de parca eu nu stiam ce-i aia, unde se afla si mai ales, ce face.

Din partea unui astfel de barbat care emana siguranta prin fiecare fir de par din barba pieptanata cu meticulozitate nu te-ai astepta sa iti serveasca replica „esti prea buna pentru mine” apoi sa dispara intr-un nor de praf si resturi de inima franta. Dar a facut-o. Mai, zic, in gandul meu, daca sunt prea buna si pentru asta, atunci sunt mai diva decat Maria Callas si mai filozoafa decat Harriet Taylor Mill. Nu, limpede ca buna ziua, baietii astia au facut toti scoala lui „esti-prea-buna-pentru-mine”.

Citește și:

In cele din urma, ultimul exemplu vine din partea barbatului insurat pe care l-am iubit de-am zis ca-mi crapa inima de atata iubire. Sau cel putin asa imi place mie sa cred. Macar as avea o scuza. Era omul asta un cliseu pe doua picioare, tot ce se spune despre barbatii infideli era valabil in cazul lui.

Nevasta-sa era o scorpie, ii manca zilele, il santaja sentimental, nu gatea, nu mai facea sex cu el de niste luni si nici nu se mai epila pe picioare. Parca se si ingrasase un pic. Tanara si indragostita, am vazut in cuvintele lui complimente la adresa siluetei mele de pustoaica (inca), si nu rautati gratuite la adresa unei femei care i-a daruit niste ani din viata si o bucata mare de suflet. Naiva, am fost pregatita sa cred tot ce imi turna el, inclusiv povestea cu „o sa divortez de ea dar nu pot acum ca nebuna se omoara”. Trece o luna, trece doua, se face anul si divortul tot nu se vedea. Asa cum nu prea se vedea nici barbatul de care ma indragostisem eu.

Citește și:

In cele din urma, si-a luat inima in dinti si mi-a destainuit ca nevasta-sa e gravida (deci ceva sex tot mai avea loc in domiciliul conjugal, daca nu cumva amorezul meu era, ptiu drace, duh sfant) si ca trebuie sa ne despartim. Adevarul e ca, citez: Esti prea buna mine.

Prea buna esti tu cu neamul tau de nesimtit si mincinos si magar si porc infidel, ma rog, cunoasteti scena, regnul animal la rand.

Carevasazica, vorba lunga, saracie. Esti prea buna pentru mine nu exista. Este doar scuza cu care unii dintre barbati isi apara lasitatea.

foto prima pagina Eillen / Shutterstock

Vizionare placuta


Noemi crede că textele savuroase sunt scrise nud în miez de noapte, cu stiloul pe hârtie și țigară în colțul gurii iar cele mai crude adevăruri sunt spuse în glume și...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.