Povestea mea: Un fel de femeie la 40 ani

Povestea mea: Un fel de femeie la 40 ani

Sunt convinsa ca multe femei asemenea mie, care se apropie,cel putin teoretic, de jumatatea vietii se vor regasi in povestea mea. Am fost un copil obisnuit, o adolescenta ca oricare alta. Mi-am facut, constiincios, datoria fata de familie si scoala. Am fost cuminte, silitoare, fara ambitii marete sau vise irealizabile. Nu am avut prieteni foarte multi, iar adolescenta mea s-a scurs pe nesimtite, fara prea multe evenimente si iata-ma studenta. Nu am avut niciun iubit in adevaratul sens al cuvantului, mici flirturi nevinovate care nu s-au concretizat in niciun fel. Nu sunt si nu am fost o femeie rapitoare, genul ce misto e tipa asta, cum sa ma lipesc? , dar persoanele care au avut rabdarea sa ma cunoasca au descoperit in mine o persoana placuta, vesela, cu simtul umorului, prieten de nadejde.

Sunt convinsa ca multe femei asemenea mie, care se apropie, cel putin teoretic, de jumatatea vietii se vor regasi in povestea mea. Am fost un copil obisnuit, o adolescenta ca oricare alta. Mi-am facut, constiincios, datoria fata de familie si scoala. Am fost cuminte, silitoare, fara ambitii marete sau vise irealizabile. Nu am avut prieteni foarte multi, iar adolescenta mea s-a scurs pe nesimtite, fara prea multe evenimente si iata-ma studenta. Nu am avut niciun iubit in adevaratul sens al cuvantului, mici flirturi nevinovate care nu s-au concretizat in niciun fel. Nu sunt si nu am fost o femeie rapitoare, genul “ce misto e tipa asta, cum sa ma lipesc?” , dar persoanele care au avut rabdarea sa ma cunoasca au descoperit in mine o persoana placuta, vesela, cu simtul umorului, prieten de nadejde.

Anii de studentie se apropie de sfarsit, multe din colegele mele se marita (“daca nu te mariti in facultate, dupa nu mai ai nicio sansa”). Nu am intrat in panica, imi imaginam ca maritisul e o etapa fireasca in viata fiecare femei, ca vine de la sine, aproape obligatoriu, ca si armata la baietii din generatia mea, doar nu mai sintem pe vremea bunicii, sa te mariti la 18 ani.. Important acum e sa-mi gasesc un loc de munca si incet-incet lucrurile se vor aranja.

Iata-ma si in campul muncii, nu era tocmai ce visam, dar avand in vedere ca se intamplase relativ repede dupa licenta, eram multumita pentru inceput, inceput care a durat nici mai mult nici mai putin de 12 ani, ani cu leafa mica si satisfactii inexistente, lipsuri materiale si multe-multe nemultumiri, o relatie de un an si ceva in care m-am consumat fara rost, lacrimi si doruri multe, nopti reci, sarbatori in singuratate, anotimpuri imbracate in tristete. Ceasul meu biologic incepuse sa-mi dea semnale, ceva era in neregula, anii treceau intr-un ritm ametitor, rudele, colegii, cunostintele mele aveau deja ani buni de casnicie, familii inchegate, copii la gradinita sau scoala. La mine zilele aveau aceeasi culoare, indiferent ca era marti sau duminica, toamna sau primavara. Nu intelegeam ce se intampla, nu visam la serenade sub balcon in nopti cu luna plina sau Feti Frumosi pe cai albi, doream doar un barbat care sa vrea sa imbatraneasca alaturi de mine si care sa fie tatal copiilor mei.

Vizionare placuta


Kudika
6 Ianuarie 2009
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri