Povestea mea: Un fel de femeie la 40 ani

Auzeam din varii surse ca nu-stiu-cine si cutare ma place dar totul se oprea aici, desi eram deschisa oricarui dialog care ar fi dus, intr-un fel sau altul, la o relatie de bun simt.. Repet: sunt o persoana agreabila, placuta, draguta, desteapta, cu o reputatie ireprosabila, comportament civilizat . E drept, nu am avut si nici nu am un cerc de prieteni, viata sociala, nu sint o persoana distractiva (singurele petreceri erau aniversarile de familie), cu spirit de aventura, ci mai degraba o femeie conservatoare, traditionalista, careia ii plac lucrurile concrete, stabile, certitudinile.

Dar sa revin la viata mea seaca si goala, lipsita de cele mai elementare bucurii. Asistam neputincioasa la anii care treceau si nevoia unei familii a mea, numai a mea, ma umplea de disperare. Doream un sot, caruia sa-i calc camasile si sa-i pregatesc gustarea dimineata, o fetita careia sa-i impletesc codite si sa-i fac ghiozdanul pentru scoala, un baiat nazdravan pe care sa-l incalt si sa-i aranjez fularasul inainte de a-l duce la gradinita….

As fi vrut ca sarbatorile mele de iarna sa aiba stralucire, sa impodobesc bradul impreuna cu barbatul meu, sa caut cadouri celor dragi, sa pregatesc curcanul pentru Ajun, sa-mi insotesc copiii cand isi colinda bunicii….mi-ar fi placut sa plecam in concedii, la mare, la munte, sa ne rostogolim iarna in zapada, sa-mi plimb copiii cu sania…sa lacrimez la serbarile lor de sfarsit de an, sa-mi imbratisez cu drag barbatul cand i se mai agata un ghiocel la tampla, sa mergem la nunti, sa botezam, sa cununam, sa ne bucuram impreuna de viata…. Dar ce nu as fi putut face in toti acesti ani care au trecut pe langa mine, fara sa ma astepte si fara sa ma intrebe daca mai am timp sa-mi implinesc visele.

Doamne, de cate lucruri minunate m-a frustrat viata… sau poate eu… sau poate nu le-am meritat sau nu am facut suficient ca sa le am. Poate vi se par lipsite de maretie dorintele mele, dar sunt un om obisnuit, care a vrut sa treaca prin viata simplu si frumos, nu toti ne nastem poeti sau oameni de stiinta. Cel mai mult ma infuriau consolarile de genul “ce-ti trebuie, fiica-mea a avut febra toata noaptea, nu am inchis un ochi” sau ‘ferice de tine ca nu-ti mananca nimeni sufletul, al meu a venit acasa la 12 noaptea, baut si cu chef de scandal etc…etc sau “daca ar fi sa o iau de la capat nu m-as mai marita, stai linistita”. Dar cat imi doream aceste lucruri, ce goala, searbada si fara sens imi parea viata mea…

---