Credeam ca am trecut peste razboiul dintre sexe. Am vrut independenta, am castigat-o prin forte proprii, au vrut sa aiba parte de mai multe femei, au reusit fara ca noi sa stim, am vrut sa nu mai stam la cratita, ne-am ocupat si de asta, au vrut sa nu se mai casatoreasca, ne-am conformat si cu asta. Ceea ce nu inteleg este de ce exista acea ura a barbatilor pentru femei. Ce facem de le gresim atat de mult?
Sunt un misogin, dar nu ma mandresc cu acest titlu. Mi l-am castigat pentru ca nu am invatat sa imi tin gura si de fiecare data am invatat ca e mai bine sa spui adevarul. Nu urasc femeile, ci din contra, le iubesc. Imi place sa imi petrec timpul cu ele, sa le fac pe plac, sa le satisfac in pat. Dar ma scot din minti femeile proaste, cele idioate si extremiste, care se cred superioare tuturor din jurul lor. Acestea m-au catalogat astfel si imi accept titlul.”
Am tacut si...am tacut
De obicei sunt o femeie care are replicile cu ea de fiecare data, dar stiti ce? Atunci imi uitasem cuvintele. Nu stiam ce trebuia sa spun…sau poate ca nu vroiam sa deschid gura. Motivul? In mintea mea si adanc inradacinat in inima mea de feminista convinsa stiam ca are dreptate. Ne consideram sexul slab doar in momentul in care suntem ranite, asteptam sa fim apreciate de fiecare data si, cel mai important, avem dreptate intotdeauna, pe cand noi suntem cele care i-am transformat in ceea ce ii avem. Suntem asemenea barbatilor: de ultima speta!