Tristan si Susannah

El a fost totul, destinul ei a fost decisiv marcat si ajuns la tragica-i concluzie prin prisma acelei iubiri care a devorat-o si consumat-o pana la nebunie si moarte. Pentru Tristan, ea a fost un moment, foarte important, dar plasat in contextul cronologic al etapelor emotionale pe parcursul carora el s-a maturizat si a ajuns, intr-un tarziu, la o impacare cu sine si cu viata, si care l-au purtat spre o noua iubire, spre sufletul sau pereche. Posibil ca Susannah sa fi intrunit toate calitatile pentru a fi femeia vietii lui, dar a ajuns in momentul nepotrivit, cand el pur si simplu nu i se putea darui cu aceeasi profunzime si intensitate si nu o putea privi drept destinul sau, suma si rezolvarea tuturor cautarilor lui.

Amicul meu, o combinatie paradoxala de sensibilitate si misoginism, i-a atribuit ei intreaga vina, pe motiv ca era prea romantica pentru a tine alaturi si pentru a linisti un barbat frumos, puternic (ceea ce e discutabil), in orice caz viril, prin sentimentalismele ei manieriste, citadine. Eu i-am adus argumentul timeing-ului nereusit mentionat mai sus. In ciuda feminismului meu (moderat), nu pot fi de acord cu Susannah. Contrar punctului de vedere al prietenului meu, o consider o femeie deosebita, plina de pasiune si iubire, ca multe femei din viata reala, dar care, din nefericire si spre marea mea dezamagire, a picat testul curajului si al fortei feminine, iar destinul i-a fost pe masura firii slabe. Eu personal imi imaginez o alta continuare a vietii sale dupa Tristan. Versiunea mea este urmatoarea: Susannah refuza pentru ultima oara cererea in casatorie a onorabilului frate mai mare al lui Tristan, isi tunde pletele si, din averea primita drept mostenire in urma mortii parintilor ei, isi cumpara o bucata de pamant undeva in apropierea Amazonului, o mina de argint sau o plantatie de tutun. Cu inima franta, porneste acolo in continuarea propriulu-i destin, se stabileste in acel loc si conduce bunul mers al bizarei sale investitii cu o mana de fier, mult spirit practic si cu o ambitie neobosita, menita sa compenseze deriva ei sufleteasca.

Trec ani, afacerea ei prospera, isi face un renume in acele locuri, de ce nu pe plan mondial, se bucura de mult respect, dar si-a inmormantat iubirea fiind trist convinsa, in acelasi timp, ca inima ei, si implicit potentialul sau de a mai iubi vreodata, au ajuns la un sec epitaf. Si, iata ca, in rarele momente cand isi permite sa-si simta sufletul uscat si durerea de a nu mai avea lacrimi, de a fi pierdut acea inocenta care ar fi ajutat-o sa descopere frumusetea si speranta intr-o noua iubire, intalneste un barbat, chipes (nu ca Tristan, ca nu-i la indemana oricui sa fie Brad Pitt), oarecum necizelat si grosolan dupa standardele lumii bune careia Susannah ii apartine, uneori enervant prin insistentele sale fara perdea si stilul impertinent in care o tachineaza, dar in acelasi timp sclipitor, generos, sigur de ceea ce e si de ceea ce vrea (adica toate calitatile care ii lipseau lui Tristan la vremea respectiva), si a carui atingere, pe deasupra, ii trezeste simturile si instinctele din lunga lor somnolenta. Se simte din nou vie, dupa o indelungata perioada de alzheimer emotional, si, dupa mai multe ezitari si retrairi ale temerilor de a nu fi din nou abandonata, se daruieste noii pasiuni cu incandescenta fostei iubiri. Cei doi se casatoresc, au impreuna trei copii, conduc afacerea impreuna, calatoresc si, de iubareti ce sunt, schimba patul conjugal (la propriu) la intervale scurte de timp, inradacinand astfel in copii lor puternice complexe freudiene. Glumesc (cred). Iar in cealalta parte a lumii, Tristan... ei bine, mai conteaza ce face Tristan?

---