Confesiuni despre casatorie

A doua zi ne-am plimbat, ne-am sarutat si ne-am despartit cu greu. Nu stiam cand am sa-l mai vad.
Intamplarea sau destinul face ca dupa doua saptamani sa avem amandoi cateva zile libere in aceeasi perioada, iar el imi spune ca va fi in orasul B. Am reusit sa-mi conving sotul sa ma lase singura sa merg sa imi vad mama care locuieste exact in orasul in care el venea.

Ne-am intalnit si am stat impreuna aproape 4 zile. Eram o alta persoana, in bratele lui ma simteam cea mai dorita si cea mai frumoasa femeie din lume. Ma adora si ma privea cu ochi de dragoste si pasiune. Eu treceam usor de la sentimente de vinovatie fata de sotul meu, la cele de dragoste pentru el, nu as mai fi plecat de langa el.

Acum ca m-am intors la viata mea normala de dinainte traiesc niste sentimente absolut confuze, nu stiu ce sa fac, sa renunt la tot si sa incercam sa ne facem o viata impreuna, sa astept pana voi simti ca este momentul benefic, sa il uit si sa spun ca am ales mai de mult si trebuie sa imi respect alegerea, nu stiu.
Probabil ca ar trebui sa gandesc ca daca este sa fim impreuna vom fi si daca nu, nu, desi gandul ca poate sa pateasca ceva si peste ani sa nu mai fie, ma innebuneste.

Nu e drept din partea mea, dupa toata suferinta pe care i-am produs-o sa-i mai cer sa ma astepte. Nu pot sa fac asta, pentru ca eu insami nu stiu ce vreau, nu stiu ce-i mai bine pentru noi. El nu poate sa-mi ofere nici jumatate din ce imi ofera sotul meu si atunci ma gandesc ca poate gresesc si ca de fapt alegerea de acum 9 ani a fost una inteleapta. Sunt dezorientata complet, pe de alta parte am pierdut si dialogul cu sotul meu, am devenit mai distanta si pretentioasa.

---