Intr-o zi banala de luni, ce urma dupa o duminica petrecuta in concediul insorit de vara, asistam impasibila la o discutie intre colegele de birou despre cat de departe am putea ajunge in incercarea de a fi fericite. Se vechiculau orase de provincie mioritice, locuri exotice, schimbari de joburi si alte sacrificii fictive pe care participantele la si le-ar fi asumat ipotetic pentru a o lua de la capat.

6 piese fashion cu mesaje motivaționale pe care să le faci cadou în Luna Femeii

-Tu cat de departe te-ai duce Ella daca ti s-ar pune pata sa incepi o viata noua?

Intrerupta din conversatia de pe mess si cu cafeaua pe jumatate golita, am raspuns fara sa ma gandesc prea mult ca m-as duce fara regrete si la capatul lumii daca asta mi-ar asigura o sansa cat de mica sa ma simt cu adevarat fericita acolo.

-Dar ce naiba iti lipseste aici ?

Chiar...La o scurta revizuire, s-ar parea ca nu exista motive de lamentari: tanara frumoasa, situatie materiala buna, job promitator intr-un domeniu care ma pasioneaza, parinti iubitori, un grup de prieteni mai valoros decat un zacamant de aur ..

Ce mi-as putea dori ?.. Ce aveam cu trei ani in urma... Zilelele cand mergeam cu metroul si tramvaiul pana la biroul minuscul din redactia unui ziar cvasianonim cu un zambet larg si multe planuri de viitor. Serile in care inima incepea sa-mi bata din ce in ce mai tare in timp ce urcam cele 4 etaje pana in apartamentul unde locuiam impeuna cu el, duminicile petrecute la coada in supermarket, diminetile in care plimbam cainele meu in Herastrau, momentele in care faceam dragoste, vizitele la parintii lui...

Tanjesc dupa rutina, dupa incantarea si siguranta emotionala pe care mi-o oferea o relatie la fel ca toate celelalte, mi-e dor de cuplul acela frumos pe care il formam impreuna, probabil cu nimic mai deosebit fara de alte cupluri.. Mi-e dor sa ma simt iubita, sa iubesc, sa ma privesc in oglinda si sa vad cea mai norocoasa femeie din lume.

Se spune ca nu pretuim cu adevarat ceea ce avem decat dupa ce am pierdut iremediabil acel lucru...Este cumplit de adevarat… Orbita de ambitiile de a face ceva important cu viata mea, am refuzat sa ma complac intr-o existenta banala, nu m-am simtit pregatita sa imi intemeiez o familie cu barbatul pe care il iubeam, convinsa fiind ca dragostea se gaseste pe toate drumurile si este suficient sa intind mana sa o culeg in momentul in care doresc. L-am etichetat drept egoist in momentul in care m-a presat sa devenim sot si sotie si sa facem un copil. El avea 30 si ceva si nu mai vroia sa se joace, eu aveam 20 si ceva si abia invatam regulile jocului . Si nu vroiam sa ma opresc, vroiam sa ramanem asa, suficient timp cat sa ma maturizez si sa realizez daca el chiar este alesul.

Mesaje de multumire pentru cei dragi sufletului nostru
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: