Setari Cookie-uri

Pana la capatul lumii

Intr-o zi banala de luni, ce urma dupa o duminica petrecuta in concediul insorit de vara, asistam impasibila la o discutie intre colegele de birou despre cat de departe am putea ajunge in incercarea de a fi fericite. Se vechiculau orase de provincie mioritice, locuri exotice, schimbari de joburi si alte sacrificii fictive pe care participantele la si le-ar fi asumat ipotetic pentru a o lua de la capat.

M-am simtit ranita in orgoliu cand am aflat ca isi doreste ceva ce eu nu ma simt in stare sa ii ofer si l-am parasit fara regrete, lasandu-l sa isi gaseasca fericirea asa cum isi dorea. Si a gasit-o, in persoana unei femei la fel de blonde ca mine, mult mai matura si mai dedicata.

Eu m-am concentrat pe a-mi construi viata asa cum am visat, totul a venit repede si parca de la sine. Sunt mandra de mine, ma simt realizata, am avut parte de valuri de emotie adrenalina, am cunoscut extraordinarul. Pretentioasa, mi-am ales pe spranceana relatiile in care m-am implicat si care s-au terminat la fel de repede si intens cum au inceput.

Am descoperit ca nu este atat de usor si de la sine inteles ca un barbat sa te adore pentru simplul fapt ca existi, ca o vacanta exotica nu este o cetitudine a unei legaturi de durata. Ca nu ma vrea de fiecare data cine vreau eu. Ca nu este suficient sa repeti in fata cunostiintelor si in gand ca esti fericita, ca acest lucru sa se materializeze.

In primul an mi-am spus ca am viata inainte sa gasesc dragostea, cu atatia pretendenti in jur. In an doilea an mi-am spus ca prioritatile mele s-au pus in calea fericirii amoroase. In al treilea an.. ei bine…nu mai am nici o scuza, in afara faptului ca nu merit sa fiu iubita asa cum imi doresc... Privresc in jur si vad numai cupluri fericite. Ma uit in urma si concluzionez ca de trei ani sunt singura, daca nu pun la socoteala acele aventuri prelungite.

Cand eram cu adevarat fericita, copil prost, orb si naiv, ma plangeam de lipsa banilor, de imposibilitatea de a privi bulevardul Balcescu din cladirea de birouri une mi se parea ca imi este locul, ma uitam cu jind la acele cupluri glamouroase cu viata sociala intensa, mi se parea cool sa iesi in fiecare seara in cafenele sic cu prietenele si sa barfim barbatii-accesorii cu care iesim.

Acum am toate cele insirate mai sus si o gaura in suflet imposibil de mascat…Unde este povestea mea de dragoste? Nu ceva iesit din comun, nu un basm desprins din filme… ceva banal, odihnior, simplu cald si durabil ?
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
9 Septembrie 2008
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.