Iubirea mea s-a transformat in chin si batai

L-am cunoscut pe Robert intr-o noapte frumoasa de august, pe cand eram in vacanta la Costinesti, cu prietenele mele. Aveam 19 ani, abia terminasem liceul si intrasem toate la facultate, asa ca vroiam sa petrecem si am plecat la mare. Ieseam in club in fiecare seara, dansam si ne simteam bine, flirtam cu baietii draguti, iar eu am simtit ca va fi ceva special cu Robert din prima clipa in care l-am vazut, cand m-a invitat sa dansez cu el. Pot spune ca a fost dragoste la prima vedere, pentru ca era exact genul meu de barbat: inalt, brunet, frumos, dezinhibat, puternic. Din acea clipa, am fost nedespartiti si am hotarat sa ne vedem si dupa terminarea vacantei, chiar daca eram din orase diferite.

Peste doua luni, relatia noastra evoluase deja foarte mult, simteam ca el e ACEL BARBAT cu care vreau sa-mi petrec restul vietii. Pana atunci, avusesem cativa prieteni, deci cateva dezamagiri in dragoste, dar eram totusi inocenta, nu-mi pierdusem increderea in baieti, in iubire, in idealuri. Visam la clipa in care voi fi mireasa si mi se va face promisiunea ca ACEL BARBAT imi va fi alaturi intotdeauna, la bine si la rau. Cand Robert m-a cerut in casatorie, in septembrie, am simtit ca mi se inmoaie picioarele si ca nu poate fi nimic mai frumos de atat. Am inceput sa visez la nunta, vroiam sa fie ceva mare, sa invitam toate rudele si toti prietenii si toata lumea sa-si aduca aminte cu placere de momentul in care eu si Robert aveam sa ne unim destinele. Totusi, el nu a fost de acord sa cheltuim prea multi bani cu nunta si mi-a argumentat ca mai bine pastram banii pe care i-am investi intr-o singura zi in mobila pentru apartamentul pe care il va cumpara el in Bucuresti si in care aveam sa stam amandoi, plus copiii pe care si-i dorea foarte tare. Chiar daca am fost putin dezamagita, am fost de acord cu el, pentru ca il iubeam prea mult si il vedeam cat era de entuziasmat la gandul ca vom avea o familie. Am facut cum a spus el: cununia civila si religioasa restransa, apoi o mica petrecere la un restaurant fara fite, alaturi de rude si cativa prieteni apropiati.

Problemele au inceput sa apara inca din momentul in care ne-am mutat in apartamentul “nostru”. El imi amintea in fiecare clipa ca parintii lui au strans bani o viata intreaga pentru acel apartament, ca acum s-a mutat in alt oras, departe de ai lui, pentru a fi cu mine (dar nu se gandea la faptul ca si pentru mine era un oras nou, eram in primul an de facultate, printre straini si imi cautam un serviciu). Am aranjat totul asa cum a vrut el, pentru ca nu mai aveam curaj sa il contrazic; avea o personalitate foarte puternica si ma subjuga prin vointa lui. Isi impunea mereu punctul de vedere, iar cireasa de pe tort a fost in momentul in care mi-a spus ca imi pierd timpul cu facultatea si ca e mai bine pentru familia noastra sa ma dedic total unui serviciu cu norma intreaga. Parea atat de familist si dedicat, incat am cedat dorintei lui si mi-am retras dosarul de la facultate, apoi m-am angajat ca secretara intr-o companie mica de imobiliare. Totusi, nici acest lucru nu l-a multumit, pentru ca, spunea el, castigam prea putin, in comparatie cu el, care terminase deja o facultate si se angajase ca om “cu studii superioare”, pe un salariu de vreo 5 ori mai mare decat al meu. Momentele lui in care imi reprosa diferite lucruri nu durau insa mult, asa ca imi inchipuiam ca este doar obosit sau nervos de la serviciu.

---