Comunismul prin ochii unei femei insarcinate. Durerea pe care am simtit-o...

Sursa: www.garbo.ro

O societate care iti punea pumnul in gura obligandu-te sa ramai mama chiar impotriva vointei tale...

Aveam 29 ani, doi copii si nu mai voiam inca unul cand am ramas insarcinata. Pe vremea aceea societatea comunista iti interzicea sa faci in mod legal chiuretaj daca ramaneai insarcinata. Ba mai mult sanctiunea incalcarii acestei interdictii era puscaria. Cum nu se gaseau anticonceptionale, fiind la randul lor interzise, nu-ti mai ramanea decat sa apelezi la metodele empirice ale batranelor care ofereau tot felul de solutii hazardante pentru viata ta sau cel putin riscante din punct de vedere al libertatii. Dar cum era singura sansa intr-o societate care iti punea pumnul in gura obligandu-te sa ramai mama chiar impotriva vointei tale, acceptai si asemenea solutii, pe riscul tau.

O asemenea solutie am acceptat si eu, era vointa mea sa am doar doi copii si indiferent de risc voiam sa fiu libera sa aleg de cate ori doresc sa fiu mama. Am ales (daca aveai de unde alege pe atunci) metoda oferita de o batrana care mi-a explicat pas cu pas ce trebuie sa fac.

Am sa va povestesc in ce consta metoda aleasa de mine atunci si daca nu va veti raporta cu ochii mintii la tragismul situatiei de atunci, ati putea sa si radeti de metoda folosita de mine in anul de gratie 1987.

Faceai o baie foarte fierbinte cu multa, multa sare, aproape ca te opareai si permanent iti puneai (tu sau altcineva din familie) in cada o alta oala de apa fierbinte ca sa ramana corpul la nivelul de aproximativ fierbere. Incercai sa stai cat mai mult in apa dar obligatoriu nu mai putin de 35-40 minute, chiar daca simteai ca inima incepe sa ti-o ia razna si-ti blestemai zilele ca te-ai nascut femeie. Dupa chinul celor 40 minute, ieseai din baie si te bagai repede sub mai multe plapume dar inainte de a face asta dadeai pe gat o cana (da, cana de 250 grame) de tuica in care erau dizolvate cateva linguri de cafea cruda macinata.

Am facut chestia asta, eu care nu am fost in stare niciodata sa beau nici un pahar intreg de bere sau vin. M-am tinut de nas si am dat pe gat porcaria aia de alcool cu cafea. Dupa un timp nu prea indelungat am intrat in coma alcoolica dublata de o criza de calciu. Ulterior mi s-a povestit ca mi se inclestase gura si nu puteau sa o deschida pentru ca sa-mi dea cu forta niste vitamine. Una din vecinele mele, chemata in graba de familia mea care nu mai stia ce sa faca, striga sa fie chemata salvarea ca sunt pe moarte. Vecina nu intelegea decat ca imi este foarte rau caci nu era indicat la vremea aceea sa stie multa lume de o astfel de actiune care te putea conduce direct in puscarie.

Foto.: Shutterstock.com; femeie, femeie trista

Foto prima pagina: femeie trista, Shutterstock

Desi beata moarta, cu ultimele puteri, am reusit sa-mi desclestez gura si mi-am concentrat mintea sa scot o propozitie pe care am repetat-o la nesfarsit: ”- Nu azi, salvarea nu azi, maine, poimaine!” Atat imi mai ramasese, demnitatea de a nu ma duce la spital in coma alcoolica. Demnitate care reusise sa strabata dincolo de aburii alcoolului. Cum sa ma duc la spital? Eu, profesor care imi doream respectul elevilor, parintilor si a colegilor! Eram terifiata chiar in betie, sa nu se intample una ca asta. Norocul meu a fost sosirea sora-mii care stia ce am facut si care mi-a inteles mesajul nepermitand nici sotului, nici vecinei mele sa cheme salvarea. Timp de doua zile corpul meu s-a razvratit continuu impotriva efectelor alcoolului, pe de o parte aveam niste dureri de mijloc foarte mari, pe de alta vedeam camera invartindu-se cu mine. Dupa doua zile infernale mi-am revenit din betie si solutia babutei a inceput sa-si faca efectul, imi provocasem hemoragie.

Conform indicatiilor batranei, dupa provocarea hemoragiei trebuia sa astept pana cand aveam sa fac febra mare si doar in acel moment sa chem salvarea. Asta pentru a fi sigura ca doctorii imi vor aviza chiuretajul si nu imi vor face tratament de mentinere sarcina. Am urmat intocmai indicatiile ”vraciului” si am chemat salvarea doar cand termometrul a aratat 40 grade. Credeam ca sunt pe drumul cel bun, ca urmeaza chiuretajul si ca imi voi vedea cat de repede mai departe de viata mea.

Foto: Shutterstock.com; femeie, femeie trista, lacrimi

Nici macar sa plangi in hohote nu erai libera sa o faci

Norocul meu a fost ca cei doi copii erau in vacanta la bunici in acea perioada si nu vedeau prin ce lipsa de demnitate trecea mama lor. Visam insa gresit, calvarul meu nu se terminase. Dupa un control, medicii au hotarat ca imi pot face antibiotice pentru scaderea febrei si tratament de stopare a hemoragiei si de mentinere sarcina. Doamne, cate lacrimi innabusite sub patura de spital am varsat! Nici macar sa plangi in hohote nu erai libera sa o faci caci ar fi putut declansa suspiciunea unui medic si ar fi putut chema procuratura sa te ia la intrebari. Dupa cateva zile de stat in spital, plangand cand nu ma vedea nimeni, febra mi-a cedat iar hemoragia s-a oprit, incat am fost externata din spital. Inca insarcinata!

Intre peretii apartamentului mi-am dat drumul liber la disperare. Cum sa nasc un copil in acest fel? Daca acea doza mare de alcool si hemoragia de dupa ii facuse rau si urma sa nasc un copil cu probleme? Nu mai era vorba de faptul ca nu doream decat doi copii, in acel moment era vorba ca nu imi doream acel copil pe care-l haituisem deja prin metoda empirica pe care o folosisem ca sa scap de el. Ce sa fac? Ce mai puteam sa fac? Imi era frica sa incerc orice alta metoda (daca mi-ar fi spus-o cineva) caci o noua internare chiar putea duce la suspiciuni. De repetat metoda cu alcoolul, nici gand. Doar daca vedeam o cana (goala, sau oricum ar fi fost) in fata mea sau la televizor, in secunda urmatoare imi vomam si sufletul din mine.

Pur si simplu cateva zile bune am stat prostita nestiind ce sa fac, plangand si avand o privire tampa. Eram in vacanta asa ca ziua intreaga eram acasa. Nu-mi ardea de citit, nu-mi ardea de nimic, voiam doar ceva care sa ma oboseasca si sa-mi aduca somnul care ma parasise. Asa incat m-am apucat sa mut singura mobile de colo colo, sa le schimb locul in casa pentru a-mi ocupa timpul cu ceva si a-mi omori gandurile prin oboseala fizica. La sfarsitul saptamanii sotul meu (nici el nu stia prea bine ce facusem in mod concret) m-a anuntat ca plecam la niste prieteni la Roman, la un chef de casa noua, programat de mult si la care ne anuntasem venirea. Am plecat cu gandurile amortite, cu speranta ca poate o sa imi vina vreo idee sa rezolv situatia in care eram, dar fara a avea vreo directie clara. Pe tren mi s-a parut ca nu imi este foarte bine, eram cam ametita, dar am pus-o pe seama surescitarii din ultimele saptamani.

Acasa la prietena mea, pe la miezul noptii am inceput sa am dureri groaznice si o hemoragie extrem de puternica. Speriata, prietena mea a chemat salvarea si am fost internata de urgenta la un spital din Roman. Dupa obisnuitul control, doctorita de garda mi-a spus ca viata imi este in primejdie dar ca numai seful clinicii, dimineata, imi poate aviza chiuretajul si ca ce poate sa faca ea pana atunci este sa imi faca o curatare manuala a uterului, pe viu, pentru a nu da in septicemie. Pe viu, va imaginati pe inseamna asta? Nu va pot povesti durerea pe care am simtit-o, o mana bagata pur si simplu in uter care tragea cu degetele afara cheaguri uriase de sange. In noaptea aia am crezut ca innebunesc de durere dar mai tarziu mi-am dat seama ca acea femeie mi-a salvat viata. Daca asteptam procedurile legale nu stiu daca as mai fi fost astazi sa scriu aceasta poveste.

Dimineata a aparut seful clinicii, un barbat care m-a luat dur la intrebari: Daca mi-am provocat un avort, ce caut in Roman, ce meserie am. Nu stiu de ce dar raspunsul meu ca sunt profesoara de istorie l-a infuriat foarte tare si mi-a spus textual: ”Si ce p..za ma-tii daca esti profesoara de istorie, te crezi cineva?” Faptul ca am indraznit sa ma revolt (”- Dar ce ati vrea sa va spun? Ca sunt femeie de serviciu daca in realitate sunt profesoara?” – daca revolta putea fi asta) l-a infuriat atat de tare, incat mi-a spus ca n-are nevoie de o pacienta recalcitranta si ca ma trimite la Iasi, de unde sunt. A fost chemata salvarea si am plecat la Iasi. Nici n-au avut bunul simt sa apara sotul meu ca sa i se spuna, a aflat cand a venit cu prietena mea in vizita la spital si nu m-a mai gasit. Pe salvare, una din asistentele care erau cu mine, fara sa scoata o vorba, a scos o hartie din dosarul meu de pacienta si mi-a indicat unde sa citesc ceva, punandu-si un deget pe buze care ma indemna la tacere.

”-Cum sa tac? Cum sa tac?” – strigam in interiorul meu si in mintea mea, buzele mele refuzand insa sa se miste. Foaia aceia era foaia de transfer catre spitalul din Iasi si pe ea, printre alte cuvinte medicale care reprezentau diagnosticul si pe care nu le intelegeam scria negru pe alb ”Avort suspect, anuntati procuratura”. Nemernicul acela caruia nu ii convenise ca eram profesoara intelesese sa se razbune in acel mod. De ce, nu intelegeam, de ce? Ulterior prietena mea mi-a povestit ca da, era un ticalos care nu procedase in mod special asa cu mine, asta era tactica lui cu toate femeile pentru ca avea o placere perversa sa le vada rugandu-se de el in genunchi sa nu cheme procuratura si sa ii umple buzunarele de bani. Pentru ca eu nu o facusem, il infuriasem.

In Iasi am fost dusa la camera de garda unde erau doua mese de ginecologie si consultau in acelasi timp doi medici, un roman si un arab. Cum doctorul roman era ocupat deja cu o pacienta m-a luat in primire doctorul arab – un tanar mic de statura de doar 30-35 ani, care a citit dosarul si m-a intrebat in soapta: ” – Chiar sunteti profesoara?” N-am inteles in acel moment de ce vorbea soptit, in capul meu roiau figuri de procurori care ma arestau, copiii mei care urmau sa ramana fara mama, viata mea distrusa pentru totdeauna. Am inteles ulterior comportamentul medicului arab, Ahmed il chema, care a venit ceva mai tarziu la patul meu de spital si mi-a spus tot in soapta, intr-o romana stricata, sa nu raspund sub nici o forma, daca voi fi intrebata, unde imi este fisa de transfer.

Cateva zile la rand, dimineata, la vizita, ajuns la patul meu seful clinicii putea aceeasi intrebare: ”- Unde este fisa de transfer a acestei paciente care ne-a fost trimisa de Roman?” Eu taceam si dl. Doctor Ahmed, raspundea invariabil: ”- Am uitat sa o pun, e la mine in cabinet.” Dupa cateva zile devenisem o pacienta veche si nu s-a mai pus acea intrebare al carei raspuns corect, daca n-ar fi fost medicul arab, m-ar fi condus direct spre puscarie.

Dupa inca cateva zile am fost avizata pentru chiuretaj. Eram foarte tracasata dupa cele intamplate, cu nervii atat de distrusi incat injectia care trebuia sa-mi amorteasca organismul nu si-a facut in nici un fel efectul asa incat a fost nevoie, asa cum a glumit atunci dl. doctor Ahmed, de o ”doza de cal”. Trei fiole mi-a facut desi erau foarte scumpe si de obicei se facea o jumatate de fiola. Caci ce conta daca pe pacienta o durea, cat ii pasa sistemului comunist de durerea unui om???!!

Poate in final ar trebui sa va spun ca avizarea chiuretajelor intr-o zi se facea strict in ordinea in care erau comunicate la procuratura si fix la ora comunicata, pentru ca acestia sa aiba timp sa opreasca un posibil chiuretaj suspect. Poate ar trebui sa va mai spun ca eu eram a cincea pe lista dar ca doctorul Ahmed a zbierat pur si simplu la asistente ca voi fi prima chiuretata pentru ca nu sunt in stare sa suport tipetele celorlalte femei? Ca nu-i pasa de procuratura si ca-si asuma riscul.

Au fost momente socante pentru mine care mi-au marcat existenta mult timp si care au adunat in sufletul meu pe de o parte o ura si mai mare impotriva sistemului comunist iar de de alta parte au nascut respect pentru cetatenii arabi care studiau sau profesau in Romania si unul special pentru tinerelul care si-a pus cariera la bataie pentru libertatea mea.

Povestea aceasta nu a fost scrisa pentru a impresiona, e o relatare veridica a unei intamplari care s-ar putea repeta, in acest mod sau in altele poate mai rele, daca nu suntem atenti cu libertatea pe care ne-am castigat-o cu greu in 1989, daca n-o aparam ca pe bunul nostru cel mai de pret. Si daca nu intelegem, dincolo de acel egalitarism care ni se pare foarte frumos, ceea ce este rau si degradant intr-un sistem comunist.

Un articol de Lili Craciun,

autoarea blogului Justitieoarba.com

***

Nota redactorului:

"Politica nu trebuie sa se amestece in decizia femeilor de a pastra sau nu o sarcina, iar statul nu ar trebui sa interzica ori sa restrictioneze dreptul femeilor de a lua decizii in privinta propriilor capacitati reproductive".

Iti recomandam sa citesti si articolul Solidaritate cu femeile din Spania si noi spunem NU interzicerii dreptului la avort! (I.S.)

Foto dr: Protest de solidarizare cu femeile din Spania - Ambasada Spaniei, 17 ianuarie 2014. Pe pancarta scrie: "Tirani impotriva femeilor - Ceausescu 1966, Galleron - 2014"; credit Simona Necula

---