Rapirea din Bucuresti sau Jurnalul unei rapiri ca la carte

Am fost norocoasa castigatoare a unei sesiuni extraordinare de rapire.
Totul a inceput cand mi s-a propus o iesire in afara Bucurestiului, de catre o persoana de sex masculin, cu o alura combativa, dotat cu arme de lupta si cu o atitudine care nu indica posibilitatea impotrivirii.

Neavand cum sa ma opun acestei insistente si nemiloase, chiar insinuante tentative de scoatere in afara perimetrului indragitului si iubitului meu Bucuresti, am fost luata mai mult sau mai putin pe sus si transportata in conditii mai mult decat vitrege catre o destinatie necunoscuta.

Si cand spun conditii vitrege, am in vedere faptul ca inca de la inceput am sesizat tendinta agresiva si impunatoare a rapitorului meu, si asta din momentul in care mi-a deschis portiera masinii pentru a ocupa locul din dreapta soferului (adica al lui) si am fost "invitata" sa imi ocup locul, fara a-mi putea pune la incercare abilitatea si forta de deschidere si inchidere a portierei.

Nu mi–a raspuns la intrebarea insistenta: "Unde mergem, care este destinatia?" si in plus, pe parcurs am fost nevoita sa il insotesc la cateva benzinarii si sa accept o tratatie cumplita cu cafea, croissante cu ciocolata si cate o ciocolata calda. Oribil tratament! Nu-i voi putea uita niciodata gustul, aroma, privirea lui atintita catre mine, tensiunea...Uhhhhhh!

In fine, trecand peste aceste momente de impas emotional intens pentru psihicul meu oarecum zdruncinat deja de imprejurarile nefiresti si nemaintalnite, am parcurs traseul fara alte incidente majore.
Am ajuns la un moment dat in apropiere de Calimanesti unde am fost supusa unui anevoios traseu de strabatere a unei paduri, traseu care a necesitat un efort imens din partea mea, cu atat mai mult cu cat ma temeam de intentiile rapitorului meu, acolo, in mijlocul pustietatii padurii, rupti de civilizatia galagioasa.

Trecand peste momentele extrem de solicitante, trecand peste bolovanii si diversele capcane naturale puse in cale cu generozitate de mama padure, trecand peste incercarile nereusite ale rapitorului de a ma atrage in diverse vagauni si locatii retrase si paradisiace, am ajuns intr-un final la o cascada. Moment in care am sucombat nervos si am cazut prada unei stari de profunda recunostinta fata de maretia naturii si a momentului trait cu intensitate. Am realizat atunci profunzimea si valoarea trairii momentului prezent, cu tot ce are el de oferit.

Momentul a fost umbrit doar de frunzele copacilor inalti, martori fosnitori ai unei rapiri memorabile. Acolo, pe stancile pe care mi-am odihnit trupul vlaguit de efort, s-a inscris o parte din emotia acelui moment, in fata cascadei sub care rapitorul meu isi fortificase in urma cu ceva timp spiritul si corpul bine cladit. Am fost nevoita sa-i ascult povestile despre lupte in apa, antrenamente dure si sa asist neputincioasa la tentativa lui de a ma face partasa la retrairea unor momente tulburatoare din tineretea lui palpitanta. Si a reusit.

Drumul inapoi catre masina s-a desfasurat in aceeasi stare de surescitare nervoasa, parcurgerea potecii primejdioase provocandu-mi alunecari emotionale si suspine la vederea unor imagini de o salbaticie greu de suportat de catre psihicul meu fragil. Era prea mult. Imi doream cu ardoare sa fiu imbratisata si calmata, si nu era decat rapitorul meu cumplit in preajma. Doamne, ce clipe de impas!

M-a dus apoi la un Schit. Nu-mi erau clare intentiile lui. M-a obligat sa vizitez un colt de rai, iarfrumusetea acelui loc era greu de suportat pentru muritorul de rand, asa ca mine, dar ce, credeti ca s-a gandit vreo clipa la siguranta mea? Nici vorba.

A trebuit sa intru intr-o chilie a unui calgar, apoi sa privesc niste imagini care clar ma vor marca pentru tot restul vietii mele: vaci pascand intr-un cadru idilic, helestee cu pesti, livezi exemplar intretinute, o ordine si o estetica a cadrului natural, transformat si ingrijit de mana calugarilor/preotilor, care pentru mine era dureros de acceptat si de privit. Ma dureau ochii de atata frumusete, dar rapitorul era neinduplecat. Durerea mea nu-l induiosa deloc si ma obliga nemilos sa privesc in continuare. Nu voi uita niciodata acel schit!

Am plecat de acolo cu lacrimi in ochi. Rapitorul nu trebuia totusi sa cunoasca slabiciunea mea. Mi-am sters pe furis lacrimile si am acceptat situatia in care ma aflam. Rapita si plimbata cu neinduplecare in conditii inumane: muzica, priviri aprige si insinuante, cuvinte suguitoare...un adevarat calvar.

Ne-am indreptat apoi catre o destinatie la fel de necunoscuta mie precum fusesera si celelalte.

Au urmat momente cum nu mi-a mai fost in viata mea dat sa traiesc. Am fost transportata in aceleasi conditii vitrege (cu muzica revoltator de ritmata si vibranta, gen Ruslana si altele asemenea, supusa acelorasi priviri aprige si tintuitoare, unor remarci care mi-au trezit simtiri din cele mai diverse) pana la o destinatie situata intr-un judet indepartat: Gorj.

Punctul terminus al calatoriei a fost intr-o locatie parca din alta lume, situata in apropierea Rezervatiei Sohodolului, mai exact localitatea Runcu. Am observat pe parcursul deplasarii multiple opriri in cadrul carora rapitorul avea comunicari speciale cu diverse personaje de legatura, carora probabil le transmitea stadiul in care se afla actiunea de rapire si obtinea informatii legate de recompensa ceruta pentru rascumpararea mea.

Intr-un final, s-a oprit si a intrat cu masina pe o straduta laturalnica, obscura si nemarcata, pentru ca mai apoi sa opreasca in dreptul unui soi de pensiune. Acolo m-a obligat sa cobor, sa urmez o doamna cu un copil si sa intru intr-o casuta amenajata deplorabil de frumos, dupa ce mi s-a oferit in prealabil ocazia de a-mi alege cabana dupa bunul meu plac, in functie de oportunitatile de evadare (asa cum planuiam eu!). Situata intr-un cadru deranjant de captivant si amenajat strategic printre copaci, avand diverse modalitati de tortura fizica precum: jacuzzi, piscina, situate langa un iaz cu pastravi, foarte util in cazul in care rapitorul dorea sa scape de mine!

Tratata cu deosebita "ospitalitate" de catre rapitorul meu, a trebuit sa urmez anumite instructiuni la care nu m-am putut opune, fara sa fiu admonestata prin metode tipic coercitive precum: palme la fund, imobilizari cu mainile la spate, presarea si astuparea gurii, lucru care imi provoca apnee si suflu intretaiat, inrosirea fetei, si o crestere a pulsului, dar si a temperaturii in intregul corp. Am facut fata cu succes amenintarilor si am reusit sa iau chiar si cina dupa aceea.

Dar in ce conditiii s-a urmarit provocarea unei stari euforice prin indemnul coercitiv de a consuma o bautura pe nume visinata, de catre rapitorul meu in colaborare cu gazda colaboratoare (cred!). Licoarea, buna la gust, de altfel, dar extrem de alooolizata, mi-a produs o stare de relaxare si destindere ceea ce rapitorul probabil urmarise in mod premeditat. A urmat o cina traditionala, cu sarmalute, smantana insotite de un mic diavol de ardei iute cu care probabil rapitorul a intentionat sa ma chinuie, nefiind constient de pragul meu ridicat in materie de picanterii!

Gazda era extrem de joviala si prietenoasa, dar eu tot am dibuit ca era ceva necurat la mijloc intre ea si rapitorul meu era sigur o conexiune. Ei lucreaza in retea. La sfarsit a platit sindicatul (cred ca era un nume de cod, pe care eu l-am prins din zbor si nu prea l-am inteles!)

Si astfel ghiftuita, ametita si euforica, am ajuns in camera situata intre copaci. A urmat o noapte pe care nu o voi putea uita: mi s-a interzis sa dorm, motiv pentru care m-am zvarcolit toata noaptea in pat, nelinistita si consumata de sentimente contradictorii si coplesitoare. M-am temut pentru siguranta si integritatea mea fizica, dar rapitorul a avut o conduita exemplara. Nu a abuzat prea tare de mine. Autoritar si cu o atitudine dominanta, m-a imbrancit in pat si mi-a facut numeroase comunicari, care mai de care mai tulburatoare pentru psihicul meu si asa deja zdruncinat. Cuvintele lui imi rasuna inca in urechi. Nu le voi uita niciodata, daca memoria nu-mi va juca feste.

Am depasit cu succes prima noapte. Am fost trezita brusc in jurul orei 11.00 cand mi s-a adus la cunostinta faptul ca urma sa ma deplasez in incinta aceluiasi restaurant unde servea colaboratorul lui. Si mare imi fu surpriza sa constat ca acesta pregatise deja micul dejun, copios de altfel, fara ca noi sa fi comandat acolo. Aici s-a vazut clar ca erau mana in mana! A trebuit sa mananc cu de-a sila bucate care mai de care: zacusca, salata de vinete, branza, rosii, cascaval, omleta cu picanterii, clatite cu dulceata, sirop, cafea, un supliciu la care am fost supusa fara mila si la care nu m-am opus, nu mi s-ar fi parut ok. Nu vroiam sa-si dea seama ca banuiesc colaborarea dintre gazda si rapitorul meu cel feroce. M-am conformat, docila de aceasta data.

Si, pentru ca sa-mi confirme banuiala, gazda ne-a propus o alta cabana, mai retrasa, unde rapitorul sa poata fi mai linistit ca nu evadez, sau cel putin asa am crezut eu. Ne-a mutat la etaj, in alta cabana care m-a surprins prin bunul gust al amenajarii. Probabil rapitorul era claustrofob si nu suportase perimetrul mai restrans alaturi de victima sa, asa cum era cazul camerei anterioare. Oricum, de aici era mult mai greu sa evadez.

Seara mi s-a pretins din partea rapitorului sa suport frigul noptii gorjene de inceput de septembrie, pe o veranda, in timp ce eram indemnata sa consum un ceai despre care nu stiam exact ce efecte putea avea asupra starii mele fizice si psihice. Am gustat din licoarea pe care el o consuma si judecand dupa cumplitul gust amar, mi-am dat seama de taria lui de caracter si gradul sau ridicat de anduranta. Trebuie sa fi un om puternic sa bei asa amaraciune de potiune. M-am considerat asadar norocoasa ca totusi nu m-a obligat sa consum aceeasi bautura oribila. Nu cred ca as fi supravietuit. Oricum, probabil ca nu as mai fi putut schita niciun zambet mult timp dupa!

Dupa multiple tentative (unele reusite, altele nu) de a-mi descoperi punctele slabe, vulnerabile (prin diverse tehnici avansate de psihanaliza si nu numai), rapitorul a considerat potrivit sa ma duca inapoi in camera, unde, seara tarziu fiind, a binevoit sa ma lase sa dorm. Dar eu nu puteam dormi. Si nici el. Ne-am tinut de urat (dar ce frumos !) unul altuia, in spirit de camaraderie, aproape pana la rasaritul soarelui. Aceste momente au creat o oarecare legatura intre victima si rapitor.

Am intrezarit sansa unei evadari, in momentul in care am ramas singura pentru cateva minute, din neglijenta rapitorului meu feroce. Dar am ezitat si m-am facut ca nu observ sansa. Era totusi greu sa evadezi in conditiile in care toti cei de acolo erau partenerii rapitorului, nu aveam cheile masinii, si nici nu reusisem inca sa imi dau seama care era treaba cu rapitorul meu: ce vroia de fapt de la mine, de ce ma adusese acolo, pentru cine lucra, imi trezise curiozitati diverse si nu numai.

Ne-am duelat mai apoi in cadrul unei partide de ping-pong, unde am avut ocazia de a-mi descatusa frustrarile si nemultumirile. Am reusit sa-l fac sa transpire si sa alerge de colo-colo, in incercarea de a face fata loviturilor mele necrutatoare! Dar partida s-a sfarsit in momentul in care unul dintre partenerii lui intru rapire i-a transmis (codificat probabil) ca nu mai putem beneficia de cazare in incinta pensiunii lor pe motiv de comunicare defectuoasa intre colaboratorii-gazda. Probabil aparuse necesitatea translocarii si urma sa fiu transportata in alta locatie, posibil mai avantajoasa strategic rapitorului meu.

Dupa ce ne-am luat talpasita de acolo, rapitorul a considerat necesar sa ma ameteasca putin prin zona, pe ulite laturalnice, ca sa pierd probabil urma drumului si sa uit de posibilitatea evadarii. In cele din urma a gasit o varianta si am ajuns intr-o zona care mie imi era foarte familiara - Pesterea Muierii - avantaj pe care l-am tinut secret.

Pe gazda de aici nu am mai suspectat-o de colaborare cu rapitorul, nu am observat nimic dubios. Am mancat o masa calda, rapitorul a fost cumsecade, m-a facut sa ma simt ca o adevarata vedeta rapita.

Spre lasarea serii, am facut o constatare topografica a terenului din imprejurimi, si datorita temperaturii scazute am fost nevoita sa imi mentin temperatura corpului la un nivel optim, prin metoda transferului de caldura de la om la om. Metoda a dat rezultate; momentul a fost memorabil marcat de aparitia unei revelatii din viitorul meu alaturi de barbatul visurilor mele. Care semana iabitor de tare, uimitor, cu rapitorul feroce. O imagine inscrisa in paginile viitoarei mele existente. M-am lasat surprinsa si am gustat clipa cu bucurie si invaluita intr-un aer de mister si maretie. Pe deasupra capului zburau pasari nocturne, martorii unor clipe de visare cu ochii deschisi, intr-o realitate parca paralela.

La reintoarcerea in camera, s-a incercat anihilarea vigilentei mele prin consumul unei bauturi de Tokai si prin diverse tehnici magice (arderea unor substante probabil halucinogene, provocatoare de stari modificate ale constiintei) si prin intermediul tehnicii "ciocolata neagra". S-a reusit modificarea starii mele, dintr-una tensionata intr-una extrem de ilara! Nu ma puteam stapani. Radeam, radeam, radeam probabil din cauza substantelor arse in camera, la care nici el nu a rezistat prea bine. Situatia a scapat de sub control si a degenarat intr-o partida de ras lacrimogena.

A doua zi rapitorul a considerat necesar un mic dejun consistent, pe care m-am vazut nevoita sa-l consum integral, desi ochiurile, omleta, carnaciorii oltenesti cu mustar si ciocolata calda erau jalnic de satioase si apetisante. Am surprins o urma de placere vinovata in ochii rapitorului, la vederea grimasei mele de placere aparute fugar pe chip.

Si-a revenit insa imediat si a decretat ca fiind momentul sa parasim incinta si sa ne indreptam catre mult iubitul si indepartatul Bucuresti. Moment in care am cedat nervos, si am protestat vehement, intr-o tentativa disperata de aplicare a metodei psihologiei inverse. M-am opus reintoarcerii tocmai pentru a obtine rezultatul opus. Ceea ce a si functionat! Eram pe drumul cel bun, inapoi acasa, inapoi la minunatul meu apartament, situat la etajul 9 al unui bloc din Militari, unde rapitorul nu putea patrunde decat in cazul in care se convertea la corinism (religia iubirii supreme, care se inchina zeitatii supreme, pe nume Corina).

Nu-mi era foarte clar in ce conditii voi fi returnata la adresa din Bucuresti, nu-mi erau prea clare intentiile rapitorului meu neinduplecat de tandru si atent, drept care i-am sugerat pe parcurs un scurt popas pe malul raului Oltet, pentru a-i deslusi planurile si a-l putea imblanzi, poate chiar ademeni in mrejele mele, bineinteles cu scopul clar definit de a-l seduce si apoi de a-i dejuca eventualele tentative de agresivitate sau de parasire in mijlocul pustietatii, de intimidare sau presiune, metode specifice actiunilor de rapire si de care il suspectam.

Am reusit sa-l ademenesc pe maul raului si sa-l imbrobodesc cu povesti din copilaria mea in zona respectiva si prin alte tertipuri feminine, de care a trebuit sa fac uz, fara retinere. Broboada seductiei s-a infasurat in jurul gatului rapitorului meu nemilos, la fel ca si bratele mele. Si ochii ni s-au intalnit uimiti, si s-au despartit apoi intrebatori si fierbinti, plini de intrebari, dar si de raspunsuri care tasneau ca niste izvorase de munte, din adancul fiecaruia, pure si curate, iesind la suprafata firesc, unindu-se apoi intr-un parau de munte, vesel si increzator, plin de forta si vitalitate.

Am parasit raul Oltet, luandu-mi la revedere de la o zona atat de familiara si apropiata sufletului meu, dorindu-mi sa revin si cu o alta ocazie, rapita sau de bunavoie, dar cu siguranta in compania aceluiasi suflet rapitor, neinfricat si puternic, salbatic si bland in acelasi timp, capabil de manevre de imobilizare si anihilare a tentativelor de orice fel, mai putin ale celor de demolare a fortaretei construite in jurul inimii lui de razboinic pasnic. Fiecare fortareata isi are punctul ei vulnerabil, iar rapitorul meu si-a lasat scuturile jos putin, lasand sa se intrevada un suflet de luptator cum numai in carti sau filme mai intalnesti.

Drumul inapoi mi s-a parut scurt si tentativa de rapire un succes deplin. Un popas la o benzinarie a reprezentat ocazia ca rapitorul demascat sa se razbune pentru faza cu imbroboditul. Si s-a razbunat pe mine cu varf si indesat: s-a folosit de metode verificate, cunoscute deja prin faptul ca imi produceau o reactie puternica de discomfort si nemultumire: si anume un croissant nesmitit de apetisant alaturi de o ciocolata calda ridicol de gustoasa, intr-o companie absurd de placuta, judecand dupa contextul momentului.

Trecand peste momentul acestei crunte si adorabile razbunari din partea rapitorului meu, ne-am continuat drumul. Dar, cum rapitorul prinsese gustul razbunarii si se simtea inca nesatisfacut si cu onoarea “nereperata”, a considerat ca mai are de recuperat din terenul pierdut si a facut-o intr-un context portocaliu. Contextul era situat la un parter de bloc, intr-o micuta garsoniera, din Ploiesti. Unde am luat contact cu o parte din trecutul rapitorului tenace, impregnat in spatiul micut al camerei portocalii, purtatoare acum a doua amprente, a doua campuri energetice unificate. Portocaliul s-a intiparit in inima si mintea mea.

Parchetul de bambus a sustinut tacut greutatea trupurilor unui tandem atipic si neconventional: acela de rapitor-victima. Iar portocaliul a luminat si colorat micuta scena, pe care s-a desfasurat o reprezentatie unica, cu doi actori plini de viata, iubitori de frumos, de libertate, doua spirite coborate in trupuri care freamata si vibreaza dupa frecvente inalte, frecventa inimii. Albastrul draperiei de la geam a fost complice, ferind intimitatea momentului de cruzimea devoratoare a luminii solare, si scufundand cele doua trupuri intr-o semiobscuritate ambientala ametitoare, delicata, senzuala. Micuta garsoniera din Pitesti a asistat cu surprindere la o ceremonie spontana de uniune a doua suflete regasite si intrupate, care s-au recunoscut, s-au reconectat si si-au permis libertatea de a fi impreuna, spontan, liber, neingradit, complet si firesc.

Garsoniera a ramas in urma, la fel si momentul portocaliu. Acum este deja in trecut, imprimat in memoria celor doi si a micutei garsoniere. Rapitorul s-a razbunat, la fel si victima rapita. S-au razbunat pe timpul trecut in care nu s-au cunsocut. Si care totusi s-a scurs, punandu-i pe fiecare in situatii care mai de care menite sa-i inalte pana la nivelul necesar echilibrarii si situarii lor pe acelasi nivel de vibratie si dezvoltare.

Timpul trecut, scurs fara ca ei sa se intalneasca, a fost prietenul lor totusi; i-a educat, le-a fost mentor si maestru, le-a purtat pasii in cercuri diferite (pe alocuri uneori chiar identice), le-a facut cunostinta cu suferinta, durerea, neputinta, incrancenarea, esecul, dezamagirea, infrangerea, caderea, indoiala, frica, dar si cu speranta, credinta, dorinta de inaltare, iubirea vremelnica, iertarea, purificarea, curajul. Timpul scurs, trecutul fiecaruia este cel care i-a imbogatit si le-a permis reunirea.

Experienta rapirii a lasat urme adanci in fiecare dintre cei doi partasi la aceasta actiune surprinzatoare, intensa, plina, memorabila. I-a unit, a creat o punte stabila de legatura intre cei doi. Odata stabilita o asemenea conexiune intre un rapitor si victima sa rapita, va fi greu ca ei sa mai stabileasca limite si granite care sa le stavileasca trairile si faptuirile.

Se extind intr-o crestere exponentiala in afara granitelor stabilite prin conventii limitatoare. Urmeaza o traiectorie atipica, se ghideaza dupa legi divine, si nu-si incalca maretia si unicitatea proprie fiecaruia dintre ei. Se inscriu intr-o ordine suprema a lucrurilor, a sufletelor intrupate aici si acum, pe Pamant, venind din alte lumi, din alte dimensiuni, care isi deschid portile inimii unul catre celalalt, oferindu-si din lumina si caldura stranse acolo pe parcursul vietilor / vietii lor.

Revenirea in Bucuresti ne-a scos temporar din portalul timp-spatiu in care patrunsesem prin gratia Universului. Ni s-a oferit sansa de a trage cu ochiul la frumusetea unui colt de rai. Si i-am multumit rapitorului meu puternic pentru initiativa de rapire. Redefinesc notiunea clasica de rapire si o desemnez drept o experienta aducatoare de schimbare in viata celor doi participanti.

Tine de reactia la actiunile si imprejurarile traite si modul de a privi lucrurile, de conotatiile date fiecarui eveniment in parte si de puterea de a privi partea buna a lucrurilor, de a sesiza oportunitatea fiecarui moment si de a fi prezent suta la suta in fiecare clipa, constienti de puterea prezentului.

Portalul timp-spatiu ne este deschis in continuare. Vom patrunde in el ori de cate ori ne vom acorda la frecventa inimii noastre, vom simti inalt si vom darui parti din sufletul nostru, fara asteptari, fara greutate.

Sfarsit.

Un text de Corina Vilcu

Sursa foto interior: Shutterstock

Sursa foto prima pagina: Depositphotos

---