Cele mai frumoase citate de iubire: Alfabetul dragostei dupa Vasile Voiculescu

Cele mai frumoase citate de iubire: Alfabetul dragostei dupa Vasile Voiculescu
Kudika
12 Februarie 2015

Carnea ti-e de suflet, sufletul de carne

Vasile Voiculescu s-a nascut in 1884 la Parscov iar la nastere a primit numele Vasile Costache Voicu. Opera sa poetica a stat sub influenta lui Alecsandri, Vlahuta si Cosbuc.

Versurile sale contin un puternic simbolism religios, tranpus deseori in fenomene telurice. Natura joaca rolul de ecran proiector pentru sentimentele generate de credinta, adulatie sau framantari emotionale iar cel mai concludent exemplu in acest sens este poezia „In gradina Ghetsimani”.

Intre 1958 si 1962, a fost detinut in inchisorile comuniste, perioada in care trupul sau a fost macinat de cancer. Pe fondul detentiei si a unor ani cumpliti, Vasile Voiculescu a decedat in 1963.

Amintire

Cum s-a trecut, plapanda, amintirea
Iubirii noastre, tocmai ca o floare
Ce-ntr-un pahar isi plange stralucirea
Uitata-n coltul mesei, unde moare.

Batrana

De vreme ce iubirea, batrana slabanoaga,
Isi ia de-acum toiagul si pleaca-ncet spre schit,
Cu sila smulge-i floarea ce-n mana ei se roaga
Si tandari fa oglinda in care s-a privit;

Carne

Stiu de ce esti alba si nepasatoare ...
Carnea ta e suflet inghetat; de ger,
Aburii stau inca si ninsoare
Toata dimineata zilei lui prier.

Gerul diminetii si-al copilariei
Dainuieste-n tine, dezmortit putin ...
Sanii duri, doi turturi, spun din cretul iei
Prourul vietii rece si senin.

Carnea ti-e de suflet, sufletul de carne,
Unul si acelasi sloi, de ce sa-l rup?
N-a-nceput in aburi gheata sa se-ntoarne,
Alba, numai suflet, suflet inca trup!...

Dar, incet, sub ochiul soarelui de vara,
Molesita-n zambet, sau in lacrimi noi,
Toata amintirea stransa-n carnea clara
Aburind, sui-va sufletul inapoi ...

Izvorasc din carne sufletele oare?
Stiu atat, ca daca astazi esti de stei,
Carnea-nduiosata si-atotstiutoare
Iti va face-un suflet din topirea ei.

Cititor

O carte, scrie-n Buch der Lieber, Heine,
E un sicriu taiat din lespezi reci,
Unde poetul cu-ale sale taine
Se-nchide singur pentru veci de veci.

Sa nu te sperii, palid cititor,
Cand rasfoind tarziu aceste pagini
Ma voi scula oftand dintre imagini
Si voi zambi livid, strigoi al lor.

Despartire

Cand falfaisi naframa in albul steag al mainii
Se oglindea amurgul in apele fantanii;
Alaturi, sagetata in inima de frica,
In clipa despartirii gemu o turturica,
O rodie necoapta cazu, de vierme roasa,
Crapand, inabusita de iarba somnoroasa
Si, trist, pe poarta serii spre umbrele pieirii
Iesea, palit si rece, luceafarul iubirii,
Trecand ca peste-o rana, pe-un vanat cer ca fierea.

Dragoste

E ceasul vechi al dragostei, e seara,
Si, dand sa intru, stau infiorat:
Inaltul plop la porti m-asteapta iara,
Dar toamna purpurie l-a schimbat
In galben stalp palpaitor de para,
Ce freamata, de vanturi zbuciumat.

Era

Nu te mira ca-mi prinzi privirea,
Paienjenita de durere,
Adesea cercetand ivirea
Si alte lumi, si altor ere.

Frunzis

Azi am trecut s-o vad, instrainata,
Gradina-n care-o vara ne-am iubit ...
Podoaba-n zdrente-i spanzura uscata,
Rugini a prins frunzisul ravasit,
Iar parcul, raiul nostru de-altadata,
Cu ziduri altii azi l-au ocolit.

Grai

Grai tamaiat, catuie de petale,
Gandul mi-a ciobanit pe plaiurile tale.

Umbla singur pe munti de sare,
Vant batran cu miere-n spinare.

Serpi de racoare verde-n paraie,
Carari de bucium lung te stretaie.

Granguri de aur boabele-ti ciugul',
Sesul ti-l ara dorul cu plugul.

Calc des cu sufletul arsu-ti coclaur,
Din fund ofteaza sramosii de aur.

De piscul tau, unde se-mbina
Pale de nori cu limbi de lumina,

Buzele-mi razam frematatoare,
Slavit pristol de piatra si floare.

Hlamida

Sfasie-i lung hlamida, despoaie-o de inele
Si-i zvarle-n foc condurii cu aur la calcai.
Ucide-n cuib perechea de sure turturele
Ce v-a-nganat sarutul in zilele dintai;

Dar lasa-i amintirea cu miros trist de ceara:
Cand va veghea in miezul tacerii din chilii
La iezere de apa cu negura de si seara,
Din sloiul ei sa-si toarne uratului faclii.

Iubire

Plecat peste fantana, vedeam in fund durerea
Cum turbura adancul venind sa se adape
Si prefacea in sange clestarul scump de ape,
Cum se stingea amurgul si vestedul luceafar
Si cum porneai departe si singura tu, cea far’
De mila, luand cu tine in albul steag al mainii,
Ca-n zari sa mi le fluturi, naframele luminii,
Lasandu-ma, din golul fantanii cu balaur,
Sa ma priveasca noaptea cu ochii ei de aur,
Pe cand, cerand si dandu-si c-un bun ramas iertarea,
Se-mbratisau in umbra iubirea si uitarea.

Lupta

In toiul luptelor nebune,
Pe rana inimii ce moare
Nadejdea vremilor mai bune
Rasare pururi ca o floare.

Din tot ce mi-a-nflorit vreodata,
Ea singura purta-va roade,
Azi, cand gradina-i scuturata
Si toata floarea stearpa-mi cade.

Melancolie

Se face moina-n suflet, cu pacla-mpovarata;
Din sloiul amintirii cad picuri tot mai vii,
Si inima, hranita, porneste rar sa bata,
Cu sange alb de visuri si de melancolii ...

Noapte

La geamul meu sta noaptea si vrea sa intre-n casa,
In carnea ei de neguri ard stele mari de foc;
Cum n-o poate cuprinde camara ce m-apasa,
Ma scol si suflu-n ganduri si-n noaptea mea-i fac loc.

Ea intra si taraste alaiul tot afara:
Se umfla-n mine ape, trec turme de tigai
Si aburii launtrici iau chip de primavara,
Cu sani rotunzi de maguri si coapse moi de vai.

Oglinda

Nu-i nimeni in odaia tanjitoare.
Oglinda-n podini si-a holbat privirea.
Perdelele lungi tin calea catre soare ...
Paianjenii si-au intrerupt urzirea.

Paradis

[...] Si-n vijelia ce sa-ncins sa-l bata,
Aprinsul plop acolo mi-a parut
Ca-i sabia de foc neandurata
Pe care Heruvimul nevazut
O flutura spre lumea blestemata
La Poarta Paradisului pierdut.

Pustietate

Sta sufletul fara iubire, pustiu, ca marul fara roade,
Paraganit intr-o livada si plin de lacome omizi,
Ce-l napadesc in primavara si toata frunza incet o roade
Si toata floarea, otravita, se scutura curand si cade,
Lasandu-i crengile uscate ca niste sterpe palamizi.

Ruina

Sta sufletul fara iubire cum sta o vatra ruinata,
Ca un cuptor surpat de vremuri, fara de vad si fara foc,
La care nimeni nu duce aluatul proaspat in covata
Sa-l rumeneasca pe-ndelete dogoarea jarului, uscata,
Si sa-l prefaca-n dulce azimi, mirositoare, ce se coc.

Slabiciune

Nu ma-nspaimanta cerul, nici pamantul;
Pe unul calc, pe celalalt il strapung;
Sunt slab, samanta care-o sufla vantul
Pe stepele vietii indelung,
Dar el ma sufla unde vreau s-ajung!

Suferinta

Zadarnic firea ma striveste
Mereu sub aspra-mi suferinta,
In mine pururi incolteste,
Mai viu, obsteasca nazuinta.

Teama

Poarta fara teama, dreapta, lancea urii,
Infingand-o pururi mai setos ca zbirii...
Poate ca din rana ucigasei furii
Va tasni odata sangele urii!

Uitare

Sosesc, scapati si teferi din cuscile-ntristarii;
Cocorii bucuriei, solia-ntaiei berzi,
Si sesurile mintii, miristile uitarii
Le-mproureaza iarba cu mii de ganduri verzi.

Umbra

Privindu-se in cupa ofilite,
Din miezul vested foile mahnite
Se rup, treptat, cu-o muta iroseala

Picand domol in umbra linistita ...
Si floarea amintirii, parasita,
Se scutura petala cu petala

In apa vremii veche si clocita.

Vesnicie

Chiar daca esti la infinit de mine,
Dar stiu ca esti si-Ti cat Imparatia,
Nu-mi mai traiesc in van nimicnicia.
O, Doamne, sunt contemporan cu Tine
Si sunt contemporan cu Vesnicia.

Zapada

Pe dealurile vremii ierneaza neaua inca;
Dar canta gura dulce a vantului de sud,
Momita, gheata-si crapa pleoapa ei de stanca,
Surade si pe gingeni si-a prins sarutul crud.

Cand pururi vesnicia vorbeste numa-n soapte,
De unde-atata fosnet si susure si sfada?
Ma plec, ascult in mine prin sufleteasca noapte
Si-aud cum se dezbraca pamantul de zapada.


foto prima pagina shutterstock femeie pe mal

Vizionare placuta

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:


Setari Cookie-uri