Jurnalul complet de calatorie al lui Catalin poate fi citit aici.

Cheltuieli si preferinte de calatorie: cum arata o calatorie low-cost in jurul lumii in 35 de zile

Si am ajuns in Lima. Sunt fericit. Sunt foarte fericit. De ce ? Pai, e simplu, pentru ca am ajuns in Lima :)

Am si avut prima aventura! Stati sa va povestesc, e o nebunie. Deci, am plecat de la mama, din Alicante, cu trenul pana in Madrid. Nu, hai sa facem altfel. O sa creez aici un fel de timeline al evenimentelor din acea zi, 6 Martie, astfel incat sa intelegeti situatia prin care am trecut.

07:00 – ma trezesc, dupa o noapte in care am stat 4 ore sa editez daily-ul 2

07:30 – plecam din casa (de unde sta mama mea pana la gara din Alicante e cam o ora de condus)

08:30 – ajung in gara. Am aproximativ 30 de minute pana pleaca trenul, toate bune si frumoase.

09:05 – pleaca trenul. Ma instalez comod in fotoliul foarte confortabil (doar nu degeaba am platit 70E…scump…foarte scump…). E o calatorie destul de lunga, de aproape 3 ore.

11:50 – ajung in Madrid. Avionul meu decoleaza la ora 13:15. Trebuie sa ma misc foarte repede, sa ajung sa-mi las bagajul la cala etc. Am doua optiuni:

a). Iau taxiul de la gara pana la aeroport, dureaza cam 20 de minute si ma costa 30E

b). Iau metroul exact din gara, dureaza cam 20 de minute si ma costa 2.5e.

Alegerea ar trebui sa fie fireasca, in favoarea metroului. Problema e ca acest metrou, catre aeroport, vine o data la 15 minute. Daca tocmai l-am pierdut, inseamna ca ajung la aeroport in cel putin 35 de minute, ceea ce nu e ok. Totusi, am noroc, metroul vine in 2 minute fix.

12:30 – ajung la aeroport. Yeeey. Dar stai, ca nu e cine stie ce. Am mentionat ca aeroportul din Madrid e enorm? Am mentionat ca intre gate-uri te deplasezi cu un ALT metrou? …Asa, cauta poarta de check-in, ma duc acolo, prezint pasaportul, ma pregatesc sa-mi pun rucsacul pe cantar, cand aud intrebarea care mi-a dat fiori. Va redau aici intregul dialog, tradus in romana:

Doamna de la check-in: "Aratati-mi, va rog, si biletul de intoarcere."

Eu: "Pai, n-am!"

Doamna: "Nu se poate. Ca si cetatean European, cand mergeti in Peru, trebuie sa demonstrati ca va veti si intoarce de acolo."

Eu: "Pai eu nu stiam asta. (Ce-i drept, pe site-ul MAE nu scrie chestia asta sau cel putin n-am vazut-o eu)."

Doamna: "Imi pare rau, nu va pot face check-in-ul daca nu aratati si biletul de intoarcere."

Ce ma fac, ce ma fac…Dar stai, ca imi aduc aminte de ceva:

Eu: "Doamna , nu am bilet de intoarcere din Peru, dar am bilet Rio-Frankfurt."

Doamna: "Nu, nu, trebuie din Peru."

Eu (vizibil enervat): "Doamna , asta e absurd. Eu imi incep calatoria in Lima si am ca punct final in America de Sud orasul Rio, din care ma intorc in Europa. Ce dovada in plus vreti?"

Doamna: "Ok, ok. Aratati-mi biletul Rio-Frankfurt."

Biletul e pe mail. Roaming-ul merge de parca ar sta. Am 500 de mail-uri necitite. Nici nu mai stiu cu ce companie zbor. Caut vreo 3 minute, dupa care imi aduc aminte. Cand am primit mail-ul cu biletul, am avut inspiratia de a mi-l trimite, ceea ce inseamna ca il gasesc in sent items. Chiar acolo e, manca-l-ar tata pe el de bilet. I-l arat doamnei. Totul e ok, rasuflu usurat, ma uit sa vad cate kg are rucsacul, de curiozitate. 7.2Kg. Ok. Dupa care aud:

Doamna: "Imi pare rau , din pacate nu va mai putem baga bagajul la cala?"

Eu: "What , what, what? Cum adica, pe biletul meu scrie clar ca am dreptul la 2 bagaje de cala gratuite."

Doamna: "Da, asa e, dar cu 30 de minute inaintea decolarii nu se mai pot retine bagaje la cala."

Eu: "Ok, atunci eu ce fac?"

Doamna: "Luati bagajul in avion, le explicati stewardeselor situatia si se rezolva."

Ma uit la ceas, e 12:48. Practic, sunt cu 3 minute in intarziere. Dar nu mai comentez, nu zic nimic. Imi iau rucsacul si o iau la fuga. De aici, de unde sunt, trebuie sa iau un metrou pana la gate-ul meu. Dureaza vreo 15 minute. Dar staaaaaati, ca tre’ sa trec (frumoasa aliteratie, nu ? :D) pe la baggage control. Acum, mai mult ca sigur ca am in rucsacul de cala niste lucruri pe care nu am voie sa le iau in cabina, cum ar fi: gel de dus, sampon, spuma de ras, unghiera etc. Totusi, zic, hai s-o incerc, poate-poate.

Poate-poate-nu. Controlorii madrileni sunt eficienti (ca era si greu) si mi se spune cat se poate de clar ca trebuie sa scot aceste iteme din rucsac si sa le las acolo. Chiar nu ma intereseaza ca nu le pot lua cu mine, vreau doar sa ajung mai repede la avion. Scot obiectele interzise, le predau imediat si o iau la fuga catre metrou.

13:00 – ma opresc repede la un duty free si cumpar 2 cutii de ciocolata (veti vedea mai incolo de ce)
Cobor nistre trepte, iau un lift, cobor din lift, alte trepte, trec de o usa, fac stanga, alerg in linie dreapta vreo 30 de metri, urc o scara rulanta, cobor o panta si ajung la metrou. Simplu, nu?

13:10 – “Domnul Catalin Stanciulescu este rugat sa se prezinte de urgenta la poarta de imbarcare 43”.

De fiecare data cand am fost intr-un aeroport m-am intrebat daca imi voi auzi vreodata numele strigat de urgenta. E, uite ca mi s-a indeplinit si aceasta “fantezie”.

13:13 – (fatidic, nu?) reusesc sa ma imbarc. Adica reusesc sa intru in avion. E plin, normal. 300 de pasageri (la economy class). Toti cu bagaje, multe bagaje. Iar eu, printre ultimii. D-abia gasesc un compartiment de stocare a bagajelor liber, unde pot sa imi indes si eu rucsacul. Dar, pentru celalalt, in care am laptop-ul etc, nu mai gasesc niciun spatiu. Il voi tine cu mine.

Nu e mare lucru, nu? Pai, n-ar fi, daca zborul n-ar dura 11 ore si 40 de minute. Ma instalez comod in fotoliul meu de la geam si incerc sa ma relaxex.

Boy, that was close, ma gandesc. Macar avionul arata misto. E un Airbus 340-600, printre cele mai mari din linia sa. E curat inauntru iar scaunele sunt foarte confortabile. A, si am internet! Da, internet in avion. Wi-fi in avion. Auzisem undeva acesta legenda, cum ca ar exista internet pe anumite zboruri dar, pana acum, nu intalnisem niciodata un aparat de zbor cu aceasta facilitate. Decolarea a fost foarte lejera, nici nu am simtit cand avionul s-a ridicat de la sol.

Cand pilotul a dezactivat semnalul de purtare obligatorie a centurii de siguranta mi-am scos laptopul, l-am conectat frumos la “priza” personala de sub scaun si am inceput sa editez Daily-ul #3.

Ma uit pe geam. Sunt sus. Am parasit continentul, pentru a doua oara in viata mea. Un sentiment placut. Nu stiu ce-mi vor rezerva lunile viitoare , dar sincer sa fiu nici nu ma intereseaza. Dupa cum am mai scris, vreau sa fiu surprins.

P.S : A, am uitat sa va spun. Am zburat la business class, pe gratis! Cum? Pai, am citit eu undeva ca ….. dar, despre asta va povestesc saptamana viitoare :)

Stiai ca poti fi platit sa calatoresti in intreaga lume?

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: