Setari Cookie-uri

Principalele cauze ale sensibilitatii la soare si lumina

Sensibilitatea la soare, cunoscuta si drept fotosensibilitate, reprezinta un motiv frecvent de prezentare la dermatolog, mai ales in lunile de primavara si vara.

Boli asociate

Nu in ultimul rand, exista o serie de boli care sunt declansate de expunerea la lumina si soare si care se activeaza preponderent in lunile insorite, categorie din care fac parte urticaria solara si eruptia polimorfa la lumina. In aceste cazuri, razele ultraviolete cu anumite lungimi de unda vor provoca o reactie imuna care ce insoteste de multe ori cu eliberare de histamina, edem al vaselor mici de sange si declansarea unei cascade inflamatorii care va duce la eruptii cutanate, mancarime, disconfort.

„Evitarea expunerii excesive si folosirea de creme de fotoprotectie sunt extrem de importante in aceste cazuri. In pusee, se folosesc medicamente antihistaminice si creme bazate pe corticosteroizi. Unii pacienti au nevoie de desensibilizare prin expunerea progresiva la doze crescande de ultraviolete B (UVB), primavara timpuriu, sub supravegherea dermatologului”, recomanda domnul doctor Laurentiu Vladau, Specialist in Dermatologie si Venerologie in cadrul clinicii Hebra Dermatologie.

Pielea inflamata este, in general, mult mai sensibila la soare, astfel ca pacientii care sufera de boli inflamatorii ale pielii precum acnee, eczema, diverse dermatite pot dezvolta pigmentare dupa expunerea la soare. Pacientele cu istoric familial sau cele care iau contraceptive, precum si gravidele, sunt mai susceptibile la melasma, o pigmentare a pometilor obrazilor si fruntii care se agraveaza in lunile de vara. Tratamentul melasmei este dificil si de lunga durata, iar din acest motiv folosirea cremelor de fotoprotectie si a tratamentelor de intretinere sunt foarte importante dupa interventii de succes precum peelingurile chimice, creme depigmentante etc.

„In rare cazuri, fotosensibilitatea poate fi martorul unor afectiuni mai severe, care afecteaza diverse sisteme si organe, cum ar fi lupusul eritematos, care este insotit de alte simptome precum dureri articulare si musculare, ulceratii orale, caderea parului, psihoza, modificari ale analizelor de sange, dermatomiozita manifestata prin slabiciune musculara marcata si dificultati respiratorii si de inghitire sau porfiria, in diversele sale forme, cand apar vezicule si cicatrici asociate cu tulburari gastro-intestinale datorita acumularii de precursori ai HEM-ului care pot fi fotosensibilizanti odata ce se acumuleaza in piele. Tratarea acestor probleme este recomandat sa se faca alaturi de medicul dermatolog, care are experienta si pregatirea necesara diagnostigarii acestor boli ce, deseori, necesita o abordare multi-disciplinara”, adauga domnul doctor Laurentiu Vladau, specialist dermatolog.

Citește și:

Tratament

Toti oamenii ar trebui sa evite expunerea excesiva la soare, iar cei care sunt deosebit de sensibili la razele UV ar trebui sa fie si mai atenti si sa poarte haine de protectie, sa evite lumina solara cat mai mult posibil si sa foloseasca produse de protectie solara cu regularitate.

Ocazional, persoanele cu aceasta problema pot fi desensibilizate in fata luminii solare prin cresterea treptata a expunerii lor la lumina UV (prin Fototerapie - Utilizarea luminii UV pentru a trata afectiuni ale pielii).

Vizionare placuta


Kudika
10 Iunie 2016
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.