Setari Cookie-uri

Diana Cavallioti: 'E foarte important sa stii cine esti si din ce esti alcatuit'

E dintre actritele din noul val spre care privim cu simpatie si din cand in cand cu intrebari.

Cu Diana Cavallioti ne-am obisnuit in serialul de pe Pro TV. Cel in care juca impreuna cu Paul Ipate sau Horatiu Malaele. Ea, cu succesul in actorie s-a obisnuit mai demult, acum sase ani, cand juca alaturi de Maria Ploae si Andi Vasluianu in “Inocenta furata”. E dintre actritele din noul val spre care privim cu simpatie si din cand in cand cu intrebari. E nevoie de un regizor bun, ca in rest n-aratam rau in filme.

Un interviu realizat de Radu Buzaianu

Ce te-a invatat actoria si nu stiai despre tine?

Am inteles de-a lungul anilor cat de necesar este sa invat cine sunt. Pentru ca fiecare rol isi lasa o mica amprenta in personalitatea actorului si pe langa faptul ca ne putem trezi ca traim intr-o continua confuzie, anumite roluri ar trebui tinute „la respect”. Si mai presus de toate, in meseria asta chiar e foarte important sa stii cine esti si din ce esti alcatuit.

Citește și:

Dar celebritatea? Ce te-a invatat celebritatea si nu stiai despre tine?

Celebritatea nu m-a invatat ceva anume, pentru ca n-am avut deseori ocazia sa ne intalnim. Stiu, insa, ca e o mare onoare daca cineva te opreste pe strada si vrea sa faca o poza cu tine. Poate este cea mai mare onoare pe care soarta ti-ar fi putut-o acorda. Si mai stiu ca trebuie sa fii smerit in fata publicului tau. Eu, cel putin, asa simt.

Ce e cel mai greu cand esti actrita in Romania?

Cred ca sunt aceleasi greutati ca in oricare alt domeniu, mai ales cand e vorba de unul in care aproape toti se stiu intre ei si nu prea ai unde sa te „ascunzi” daca vrei. Cel mai greu e, cred, sa treci printre si peste animozitatile existente fara sa te lasi atins de ele. Ce e val, ca valul trece, iar viata mea e mai mult decat meseria.

Ai plans la filme in viata? La care?

Sunt marcata profund de filmele la care am plans. Asa ca n-o sa dezvalui, din superstitie, secretele si sensibilitatile mele, dar va spun sincer ca eu nu mai merg la nici un fel de filme cu animale (care pot fi cumva in vreun fel ranite) si nici la King Kong.

Dar de ras, la ce filme ai ras cel mai bine?

Am un umor expandabil si adaptabil. Sunt indragostita de umor, atata vreme cat nu are tinte umane si nu e plin de rautate. Dar, din pacate, nu pot face un top al filmelor care m-au dus pe culmile rasului cu lacrimi. As revedea, insa, oricand, cu aceeasi placer, show-ul Louie al lui Louis CK si as recomanda oricui recentele lui proiecte „Baskets” si „Horace and Pete”.

Dintre filmele romanesti in care n-ai jucat si ai fi vrut, zi-mi unul.

Majoritatea filmelor lui Mungiu.

Dintre filmele lor, in care ai fi vrut sa joci? Daca ai putea alege dintre toate.

Citește și:

As alege orice film in care a jucat si Tom Hardy.

Inainte sa ajungi intre actritele importante, spre cine priveai cu simpatie dintre ele, cele care erau deja consacrate?

Ma fascina Andreea Bibiri. Imi batea inima de 3 ori mai tare cand o vedeam pe scena sau printre noi, printre muritori.

Cum e viata ta, Diana? Cand nu joci in filme, cum e viata ta?

Viata mea e exact viata pe care vreau sa o traiesc. E tare bine si frumos si greu in viata mea, dar este extrem de interesant. Am de toate cat sa nu ma plictisesc. Plictiseala este dusmanul meu de moarte. Cand ajung sa ma plictisesc, mor putin.

Am vazut pe facebook obiceiul tau de a pune muzica buna. Zi-mi care e coloana sonora a vietii tale.

Fara indoiala este: “A dream of you and me” Future Islands

Vizionare placuta


Kudika
2 August 2016
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.