Nebună m-au catalogat și câțiva apropiați, care au preferat să îmi pună o etichetă decât să mă asculte și să mă înțeleagă. Nu am plecat urechea la răutățile lor, nici măcar nu am pus la suflet, dorința de a vorbi cu un specialist despre ce mă împiedică să mă dezvolt era mult prea mare. Plus că, toate părerile diferite pe care le auzeam de la un prieten sau altul mă zăpăceau și mai tare și îmi era imposibil să îmi dau seama dacă am făcut bine sau nu ce am făcut, sau dacă deciziile pe care urma să le iau erau cele potrivite. Psihologul nu a trecut prin aceleași experiențe de viață ca și tine, însă a lucrat cu oameni de toate felurile, cu personalități diferite, a întâlnit cazuri care mai de care mai grele, iar studiile, atestatele și dimplomele îi dau dreptul să vindece un om.

8 din 10 cupluri din Romania se confrunta cu lipsa de afectiune a partenerilor

Sedinta la psiholog

Sursa Foto: Shutterstock/By wavebreakmedia

Principala cauză pentru care am ajuns față în față cu un psiholog a fost lipsa de încredere în mine. Nu a fost vorba că mă consideram urâtă sau inutilă, nici părinții nu erau responsabili de starea mea, însă apăruseră în viața mea niște persoane care mă "acuzau" că sunt mult prea moale, că nu am coloană vertebrală, că sunt o comoară neșlefuită și câte și mai câte care m-au descurajat complet. Am ținut întotdeauna cont de părerea celorlalți și asta mi-a dăunat. Dacă știi că ești în aceeași situație, renunță acum! Nu toți cei din jurul tău îți vor binele, oricât de greu ți-ar fi să crezi asta. Invidia și frustrarea sunt otravă pentru suflet și, din păcate, mulți dintre cei din jurul nostru au devenit robii lor.

Îmi lipsea cu desăvârșire încrederea în mine, însă visam la ziua în care deveneam o femeie independentă și toți cei pe care îi cunoșteam mă tratau cu respect. Sufeream enorm pentru că nu eram luată în serios și toți mă vedeau ca pe o copilă care credea ca tot ce zboară se mănâncă. Adevărul e că îmi plăcea să iubesc oamenii, eram veșnic îndrăgostită, mă împrieteneam rapid cu oricine îmi ieșea în cale și din când în când făceam pe "mama răniților". Când lucrurile nu ieșeau așa cum își propuneau ei - cei care aveau un interes pe care eu nu îl vedeam, sau refuzam să îl văd - intervenea lipsa de respect din partea lor. Uram când ajungeam în situația asta, motiv pentru care mulți ani la rând nu puteam să refuz pe nimeni și nimic.

Terapie

Sedinta Foto: Shutterstock/By Artit Fongfung

Psihologul care mi-a fost recomandat era o doamnă superbă. Blondă, slabă, delicată, feminină, purta mereu fuste și rochii, dar nu tocuri înalte, vorbea cu blândețe și avea un bagaj de cunoștințe fascinant. Mă intimda de multe ori, îmi era rușine să îi vorbesc despre cele mai ascunse gânduri și intime întâmplări, dar nu știu cum reușea ca până la final să mă facă să vorbesc doar eu, să-mi deschid sufletul mai mult decât aș fi făcut-o în fața celei mai bune prietene. Doar gândul că urma să ne întâlnim în ziua respectivă mă ținea puternică și binedispusă întreaga zi.

Doamna mea, permiteți-mi să mă adresez așa, a fost cea care mi-a aranjat primul meu interviu de angajare. O oră întreagă, cât ținea ședința de terapie, am vorbit despre cum ar trebui să mă îmbrac (m-a sfătuit să port cămășă albă pentru că mi se potrivește, căci am chipul angelic), ce ar trebui să fac înainte să ajung la întâlnire, ce ar trebui să spun la interviu și cum ar trebui să mă comport. Niciodată, în nicio situație, nu mi-a impus să fac ceva anume. Dacă obișnuiam să îmi întrețin iubitul de la vremea repsectivă, ea nu m-a forțat să încetez a mai face asta. Avea, în schimb, o regulă de 29 de zile de pauză și mă punea să o aplic în unele cazuri. După aceste 29 de zile, bineînțeles, eu îmi dădeam seama că nu era bun obiceiul meu.

Metamorfoza fluture

Sursa Foto: Shutterstock/By Black creater

Ședințele de terapie au contribuit la metamorfozarea mea, acolo în cabinet am lăsat crisalida și am ieșit fluture. Timp de trei ani am învățat să port conversații mature cu ceilalți, dar am învățat și să tac în cele mai multe cazuri, pentru că uneori nu e bine să știe stânga ta ce face dreata ta. Am învățat cum să mă comport în societate dacă vreau să fiu luată în serios și am descoperit unde și ce greșeam atunci când pierdeam respectul celorlalți. Am învățat să îmi folosesc toate resursele ca să ajung unde sau la cine trebuie ca să îmi ating scopurile, am învățat că trebuie să fac tot ce simt și îmi trece prin cap până în ziua în care mă căsătoresc și devin mămică și am mai învățat că trebuie să pun punct sau pauză într-o relație dacă inima și mintea o iau pe drumuri diferite.

Și da, am învățat să am încredere în mine și să mă iubesc, am învățat să fiu femeie. Aveam o frază pe care trebuia să mi-o spun cu voce tare în fiecare zi - "Mă iubesc și mă accept așa cum sunt de aceea îmi merge din ce în ce mai bine". Și m-am acceptat poate chiar mai mult decât ar fi trebuit, pentru că am simțit la un moment dat că am lumea la picioare.

Dincolo de toate astea, în cabinet am luat decizia de a depune actele ca să îmi cumpăr casă. Am terminat ședințele de terapie când m-am așezat la casa mea, departe de relația care mă ținea pe loc, pregătită să încep un nou drum.

Cărți recomandate de psihologul meu

La psiholog nu poți să mergi dacă nu citești. Cele două lucrează atât de bine împreună încât este aproape imposibil să te vindeci cu doar una dintre ele. Plecam des de acolo cu cărți sau cu titluri de cărți și filme. Printre acestea se numără: Poți să-ți vindeci viața (carte și documentar), Secretul (carte și documentar), Profețiile de la Celestine, Mănâncă, iubește, roagă-te (carte), Calea luptătorului pașnic (film), Ascultă-ți corpul, prietenul tău cel mai bun, Bărbații sunt de pe Marte, femeile sunt de pe Venus. Sunt mult mai multe, dar spre rușinea mea, nu le mai țin minte pe toate.

La fel, se spune că psihologii și preoții nu se impacă, însă doamna mea terapeută era și credincioasă. Avea amenajat în cabinet un colțișor sfânt și mă îndemna mereu să merg la Biserică. Când ședința de terapie s-a terminat cu "Mia, sunt mândră de tine! Îmi aduc aminte cum erai când ai intrat prima oară pe ușă. Acum ești femeie și ești pregătită să înfrunți singură ce se ivește pe parcurs în viață", am refuzat decizia. Era cea mai bună prietenă a mea, cum puteam să ne despărțim?

Sfatul meu din inimă este să apelați la psihoterapie dacă simțiți nevoia. Vă poate ajuta mai mult decât vă imaginați. Psihoterapeutul vindecă în interior și ajută la exterior, chiar dacă nu îți spune întotdeauna ce vrei să ajuți și o să ți se pară dur în unele cazuri. Dacă știți că aveți în jur persoane care vă vor descuraja, nu spuneți nimănui de această mișcare. Ce se întâmplă în cabinetul de terapie, rămâne în cabinet. Nu se aude, nu se spune.

Sursa Foto Front Page: Shutterstock/By George Rudy

Iesirea din depresie. Medicamente sau psihoterapie?
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: