Setari Cookie-uri

22 cuvinte frumoase pe care să nu uiți să le spui persoanelor dragi din viața ta

Trăim un prezent în care ne este frică să spune ce simțim, ne este frică să spunem sincer "Te iubesc" sau să mărturisim cuiva cât de mult îl admirăm. Este un prezent trist, dar care are șanse să fie schimbat. Fii tu cea care face prima schimbarea, cea care nu își mai pune piedici și îmbrățișează pe toată lumea.

De când mă știu am fost genul de persoană care și-a exprimat sentimentele fără rețineri, mai puțin când a venit vorba de familie. Nu am crescut într-un mediu în care să fi auzit des "Te iubesc" sau "Îți mulțumesc", cu toate astea, îmi doream să îmi pot exprima liber iubirea, aprecierea și recunoștința.

Așa că am început prin a scrie, fiindu-mi și în ziua de astăzi cea mai ușoară cale de exprimare. Scriam scrisori, poezii și mesaje și aveam grijă să ajungă toate la cine trebuie. Și mi-am dat seama că oamenilor le place să audă cuvinte frumoase la adresa lor venite mai ales din partea cunoscuților.

Cuvinte frumoase pentru persoanele dragi

Sursa Foto: Shutterstock/ By Elena Schweitzer

Părinte fiind, când îți auzi copilul spunându-ți "Te iubesc" te simți cuprins de cel mai liniștitor și înălțător sentiment, iar când sora sau fratele îți spune "Mulțumesc", parcă se formează între voi o conexiune puternică pe care nimeni nu o mai poate rupe.

Citește și:

Așa că, în primul rând, nu uita și nu evita să spui "Mulțumesc", "Te iubesc" și "Mi-e dor de tine" persoanelor care te iubesc necondiționat și care aduc liniște și bucurie în sufletul tău atunci când simți că totul în jurul tău se năruie. Mai mult de atât, găsești în continuare și alte cuvinte frumoase pe care să nu uiți să le spui persoanelor dragi.

Cuvinte frumoase pe care să nu uiți să le spui părinților

Vă iubesc mai mult decât vă arăt și vă sunt recunoscătoare pentru fiecare zi din viața mea.

Niciodată nu mi-am dorit să fi avut alți părinți, ba mai mult, avându-vă exemplu, știu că îmi voi crește copiii cum trebuie.

Sunteți cei mai frumoși părinți pe care un copil îi poate avea.

Citește și:

Știu că situația noastră nu a fost una ușoară, cu toate astea, ați făcut tot ce v-a stat în putere ca să am o copilărie frumoasă și să cresc un om educat și cu bun simț. Pentru asta și pentru multe altele, vă mulțumesc din inimă.

Cui să mulțumesc că am norocul să fiți voi părinții mei?

Mesaje frumoase pentru parinti

Sursa Foto: Shutterstock/ By LiliGraphie

Mesaje frumoase pentru bunici

Nu există copilărie fără prezența bunicilor, iar voi, scumpii mei, mi-ați oferit cea mai minunată copilărie.

Azi nu mai ajung atât de des pe cât îmi doresc la voi, dar vreau să stiți că vă port în suflet în fiecare clipă din viața mea, iar atunci când îmi este mai greu, îmi reamintesc de copila care se juca în curtea voastră cu păsările și animalele din ogradă. Și mai vreau să știți că vă iubesc mai puternic decât atunci.

Citește și:

Am un singur motiv pentru care aș da timpul înapoi: să retrăiesc o zi din copilărie în curtea de la țară, cu voi trebăluind pe lângă mine.

Vă mulțumesc și vă iubesc pentru că în fiecare zi ați fost mai mult decât niște bunici.

Mărturisiri sincere pentru frați și surori

Ne-am bătut, ne-am certat, am râs unul/una de celălalt/cealaltă, însă am purtat mereu respectul și dragostea pentru tine.

Nu cred că ți-am spus vreodată cât de mult te iubesc, la fel nici nu ți-am mulțumit pentru tot ce mi-ai oferit. Fără tine aș fi avut prea puține din câte am azi.

Surorile sunt îngeri pe pământ? Da! Sunt, iar tu ești exemplu perfect! Îți mulțumesc ție și mulțumesc Celor de Sus pentru că îmi ești soră.

Îmi este dor de tine. Îmi este dor de noi două. Îmi lipsesc discuțiile noastre lungi, îmi lipsește îmbrățișarea ta, îmi lipsește buna ta dispoziție și să îți împrumut hainele. Îmi lipsești!

Citește și:

Mesaje si declaratii

Sursa Foto: Shutterstock/ By NotarYES

Declarații de dragoste pentru persoana iubită

Îți mulțumesc pentru liniștea pe care mi-o oferi în fiecare seară și pentru zâmbetul pe care mi-l pui pe chip în fiecare dimineața.

Cred că este un moment bun să îmi cer scuze pentru dățile în care mă pierd cu firea și mă transform într-un om imposibil de suportat. Îți mulțumesc că mă suporți și că mă îmbrățișezi atunci când merit mai puțin.

Te iubesc, să știi! Te iubesc chiar și atunci când răbufnesc, chiar și atunci când ajung acasă obosită și adorm imediat, chiar și atunci când pare că nimic nu mă interesează. Pur și simplu, te iubesc!

Oare este greșit că îmi lipsești în fiecare clipă petrecută departe unul de celălalt? Și, ce crezi, mi-e dor de tine chiar și acum.

Citește și:

Declaratii de dragoste

Sursa Foto: Shutterstock/ By Africa Studio

Cuvinte frumoase pe care să nu uiți să le spui prietenilor

Mulțumesc oricui trebuie să mulțumesc pentru că mi te-a scos în cale și pentru că mi te-a transformat în cea mai bună prietenă. Ești minunată, iar relația noastră este mai mult decât am visat de la o relație de prietenie.

Nu vreau să îmi imaginez viața fără tine. Poate sună siropos, dar viața mea fără o prietenă ca tine ar fi un haos total. Îți mulțumesc pentru că mă trezești la realitate ori de câte ori este necesar și pentru că nu mă judeci prin prisma prostiilor pe care le fac.

Te iubesc și îmi doresc ca prietenia noastră să reziste și după ce vom deveni bunicuțe și ne vom plimba nepoții în parc.

Ți-am spus vreodată că atunci când sunt cu tine mă simt în siguranță? Când ești lângă mine simt că orice mi s-ar întâmpla, tu ai avea puterea să mă salvezi. Sunt fericită să te am în viața mea.

Citește și:

Ești mai mult decât o prietenă bună, ești familia mea!

Sursa Foto Front Page: Shutterstock/ By Brt

Vizionare placuta


Sunt Mia și îmi place să trăiesc în Universul meu dominat de liniște, simplitate și bunătate. Iubesc animăluțele (clișeic, nu?!) și pe Dumnezeu, cât despre oameni... îmi...

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.