Pictorita din Shanghai

— Dar cineva trebuie sa reprezinte interesele Chinei si in afara casei. In ciuda vointei ei, isi ridica vocea din ce in ce mai mult. Ce s-ar fi intamplat la Versailles daca acei studenti nu ar fi impiedicat delegatia chineza sa semneze tratatul?
— Exact ceea ce s-a intamplat oricum, spune el sec. Ar fi obiectat. Cu foarte mare elocventa, sunt sigur. Apoi, asa-numitii nostri aliati ar fi dat, oricum, pamantul nostru Japoniei. Loveste din nou ziarul cu degetele. Daca ai da la fel de multa atentie evenimentelor nationale
cum dai „muncii“ tale ai sti ca nimanui nu-i pasa nici cat negru sub unghie de ceea ce credem noi. Tot ceea ce doresc este sa stoarca si mai multi bani de pe urma noastra.
— Macar acolo am sansa sa ma fac mai bine auzita.
El rade scurt.
— Auzita in legatura cu ce? Cu naturile tale moarte? Cu peisajele tale? Cu gandurile tale legate de paleta de culori ce trebuie folosita pentru bujori?
Yuliang isi fereste privirea, indurerata.
— Priveste adevarul in fata, doamna mea Guan, continua el. Este o noua porecla: Guan Daoshen este cea mai faimoasa pictorita a Chinei, bine cunoscuta pentru bambusii ei si ceata serii. Tu nu pictezi pentru politica. Tu nici macar nu citesti ziarele daca nu scriu despre
preaiubitul tau director Liu.
Yuliang inchide revista, rosind putin.
— Imi iubesc tara la fel ca toata lumea. De fapt, mai mult decat majoritatea barbatilor pe care ii cunosc. Si, pe langa asta, nu poti separa lucrurile in felul asta. Kang Youwei insusi a scris ca totul – industrie, comert, bani – este legat de arta. Ca modernizarea artei este esentiala pentru viitorul Chinei in modernizarea economiei. Sau a flotei.
E luat prin surprindere.
— Ti-am citit eu asta?
Yuliang zambeste scurt.
— Am citit singura. Pentru cursul de pictura politica.
— Si, sigur, idealul tau este acela de a duce mai departe stindardul acestei cauze nobile. (Ii face semn lui Ahying sa plece.) Foarte bine. Spune-mi mai multe despre noul tau ideal pentru care ai fi gata sa te sacrifici. Despre pictarea unor tablouri dragute pentru a-ti sluji patria.
Ahying ia bolul din fata lui Yuliang, cu ochii in pamant. Dar urechile sale sunt rosii precum cele ale femeilor grasute, cu pielea alba, ale lui Sargent. Si Yuliang simte ca se imbujoreaza. Nu din cauza rusinii, ci a furiei.
— Nu stii nimic despre munca mea, ii spune, nervoasa, lui Zanhua. Sau despre viata mea. Nimic!

---