Pictorita din Shanghai

El loveste cu pumnul in masa.
— Exact! De-aceea vreau sa vii in Tongcheng, alaturi de sotul tau, alaturi de familia ta.
— Familia ta! Nu a mea!
— Familia mea, deci si a ta, ii raspunde dur. Noi suntem singura familie pe care o vei avea vreodata.
Cuvintele o dor precum o lovitura aplicata pe pielea deja invinetita. Speriata de sunetul lor, Yuliang inchide ochii. „Acum noi suntem familia ta, sopteste Nasa in mintea ei. Suntem cu totii o familie. Avem tot ce ne trebuie.“ Cand deschide din nou ochii, se simte de parca ceata delicat pictata de doamna Guan i se ridica de pe ochi. Pentru prima oara isi da seama cat de putin au reusit sa-i schimbe lui Zanhua mentalitatea prefacerile imense pe care el insusi le-a pus in miscare. Cum tot efortul – alfabetizarea, constiinta politica hranita de prieteni precum Guifei, neasteptatul succes de care s-a bucurat la scoala, chiar si parul ei modern tuns si pantofii sic (cea mai noua moda frantuzeasca cu tocul acoperit de piele) – este pentru Zanhua invizibil precum hainele imparatului. In ceea ce-l priveste pe el, ea este aceeasi fata salvata.
Ingenua. Protejata. Femeia care-i va purta in pantece urmatorul fiu.
Zanhua da din cap. Am hotarat, pare sa spuna gestul lui. Se intoarce, multumit, la ziarul lui. Yuliang isi termina vinul, furioasa inca.
— Vreau… vreau sa iti arat ceva, ii spune, cand, in sfarsit, isi regaseste vocea.
El nu isi ridica ochii.
— Ce anume?
Ea se ridica in picioare.
— Vino si ai sa vezi.
Zanhua se incrunta. Dar isi impatureste ziarul si o urmeaza.
In pragul studioului, Yuliang il priveste evaluand camera: foaia de panza groasa care acopera podeaua si o protejeaza de petele de vopsea, rafturile de carti pline cu dizolvant si vopsele, borcanele de sticla care lucesc in lumina. Mirosul puternic de terebentina: o clipa,
Yuliang simte ca lesina. Dar isi recapata echilibrul si se indreapta, fara a rosti nici un cuvant, spre sevalet. Incet, il intoarce spre el. Zanhua se apropie, prudent, de tablou, ca si cum acesta ar fi fost un animal necunoscut.
— Ce este asta? intreaba aspru.
— Aceasta este lucrarea cu care voi concura la expozitia din mai. Zambeste sec. Ii spun Frumoasa la baie.
Ea urmareste privelistea care se asterne in fata ochilor lui: parul din care picura apa, membrele ude si trasaturile care i-au rapit ore intregi si toata pofta de mancare. Coapsele ii stralucesc de caldura si abur. Sanii ii sunt expusi in totalitate, la fel ca si abdomenul alb si

---