Setari Cookie-uri

Ana Ularu, noul rockstar al Berlinalei

Ana Ularu este unul dintre cei mai buni 10 actori tineri din Europa. “Legenda” cinematografiei John Hurt i-a inmanat zilele trecute trofeul Shooting Stars.

Premiata de legenda John Hurt si aplaudata minute in sir de Billy Bob Thornton, fostul sot al Angelinei Jolie, Ana Ularu este unul dintre cei mai buni 10 actori tineri din Europa.

“Legenda” cinematografiei John Hurt i-a inmanat zilele trecute trofeul Shooting Stars, la Festivalul International de Film de la Berlin, intr-una din cele mai aspirationale seri de gala pentru tinerii actori din industria cinematografica europeana. In sala din Berlinale Palast se afla si controversatul actor Billy Bob Thornton, fostul sot al Angelinei Jolie, care i-a aplaudat minute in sir pe cei 10 actori selectati in prestigiosul program Shooting Stars in 2012.

Ana Ularu

"Poate ca deja am spus de prea multe ori ceva axiomatic: a fost o experienta superba! Dar adevarata stare se insinueaza abia acum, cand bagajele sunt gata. Dorul de nebunia, ritmul, energia si frumusetea unei perioade unice si senzatia de multumire si recunostinta. Pentru ca asta mi s-a oferit", a declarat Ana Ularu despre experienta ei in programul care a lansat carierele internationale unor nume precum Daniel Craig sau Rachel Weisz.

Juriul Shooting Stars a ales-o pe Ana pentru ca “in Periferic, Ularu nu numai ca duce pe umeri intreaga poveste, dar o face cu magnetism, complexitate si da credibilitate unui personaj dificil. Dura si in acelasi timp vulnerabila, Ana are o prezenta fizica uluitoare si, in acelasi timp, adaptabila. La ea, ochii sunt intr-adevar o oglinda a sufletului. “

Alaturi de Ana, au mai primit trofeul Shooting Stars: Adèle Haenel (Franta), Anna Maria Mühe (Germania), Antonia Campbell-Hughes (Irlanda), Hilmar Guðjónsson (Islanda), Isabella Ragonese (Italia), Jakub Gierszał (Polonia), Bill Skarsgård (Suedia), Max Hubacher (Elvetia) si Riz Ahmed (Marea Britanie).

trofeul Shooting Stars

Tinerii, selectati de un juriu format din profesionisti ai industriei mondiale de film, au intrat intr-un program intensiv de 3 zile (11-13 februarie) in care au avut intalniri cu directori de casting, producatori si regizori, un workshop cu agenti internationali, sedinte foto, o conferinta de presa internationala, totul culminand cu ceremonia de decernare a Premiilor Shooting Stars in cadrul Festivalului de Film de la Berlin, luni seara.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
23 Februarie 2012
Echipa Kudika

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.