Setari Cookie-uri

Suede live in premiera la Bucuresti

SUEDE, una dintre cele mai influente si mai de succes trupe britanice de rock alternativ, pioneri ai curentului britpop alaturi de Blur, Oasis si Pulp, va concerta in premiera in Romania pe data de 4 iunie, la Arenele Romane din Bucuresti.

SUEDE, una dintre cele mai influente si mai de succes trupe britanice de rock alternativ, pioneri ai curentului britpop alaturi de Blur, Oasis si Pulp, va concerta in premiera in Romania pe data de 4 iunie, la Arenele Romane din Bucuresti.

Concertul face parte din turneul de reunire al trupei
, care anul trecut a revenit pe scena dupa o pauza de 7 ani. In anul 2003, dupa 14 ani de cariera fulminanta, cinci albume de studio, trei compilatii, trei DVD-uri si douazecisiunu de single-uri, trupa SUEDE se destrama, iar membrii trupei se concentreaza pe propriile proiecte solo. Solistul si liderul Brett Anderson formeaza trupa The Tears impreuna cu fostul coleg de trupa Bernard Butler cu care a scos un album in 2005, dupa care lanseaza trei albume solo. In 2007 Anderson a cantat la Bucuresti in deschiderea concertului formatiei Muse, interpretand atat piese lansate ca artist solo, cat si hituri SUEDE, precum “Beautiful Ones” sau “Everything Will Flow”.

Inca din anul 1992, chiar inainte de aparitia primului album, SUEDE a reusit sa atraga atentia aparand pe coperta celebrei reviste Melody Maker fara sa fi lansat nici macar un single, fiind prezentati la acea data, cu titlul de “cea mai buna trupa debutanta din Marea Britanie”. O contributie la atentia acordata de mass-media au reprezentat atat stilul androgin al lui Brett, cat si marturisirile vagi despre sexualitatea sa si aversiunea pentru stilul grunge, foarte la moda in acea perioada. Denumit de catre presa de specialitate “cel mai asteptat album de debut de la Never Mind The Bollocks… al celor de la Sex Pistols, albumul autointitulat “Suede” reuseste sa primeasca Discul de Aur in prima saptamana de la lansare, detronandu-i pe cei de la Depeche Mode si chiar sa castige in decursul aceluiasi an, premiul Mercury Music pentru cel mai bun album britanic.

Succesul nu se lasa mult asteptat
, alte trei din albumele lansate ulterior, “Dog Man Star”, “Coming Up” si “Head Music” reusind sa castige Discul de Aur sau Discul de Platina si sa atinga prima pozitie in topurile din tari precum Marea Britanie, Suedia, Norvegia, Finlanda si Danemarca. Primele doua albume, “Suede” si “Dog Man Star” au fost incluse in cartea “1001 albume de ascultat intr-o viata” scrisa de Robert Dimery. Al cincilea album, “A New Morning” a fost lansat pe 30 septembrie 2002, dupa o lunga si costisitoare sesiune de inregistrari. Albumul a fost bine primit de fanii trupei, insa lipsa interesului publicului larg cu privire la SUEDE si la curentul britpop, face ca trupa sa decida sa puna punct carierei printr-o serie de cinci concerte in cinci nopti la Institutul de Arta Contemporana din Londra. Trupa a dedicat fiecare din cele cinci nopti albumelor lansate pana atunci, interpretandu-le in intregime, in ordine cronologica.
Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
28 Aprilie 2011
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.