Hollywood-ul plânge pierderea actriței Olivia Hussey, cunoscută pentru interpretarea memorabilă a Julietei din „Romeo și Julieta” (1968).
Hollywood-ul este în doliu după pierderea actriței Olivia Hussey, cunoscută mai ales pentru interpretarea legendară a Julietei în filmul „Romeo și Julieta” (1968), regizat de Franco Zeffirelli. Olivia s-a stins din viață vineri, la vârsta de 73 de ani, în locuința sa, fiind înconjurată de cei dragi.
Olivia Hussey, un talent deosebit
Născută pe 17 aprilie 1951 în Buenos Aires, Argentina, actrița Olivia Hussey a intrat în istoria cinematografiei la doar 15 ani, când a dat viață Julietei într-o adaptare fidelă și emoționantă a piesei lui William Shakespeare. Interpretarea sa a fost recompensată cu un Glob de Aur pentru „Cel mai promițător debut”, iar filmul a devenit un fenomen global, marcând generații întregi.
Familia sa a transmis un mesaj emoționant, descriind-o pe Olivia ca fiind „o persoană remarcabilă, a cărei căldură, înțelepciune și bunătate pură au atins viețile tuturor celor care au cunoscut-o. A trăit o viață plină de pasiune, dragoste și dăruire pentru arte, spiritualitate și bunătate față de animale.”
Un carieră strălucitoare, dar nu lipsită de controverse
Succesul fulminant al Julietei a deschis porțile unei cariere bogate pentru Olivia Hussey. Actrița a continuat să impresioneze în producții precum thrillerul „Black Christmas” (1974), considerat unul dintre primele filme slasher, și „Death on the Nile” (1978), o adaptare a romanului semnat de Agatha Christie.
Totuși, viața profesională a fost umbrită de controverse. În 2023, Olivia și colegul său Leonard Whiting au intentat un proces împotriva studioului Paramount, acuzând abuzuri asupra minorilor din cauza unei scene de nuditate din „Romeo și Julieta”. Procesul a fost respins, dar discuțiile au readus în prim-plan problemele industriei din acea vreme.
În afara carierei sale, Olivia a fost recunoscută pentru pasiunea sa față de spiritualitate și iubirea necondiționată pentru animale. Familia sa – soțul David Glen Eisley, cei trei copii, Alex, Max și India, și nepotul Greyson – a subliniat impactul pe care l-a avut asupra vieților lor și asupra celor care au cunoscut-o.
„În timp ce plângem această pierdere imensă, sărbătorim impactul durabil pe care Olivia l-a avut asupra vieților noastre și asupra industriei”, a transmis familia.
Sursă foto - Ali_Ahmad_DANE / Pixabey