Setari Cookie-uri

Anastasia Soare a strălucit la petrecerea lui David Beckham. Imagini inedite cu Regina sprâncenelor

IN ACEST ARTICOL:

Anastasia Soare, supranumită „Regina Sprâncenelor”, a fost singura româncă invitată la petrecerea de lux organizată de David Beckham în Miami.

Anastasia Soare, supranumită „Regina Sprâncenelor”, a fost singura româncă prezentă la fastuoasa petrecere organizată de David Beckham în Miami. Evenimentul, desfășurat în avans pentru a marca împlinirea a 50 de ani ai fostului mare fotbalist, a reunit personalități din sport, divertisment și afaceri, iar prezența celebrei antreprenoare românce nu a trecut neobservată.

O aniversare de lux pentru David Beckham

Pe 30 martie, David Beckham și-a început sărbătorirea aniversării într-un cadru exclusivist, deși ziua lui de naștere este pe 2 mai. Petrecerea, organizată de soția sa, Victoria Beckham, și cei patru copii ai cuplului – Brooklyn, Romeo, Cruz și Harper – a avut loc la Cipriani Downtown Miami, un restaurant celebru pentru preparatele sale italienești rafinate și atmosfera de lux.

Citește și:

Printre invitații de seamă s-au numărat vedete precum Lionel Messi, Tom Brady, Shaquille O’Neal, Luis Suárez, Jordi Alba și Sergio Busquets. Evenimentul a fost o demonstrație a influenței și popularității lui Beckham, iar fiecare detaliu a fost atent planificat pentru a reflecta rafinamentul și stilul său sofisticat.

Anastasia Soare, apariție de senzație la petrecere

Anastasia Soare, una dintre cele mai influente femei din industria frumuseții la nivel global, a fost una dintre prezențele care au atras atenția la petrecerea lui Beckham. Îmbrăcată într-o rochie neagră lungă, elegantă, și având un machiaj impecabil, aceasta a fost remarcată imediat.

Românca s-a fotografiat alături de David Beckham, iar imaginea a fost rapid distribuită pe rețelele sociale.

Citește și:

„La mulți ani, David Beckham!”, a scris Anastasia pe Instagram, alături de poza cu fostul fotbalist.

Anastasia Soare

Povestea Anastasiei Soare este una de inspirație pentru mulți antreprenori. Plecată din România în anii ’90, aceasta a ajuns în Statele Unite fără resurse financiare, dar cu o ambiție uriașă. Inițial, și-a câștigat existența din epilat și tratamente cosmetice, dar și-a descoperit rapid pasiunea pentru modelarea sprâncenelor.

La început, a oferit acest serviciu gratuit, deoarece conceptul de pensare profesională nu era cunoscut în SUA. Cu timpul, și-a perfecționat tehnicile și a atras o clientelă impresionantă, care includea vedete precum Naomi Campbell, Michelle Obama, Jennifer Lopez, Amal Clooney și Sharon Stone.

Citește și:

Astăzi, Anastasia Beverly Hills este un brand global evaluat la miliarde de dolari, iar Anastasia Soare continuă să fie un nume de referință în industria frumuseții.

Succesul româncei la nivel internațional

În ciuda succesului imens pe care l-a obținut în America, Anastasia Soare nu a uitat niciodată de unde a plecat. Într-un interviu pentru OK! Magazine, aceasta și-a amintit începuturile dificile:

„Îmi aduc perfect aminte că am aterizat la Los Angeles pe 29 iulie, la ora prânzului. M-a șocat că era foarte cald […] Nu prea mi-a plăcut Los Angeles la început. Nu mi-a plăcut deloc. Cel puțin primele 6 luni de zile nu au fost atât de fericite. Am plecat din România din cauza regimului comunist.”

Anastasia Soare


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.