După un divorț intens mediatizat, Raluca Pastramă și Ibrahim Hanifi se întâlnesc din nou în sala de judecată, într-o luptă legală care are în centru cea mai importantă persoană din viața lor: fiica Maryam.
La mai bine de jumătate de an de la divorțul răsunător, Raluca Pastramă și Ibrahim Hanifi s-au reîntâlnit în sala de judecată, marți, 15 iulie 2025, într-un nou termen legat de custodia fiicei lor, Maryam.
Ce s-a întâmplat în procesul Ralucăi Pastramă
Procesul s-a reaprins după ce afaceristul a contestat decizia inițială a instanței, care stabilise domiciliul copilului la mamă și un program fix de vizite pentru tată. Deși în decembrie 2024 se părea că lucrurile s-au stabilit legal, disputa dintre cei doi foști soți a continuat, cu implicații sensibile pentru micuța lor.
Instanța a decis atunci custodie comună, dar cu domiciliul la Raluca Pastramă, iar Ibrahim Hanifi a primit un program clar de vizitare. Nemulțumit de această hotărâre, bărbatul a făcut apel, sperând să obțină dreptul de a-și petrece mai mult timp cu fiica și chiar de a-i schimba domiciliul. Ieri, însă, Tribunalul București a amânat cauza pentru data de 18 iulie, întrucât părțile au anunțat că lucrează la o tranzacție scrisă — o posibilă înțelegere care ar putea pune capăt litigiului.
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Pepe câștigă o primă rundă în procesul cu Raluca Pastramă, dar disputa continuă: Nu e nimic finalizat...
- Raluca Pastramă, mărturisirea care a surprins pe toată lumea! Ce ar schimba radical în relația cu fiicele ei
- Bucurie mare în familia lui Pepe! Artistul va deveni tată pentru a patra oară
Declarațiile Ralucăi Pastramă
Într-un interviu recent acordat pentru Spynews.ro, Raluca Pastramă a explicat că, deși relația cu fostul partener nu a fost una ușoară, a încercat permanent să mențină o atmosferă civilizată de dragul fetiței. Ea a subliniat că Maryam a crescut în locuința ei și că nu ar considera benefică mutarea copilului. Totodată, a punctat că a fost mereu mai flexibilă decât îi cerea legea în ceea ce privește programul de vizită al tatălui:
„Eu mereu am fost foarte permisivă, i-am dat fata mult mai mult decât i-a permis lui instanța. Așa am considerat eu ca fiind normal. Altcineva s-ar fi opus, dar eu țin cont de fată”, a zis ea, pentru sursa citată mai sus.