Setari Cookie-uri

Cadou de suflet pentru Otilia: bunica lui Bekir Ali i-a oferit un dar cu adevărat special

După ce și-a sărbătorit iubirea la finalul lunii august, Otilia a primit un cadou cu adevărat special din partea familiei soțului turc. Ca semn de apreciere și bun venit în familie, bunica lui Bekir Ali i-a oferit un șirag de perle veritabile, un dar cu valoare emoțională, care să marcheze începutul unei noi etape din viața artistei.

Celebrarea nunții a fost una desprinsă din basme. În compania prietenilor și a familiei, Otilia și Bekir Ali, au organizat un weekend spectaculos în zona Termal din Yalova, Turcia, unde au avut loc două ceremonii.

Prima nuntă, cu peste 600 de invitați, a fost marcată de tradiții turcești și românești, iar artista a purtat un caftan alb cu detalii aurii, inspirat din garderoba sultanelor.

Otilia Bilionera

Cea de-a doua nuntă s-a desfășurat într-un cadru mai restrâns, la un hotel de cinci stele, cu aproximativ 250 de invitați, dintre care 30 veniți din Suceava, orașul natal al Otiliei. Mireasa a strălucit într-o rochie albă cu corset transparent și broderie discretă, completată de o fustă amplă din tulle vaporos și de accesorii cu perle, care au transformat-o într-o apariție ca din povești.

Citește și:

Proaspăt mireasă, Otilia și-a surprins fanii și pe plan artistic cu "Every Minute", cel mai recent single lansat.


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:
Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.