După despărțirea de Ramona Olaru, Cătălin Cazacu a explicat public de ce i-a cerut înapoi inelul de logodnă.
Gestul lui Cătălin Cazacu de a-i cere Ramonei Olaru inelul de logodnă după despărțire a stârnit numeroase comentarii în mediul online.
Cătălin Cazacu i-a cerut înapoi inelul de logodnă Ramonei Olaru
Recent, fostul concurent a explicat motivele sale într-o declarație publică, precizând că decizia nu a fost una impulsivă, ci atent gândită și motivată de valoarea emoțională a bijuteriei.
„Îmi asum ceea ce spun. Nu ne cerem adidașii înapoi și nu ne cerem cadourile. Inelul pe care eu ți l-am dat la un moment dat, a fost dat din inimă și consider că nu are ce să caute la tine. Dacă tu ești cu un nou iubit și porți inelul meu pe mână sau îl duci la amanet, este urât. Dă-mi-l mie, pentru că pentru mine a însemnat foarte mult”, a declarat Cătălin Cazacu, într-o emisiune TV.
Relația dintre cei doi a fost intens mediatizată, plină de suișuri și coborâșuri, iar despărțirea a lăsat urme adânci. Deși planurile de nuntă au fost abandonate, amintirile și sentimentele au rămas puternice pentru ambii.
Cătălin Cazacu a subliniat că gestul său nu a fost niciodată despre bani sau obiecte materiale, ci despre respectul pentru propria sa experiență emoțională.
„Niciodată în viața mea nu am să spun niciun lucru urât despre nimeni care a făcut parte din viața mea”, a mai adăugat fostul logodnic al asistentei tv.
Lecții din relația cu Ramona Olaru
În ciuda trecutului, Cătălin Cazacu afirmă că a învățat lecții importante despre iubire și pierdere.
„Singura inimă pe care eu am frânt-o cu adevărat a fost a mea. Am plâns când am realizat că vine sfârșitul unei relații înainte să vină efectiv. Dar iubirea creează slăbiciuni și, la un moment dat, trebuie să găsești un mod de a pune punct”, a mai spus el.