După ce a rămas blocată în Thailanda, Anca Țurcașiu și-a împărtășit experiența pe rețelele sociale, dar menționarea costurilor suplimentare a stârnit furia unora dintre fani.
După câteva zile tensionate și pline de incertitudine, Anca Țurcașiu și partenerul ei, Călin Șerban, au găsit în sfârșit liniștea. Cei doi au rămas blocați în Thailanda din cauza complicațiilor generate de conflictul din Orientul Mijlociu, însă cei doi au revenit în România pe 11 martie, cu bilete de avion achiziționate și un itinerar ce include escale în China și Istanbul.
Anca Țurcașiu a revenit în țară
Actrița a descris experiența ca pe un adevărat coșmar, dar a ales să vadă partea pozitivă a situației.
„Astăzi ne-am cumpărat extensia vizei, în 6 ore petrecute la imigrație. Avem bilete de avion și, fără să ne fi dorit, încă o săptămână aici. Toate vin la pachet cu costuri suplimentare, evident, pe care știu sigur că nu le vom mai primi înapoi, dar tot ceea ce contează este că am depășit starea de nesiguranță și emoțiile… Și că suntem sănătoși și optimiști că vom ajunge cu bine acasă”, a scris Anca Țurcașiu pe Facebook.
Citește și:
- Tarot Online: Previziuni și etalări zilnice.
- Anca Țurcașiu a surprins pe toată lumea: M-am întors la școală la 56 de ani! Decizia neașteptată a artistei
- Anca Țurcașiu și Călin Șerban, blocați în Thailanda din cauza conflictului din Iran: Situația e foarte gravă...
- Motivul pentru care Anca Țurcașiu nu are voie să rămână singură cu nepoțica sa: Să o lase la mine n-au vrut niciodată...
Sprijinul ambasadoarei României în Thailanda, Daniela Băzăvan, și al echipei Qatar Airways a fost esențial pentru soluționarea situației.
„Gata, dragii mei. Am reușit să ne liniștim, pentru că, după foarte multe ore petrecute astăzi în aeroport cu reprezentanții de la Qatar, am reușit să găsim bilete de întoarcere spre București, pe data de 11, prin China, Istanbul… Doamna ambasador, Daniela Băzăvan, a fost alături de noi. Îi mulțumim foarte mult!”, a mai transmis actrița.
Vacanța în Thailanda, care inițial părea perfectă, a fost umbrită de dificultăți logistice. Cei doi au petrecut șase ore la biroul de imigrare pentru a obține o extensie a vizei, aflată pe cale de a expira. În ciuda costurilor suplimentare și a stresului acumulat, Anca Țurcașiu a încercat să privească situația cu optimism: încă o săptămână petrecută în peisajele superbe ale Thailandei a fost un bonus neașteptat.
Critici din partea internauților
Cu toate acestea, postările actriței au atras și critici din partea unora dintre fani. Mulți s-au arătat nemulțumiți de menționarea costurilor suplimentare.
„Puteți omite partea cu costurile suplimentare pe care sigur nu le veți primi înapoi. Numa’ zic”, a comentat un internaut.
Un alt fan a scris: „Te gândești la costuri nerambursabile în astfel de circumstanțe? Nemaivorbind de pozele care fac notă discordantă cu situația „grea' în care te afli. Jenanț!”
Altul a adăugat: „Doamne!!! Adică a avut bani să stea 3 luni și acum, pentru câteva zile, vrea să îi plătească cineva? Rușine!!!!! Nu mă așteptam la așa ceva.”