Setari Cookie-uri

Trăiam două vieți paralele. Și nu regret nicio clipă. Mi-am demonstrat că pot – Misha Miller, mai sinceră ca niciodată la TEDx

Misha Miller a urcat pe scena TEDx Iași și a vorbit despre ceea ce nu se vede în spatele unui hit: anii de muncă, frica de eșec, perfecționismul și oamenii care au susținut-o încă de la început.

Discursul ei, intitulat „Rădăcinile nu se văd", a fost o confesiune despre răbdare, vulnerabilitate și adevăr.

Artista și-a început povestea în Chișinău, unde la doar 4 ani își strângea familia pe canapea, ținea telecomanda pe post de microfon și anunța: „Începe spectacoluuuuuul!".

Chișinăul i-a oferit căldura de „acasă", dar nu și un drum clar în muzică: nu existau studiouri accesibile, nici manageri, nici o industrie adevărată. „Muzica nu era o opțiune, era un risc", a spus Misha Miller.

Unul dintre momentele-cheie din discurs a fost întâlnirea cu Dan Bălan. Nu s-a întâmplat într-un studio mare, nici la un concurs TV, ci... într-o parcare, în fața unui restaurant din Chișinău.

Citește și:

După ce a cântat acolo, Misha a crezut că artistul o va uita. Două săptămâni mai târziu, era însă în studio cu el. Au vorbit mult, i-a dat sfaturi, a încurajat-o să revină la orele de canto pe care le abandonase. „Devenisem mai încrezătoare pentru că cineva important, un artist ca el, m-a validat. Și încrederea aceea a schimbat tot", a mărturisit ea.

Deși pasiunea pentru muzică era clară, frica de a nu reuși a împins-o spre un „plan B" serios: două facultăți la Iași – Finanțe și Politologie. Colegii nu știau că, în fiecare weekend, Misha dispărea înapoi la Chișinău pentru repetiții. „Trăiam două vieți paralele: una vizibilă și una invizibilă. Și nu regret nicio clipă. Mi-am demonstrat că pot", a spus ea pe scena TEDx.

Citește și:

Mutarea la București și semnarea cu o casă de discuri au însemnat intrarea în „adevărata industrie muzicală", cu radio, label-uri și un mecanism complex care transformă o piesă într-un proiect. Acolo a învățat diferența dintre o piesă „corect produsă" și una autentică, născută dintr-o experiență trăită. „Sunt lucruri pe care nu le înveți în niciun curs de canto", a subliniat artista.

Unul dintre momentele cele mai personale din discurs a fost povestea piesei „Un minut". Misha a recunoscut că nu a vrut să cânte în română și că a refuzat piesa de trei ori. „Eu niciodată nu vreau să cânt în română", le spunea atunci. Era convinsă că vocea ei sună „internațional" și că limba română nu o avantajează. În glumă, dar cu presiune reală, le-a spus chiar colegilor că, dacă piesa nu merge, nu va mai cânta niciodată în română.

Citește și:

Realitatea a fost exact invers: „Un minut" a devenit hit, i-a adus Discul de Platină și a marcat startul ei ca artist prezent în mod constant pe radio, cu rezultate puternice. „Perfecționismul e o formă de frică", a recunoscut Misha, explicând cum exigența exagerată aproape a făcut-o să rateze una dintre cele mai importante piese din carieră. A fost momentul în care a învățat să aibă mai multă încredere în echipa ei și să ceară ajutor atunci când nu e sigură pe ea.

Răbdarea a fost firul roșu al discursului. Nu răbdarea de a sta și a aștepta „momentul", ci răbdarea de a construi, chiar și când nu vezi niciun rezultat. „Oamenii cred că răbdarea înseamnă să stai și să aștepți. Eu am descoperit că răbdarea înseamnă să continui să construiești chiar și când nu vezi rezultate. Zi de zi. Fără aplauze. Fără confirmare", a spus artista.

Citește și:

Misha a vorbit și despre partea vizibilă a carierei sale: titlul de „Singer of the Year" la WIBA Awards Cannes 2025, succesul internațional al piesei „Bam Bam", ajunsă în top 8 Shazam Global în peste 20 de țări, și Discurile de Platină. „Sunt cifre frumoase. Dar fiecare cifră are un chip", a precizat ea, amintind de părinții care au dus-o la canto, pian și teatru, și de echipa Roton, care a crezut în ea și a rămas alături de la început.

Într-o industrie „foarte zgomotoasă", în care algoritmii cer conținut tot mai mult, mai repede și mai des, Misha a vorbit despre pericolul de a-ți pierde echilibrul și identitatea. Soluția ei: să te întorci constant la cine ești și să te înconjori de oameni care îți amintesc de asta.

Citește și:

Finalul discursului a fost despre întoarcerea la fetița de 4 ani din Chișinău, cu telecomanda-microfon în mână și patru spectatori pe canapea. „Nu e momentul să fii perfectă. E momentul să fii prezentă", a încheiat Misha Miller, rezumând mesajul serii: rădăcinile nu se văd, dar ele susțin tot ce rezistă în timp, iar adevărul personal cântă mai puternic decât orice perfecțiune afișată.

Iar faptul că, recent, Misha Miller a lansat „Popcorn Song", o piesă prin care își propune să readucă în România era „popcorn", arată clar că she practices what she preaches: își asumă riscuri creative, iese din zona de confort și demonstrează că este, dincolo de rezultate, un artist care îndrăznește.

Citește și:


Pasionata de tot ce inseamna comunicare, scris si carti bune, m-am reorientat catre pasiunile mele dupa ce magia nasterii unui copil s-a produs si in cazul meu. Kinetoterapeut la baza, tehnician...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor: