Setari Cookie-uri

150.000 de elevi invata totul despre igiena orala corecta prin Programul Scolar Colgate 2017

Programul Scolar Colgate continua pana la finalul lunii decembrie, cand va duce mai departe misiunea companiei de educare a elevilor cu privire la igiena orala corecta.

comunicat de presa

colgate

Doar in anul 2017, un numar total de 150.000 de copii vor fi participat la program, acestia beneficiind de lectii educationale sustinute de voluntarii Crucii Rosii si de produse de ingrijire pentru a aplica acasa regulile invatate la clasa.

In cadrul editiei 2017, eleva Alexandra González-Iliuta de la Scoala Gimnaziala „Mircea Eliade“ din Craiova a fost declarata unul dintre cei 12 castigatori la nivel international al concursului de desene. Reusita acesteia a fost cu recompensata cu bursa Colgate-Palmolive Bright Smiles, Bright Futures®, in valoare de 250 de dolari, iar desenul ei a fost inclus in calendarul global Colgate „My Bright Smile™” 2018. In acelasi timp, clasa din care face parte a primit o bursa in valoare de 500 de dolari. Premierea castigatoarei a avut loc pe 16 noiembrie, intr-un eveniment local la care au participat reprezentanti Colgate Romania, Crucea Rosie Romana si ai scolii.

Citește și:

Fiind adaptate la varsta celor mici si avand un format atragator, interactiv, lectiile prezentate de voluntarii Crucea Rosie au rolul de a le insufla copiilor regulile de baza ale igienei orale si de a-i invata cum sa efectueze un periaj cu ajutorul unui model. Copiii sunt implicati activ in cadrul acestor lectii, avand ocazia de a le adresa voluntarilor intrebari. De asemenea, scolarii vizioneaza si filmul educational Dr. Maseluta si Supereroii dintilor sanatosi, invatand intr-un mod distractiv cele trei reguli pentru un zambet stralucitor si sanatos: periajul dintilor de cel putin doua ori pe zi timp de doua minute, schimbarea periutei de dinti la fiecare trei luni de zile, vizite frecvente la medicul dentist si adoptarea unei diete echilibrate. La finalul fiecarei lectii, copiii primesc produse speciale pentru ingrijirea dentara, iar parintii un pliant cu sfaturi pentru a supraveghea mai eficient progresul celor mici, precum si un calendar, toate acestea fiind oferite de Colgate Romania.

Citește și:

colgate Din 1993, de la lansarea Programului Scolar Colgate, aproape 6.000.000 de elevi din clasele I-IV au beneficiat de consiliere si produse de ingrijire pentru o ingrijire orala corecta. Mai mult, pe langa traditionalele lectii, din 2017, Colgate ofera si consultatii stomatologice gratuite elevilor din clasele primare, in 20 de orase din tara, prin programul pilot Zambete Colgate. In acest weekend, programul ajunge in doua orase din judetul Dolj, la Scoala Gimnaziala Filiasi pe 18 noiembrie si la Bailesti, in data de 19 noiembrie, la Liceul ”Mihai Viteazu”.

Mai multe informatii sunt disponibile online la: www.programscolarcolgate.ro.

Vizionare placuta


Kudika
21 Noiembrie 2017
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.