Setari Cookie-uri

Cinci semne care îţi arată că ai probleme cu ficatul

Ficatul este unul dintre cele mai mari și mai importante organe din corp și are nevoie să fie protejat zilnic

probleme cu ficatul Ficatul este unul dintre cele mai mari și mai importante organe din corp și are nevoie să fie protejat zilnic, ceea ce, din păcate, foarte mulți români nu fac, expunându-se astfel la tot felul de afecțiuni în condițiile în care mulţi ne-am obişnuit să luăm, din păcate, tratamente după ureche pentru ceea ce credem că avem.

Iar bolile ficatului se produc, de cele mai multe ori, pe baza unei nutriții neadecvate, pe bază de stres sau diferite supărări sau, dacă sunteti, chiar ghinionişti, prin contactarea unui virus. Recomandat ar fi, spun medicii, să ne protejăm ficatul mai ales dacă urmăm tot felul de tratamente, iar soluția cea mai simplă și la îndemână este silimarina, o plantă cu o mulţime de beneficii pentru organism.

Oboseală

Dacă te simţi din ce în ce mai obosit şi nu ai idee care ar putea fi motivul, este posibil ca asta să se întâmple din cauza faptului că ficatul nu funcţionează aşa cum trebuie. Nu este singura cauză care ar putea duce la o stare de oboseală accentuată, printre numeroasele motive care ar putea duce la asta fiind infecţiile pulmonare sau banalul stres de la muncă, însă o funcţionare slabă a ficatului se va resimţi şi în încetinirea întregului organism, privându-ne de energia necesară pentru îndeplinirea sarcinilor de peste zi, de la muncă. În general, dacă observi o stare de oboseală constantă şi dacă nici măcar dimineaţa nu te trezeşti odihnit, ar fi bine să îţi faci un set de analize generale, pentru că e posibil să ai lipsuri la mai multe nivele.

Citește și:

Dureri de cap, ameţeală, spasme

O altă modalitate prin care îţi poţi da seama că ai probleme cu ficatul sunt durerile dese de cap, care se accentuează după o perioadă mai lungă de timp. Asta din cauză că afecţiunile ficatului afectează şi sistemul nervos, iar atunci când acesta nu este protejat aşa cum trebuie şi nu funcţionează la parametrii normali, vei resimţi aceste dureri de cap din ce în ce mai dese, dar şi stări de ameţeală, spasme sau vei observa că devii foarte uşor iritabil. Tot un ficat bolnav duce la scădere în greutate şi pierderea apetitlului, astfel că activităţile zilnice vor deveni din ce în ce mai solicitante.

Abdomen mereu umflat, ochi gălbui

Dacă observi că abdomenul îţi este mereu umflat, precum al unei femei însărcinate, este posibil să suferi tot de o afecţiune a ficatului, şi anume de ciroza, caz în care trebuie să mergi neapărat la medic. De asemenea, semne că poţi avea probleme cu ficatul sunt şi prezenţa ochilor gălbui sau a pielii palide. De regulă, toate acestea apar în momentul în care o persoană suferă de icter, de exemplu. Cauza acestuia o reprezintă imposibilitatea organismului de a elimina excesul de bilirubulină.

Citește și:

Respiraţie urât mirositoare

Din cauza acumulării toxinelor în ficat sau mai bine zis din cauza imposibilităţii acestuia de a le elimina aşa cum o face în mod normal, e posibil să avem parte de respiraţie urât mirositoare. De aceea, dacă resimţiţi acest fenomen mai des sau mai des decât în mod normal, este recomandat să vă gândiţi la un control al ficatului, pentru a depista eventualele probleme.

Simptome asemănătoare gripei

Dacă aveţi simptome asemănătoare gripei sau scaun închis la culoare, este, de asemenea, posibil să vă fi pricopsit cu o hepatită de tip A, B sau C. Toate aceste infecţii duc la inflamarea ficatului. Aşa că, pentru a evita astfel de afecţiuni, este bine să fiţi foarte atenţi la ce alimente consumaţi pentru că hepatita de tip A, spre exemplu, se transmite prin intermediul alimentelor contaminate.

Citește și:

Vizionare placuta


Kudika
2 Iulie 2018
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.