Setari Cookie-uri

Doua liniute pe testul de sarcina? Ce poti face si ce nu poti face timp de 9 luni

Iti poti pastra stilul de viata dinaintea sarcinii, doar cu mai multa atentie la cateva aspecte.

Vestea ca vei deveni mama aduce cu sine o bucurie imensa, dar si o serie de intrebari referitoare la ce ai voie sa faci si ce nu ai voie in urmatoarele 9 luni. Vei constata poate ca multe persoane din jurul tau vor avea un sfat pentru tine. Nu-ti ramane decat sa asculti – doar daca esti dispusa – si sa te informezi din surse sigure si de la medicul tau cu privire la ceea ce ti se intampla.

Ce ESTE RECOMANDAT sa faci in timpul sarcinii?

In primul rand, trebuie sa stii ca a fi insarcinata nu inseamna ca esti bolnava si teoretic iti poti pastra stilul de viata dinaintea sarcinii, doar cu mai multa atentie la cateva aspecte.

Alimentatia

Unul dintre cele mai preocupante aspecte pentru o viitoare mamica este alimentatia. Si pe buna dreptate, pentru ca tot ceea ce mananci ajunge sa hraneasca si bebelusul din burtica. Exista alimente care sunt recomandate a fi consumate in sarcina, dar si alimente care ar trebui evitate.

Citește și:

Printre alimentele recomandate se numara: legume cu frunze verzi, fructe, cereale integrale, lactate, oua, carne alba, peste (preferabil de provenienta ecologica). Cantitatea de peste este bine totusi sa fie limitata din cauza riscului de contaminare cu mercur. De asemenea, sub nicio forma nu consuma peste crud, carne insuficient preparata termic, branzeturi din lapte nepasteurizat, pentru a evita riscul de listerioza sau toxiinfectii alimentare.

Miscarea

Activitatea fizica moderata, atat timp cat nu iti este interzisa din motive medicale, este mai mult decat binevenita. Poti incerca gimnastica Lamaze, benefica pentru musculatura abdominala si pentru spate. O activitate usoara si placuta este inotul, pe care trebuie sa il practici in bazine sigure din punct de vedere igienico-sanitar. Mersul pe jos nu trebuie sa lipseasca din programul zilnic. Insa ai mare grija sa bei suficiente lichide, sa porti haine lejere din bumbac si incaltaminte comoda.

Citește și:

Viata de cuplu

Daca medicul iti spune ca nu ai niciun risc, sexul in sarcina nu este contraindicat.

Analize medicale

Mergi periodic la medic pentru controalele corespunzatoare fiecarui trimestru de sarcina. Sunt recomandate: masurarea greutatii corporale, masurarea tensiunii arteriale, analize de sange (hemoleucograma, glicemie, uree, creatinina, trigliceride, colesterol, grupa sanguina si Rh, teste serologice pentru depistarea unor infectii (sifilis, HIV, citomegalovirus, toxoplasmoza, rubeola, rujeola), analize de urina, analize ale secretiilor vaginale, test Papanicolau (depistare cancer col uterin). Foarte importante sunt testele genetice (dublu test si triplul test) si ecografiile de morfologie fetala.

Pregatirea pentru nastere

Chiar daca te afli in primele luni de sarcina este bine sa te pregatesti din timp cu tot ce ai nevoie cand va veni pe lume bebelusul. Profita de faptul ca burtica nu este inca voluminoasa si mergi la cumparaturi pentru camera bebelusului, carucior. Nu uita sa-ti pregatesti bagajul de maternitate cu strictul necesar. Iar daca vrei sa afli data estimata a nasterii poti consulta un calculator sarcina.

Citește și:

Ce NU ESTE RECOMANDAT sa faci in timpul sarcinii?

Nu consuma alcool

Alcoolul trece de bariera placentara si ajunge la bebelus, afectandu-l chiar si in concentratii mici. Expunerea bebelusului la alcool in viata intrauterina poate genera probleme grave in dezvoltarea psihica si fizica ulterioara.

Nu fuma

Fumatul este daunator indiferent ca esti insarcinata sau nu. Dar cu atat mai mult daca te pregatesti sa aduci pe lume o noua viata.

Evita cofeina

Desi medicii nu interzic complet consumul de cafea in timpul sarcinii, trebuie sa stii ca nu trebuie sa depasesti o ceasca de cafea pe zi. Limiteaza consumul de ciocolata si taie de pe lista bauturile carbogazoase cu cofeina.

Radiografiile sunt interzise

Razele X emise de radiografii sunt nocive pentru bebelus. Chiar si radiografiile dentare sunt contraindicate in timpul sarcinii.

Citește și:

Evita expunerea la substante chimice

Daca trebuie sa amenajezi camera bebelusului, evita zugravitul, vopsitul sau alte activitati care presupun expunerea la chimicale. Limiteaza inclusiv expunerea la detergenti si alte substante agresive de curatenie. Chiar si vopsirea parului este de evitat in timpul celor 9 luni.

Fara sauna, bai fierbinti, plaja in exces

Caldura excesiva este daunatoare atat pentru tine, cat si pentru bebelus. Cresterea temperaturii corporale este un factor de risc pentru avort spontan sau nastere prematura.

Nu curata litiera pisicii

Pentru a te feri de riscul contaminarii cu diversi microbi sau paraziti, in special toxoplasmoza, evita a curata litiera pisicii sau a scoate catelul la plimbare.

foto main pixabay

Vizionare placuta


Kudika
25 Iunie 2019
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.