Setari Cookie-uri

Patru fraze pe care le poți rosti oricând pentru a însenina ziua oricui

Amintește-ți cum a fost când ai trecut printr-un moment dificil iar cineva a rostit o frază, fără ca tu să te aștepți, care te-a ajutat să îți recapeți energia și încrederea în viață și în tine.

Un zâmbet, o îmbrățișare, un cuvânt spus pe tonul potrivit la momentul potrivit au darul de a schimba și chiar a salva o viață. Amintește-ți cum a fost când ai trecut printr-un moment dificil iar cineva a rostit o frază, fără ca tu să te aștepți, care te-a ajutat să îți recapeți energia și încrederea în viață și în tine. Și tu poți fi o asfel de persoană pentru altcineva, chiar și un necunoscut. Iată patru fraze pe care le poți rosti oricând pentru a însenina ziua oricui.

1. Ce bine arăți astăzi!

Multe dintre noi au în minte o voce critică și aspră care atrage în permanență atenția asupra a ceea ce nu facem bine sau a aspectelor care ne displac la noi însene într-atât încât uităm să ne mai apreciem sau să ne iubim. De aceea, atunci când observi că o prietenă sau o colegă srălucește, nu ezita să i-o spui. Este posibil ca ea să nici nu fi observat

Citește și:

2. Ce idee genială, nu m-am gândit la asta!

Credem că trăim într-o lume a competiței și a lipsurilor când lucrurile stau de fapt de dos. Această viziune distorsionată ne face să ne temem că poziția sau statutul nostru sunt în permanență amenințate. Că altcineva-mai bună sau mai tânără-vrea să ne ia ce avem. Este loc sub soare pentru toată lumea iar tu ești unică, prin urmare de neânlocuit. Nu te teme să recunoști valoare celorlalți.

3. Mulțumesc!

Un cuvânt atât de simplu dar atât de puternic. Mulțumesc are darul de a schimba starea ta de spirit dar și a interlocutorului într-o clipită. Pe tine te ajută să intri pe frecvența abundenței și a recunoștiinței, iar pe celălalt, să se simtă apreciat și văzut.

4. Ești atât de amabilă.

Nu știu cine a venit cu ideea că a fi bun înseamnă să fi prost dar nu cred în ea deloc. Cu toate acestea, mulți oameni își ascund bunătatea de teamă să nu fie folosiți sau răniți ca și cum ar fi ceva rușinos sau rău. Atunci când recunoști bunătatea într-o altă persoană, îi faci viața mai bună. Și asta pentru că o ajuți să se accepte și să se vadă așa cum este, adică minunată.

Citește și:

Featured foto by WAYHOME studio via Shutterstock.com

Vizionare placuta


Andreea Billig este scriitoare, autoare a best-seller-ului "I Choose...

Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.