De ce e bine ca părinții să ceară iertare copiilor

2. Relația părintelui cu el însuși, prin analizarea propriei copilării.

„Copii nu fac ce spunem noi, ci fac ce facem noi”. Da, acest fapt vine cu o responsabilitate în plus. Pe lângă o monitorizare permanentă a propriului comportament, presupune și conștientizarea propriei copilării și a experințelor și emoțiilor trăite atunci. Care inevitabil se întorc, fie că părinții își dau seama sau nu de acest aspect, deoarece „copilul poate să stârnească în noi amintiri care ne vor influența apoi în mod eronat deciziile de parenting, iar dacă nu ne facem timp să analizăm felul în care am fost crescuți, această moștenire ne poate afecta pe nesimțite”. Astfel, se întâmplă ca atunci când părinții reacționează și își evaluează reacțiile emoționale să nu ia în considerare că acestea ar putea fi declanșate de o amintire și nu de cele întâmplate în prezent. Un exercițiu util propus de Perry ar acela prin care trăirea unor sentimente puternice negative în prezența copilului să fie privită ca o avertizare asupra a ceea ce a trăit părintele și nu a comportamentului copilului. Iar această conștientizare poate aduce o schimbare semnificativă în relație și în felul în care copilul va înțelege intervenția părintelui.

Însă rememorarea trecutului poate fi chinuitoare. În primul rând pentru că, nu de puține ori, acesta poate conține experiențe în care, pe lângă iubire, au existat și critici, etichetări negative sau reproșuri. Care au modelat comportamentele ulterioare ale adultului în relațiile cu ceilalți și au creat o voce care le poate vorbi în același fel propriilor copii. Perry explică faptul că fiecare părinte își dorește să își iubească copilul, însă uneori acest bagaj emoțional negativ tinde să creeze niște bariere sau reacții care vorbesc mai mult despre suferința trecută și neînțeleasă, decât despre sprijin necondiționat, despre acceptare și căldură, chiar și atunci când sunt impuse copilului limitele de care are nevoie. Ca în exemplul lui Mark, tatăl a cărui poveste este expusă în primul capitol, „care nu a reușit să își descătușeze dragostea pentru fiul său până când nu și-a descătușat durerea” provocată de plecarea propriului tată atunci când el avea trei ani, experiență pe care credea că o acceptase în cele din urmă, dar care l-a afectat din nou profund atunci când s-a născut fiul său.