Setari Cookie-uri

De la banala răceală sezonieră la manifestări pandemice. Ce soluții practice există?

Deși s-a încheiat sezonul rece, primăvara este încă un moment prielnic dezvoltării virozelor. 

Virozele, de la guturai, gripă sau COVID-19, reprezintă unele dintre cele mai frecvent întâlnite boli infecțioase la om și, în ciuda severității variabile în majoritatea cazurilor, reprezintă o povară economică semnificativă asupra societății și a indivizilor.

Cum se manifestă virozele?

Virozele au manifestări comune în prima etapă de boală: nas înfundat, rinoree, dureri la înghițire, subfebrilitate (temperatură mai mică de 37,8). Concret, pe baza strictă a simptomelor pacientului, fără un test rapid pentru depistarea Antigenului SARS COV-2 sau un test RT-PCR, este greu de deosebit o răceală comună de o infecție produsă de virusul SARS-CoV- 2.

De aceea, pentru acuratețea diagnosticului, în orice situație de boală – chiar și în formele ușoare - este indicat să soliciți sfatul medicului.

Citește și:

Cum e tratat pacientul, indiferent de stare?

Pacientul cu stare generală bună, vioi, activ, fără febră, poate fi tratat cu medicație simptomatică la domiciliu. Evident, dacă acesta a fost consiliat, în prealabil, de către un personal medical specializat. În schimb, în cazul pacienților cu simptome medii spre severe – febră ridicată, tuse repetitivă, stare generală modificată, dureri musculare, dureri la înghițit – este obligatoriu solicitarea sfatului medical. Prin urmare, pacientul trebuie supus unui consult medical, în urma căruia, medicul va stabili tratamentul de urmat: izolare la domiciliu, cu medicație adresată simptomelor sau îndrumarea pacientului către o unitate spitalicească, în vederea acordării de îngrijiri adecvate stării sale.

Citește și:

Ce soluții practice există pentru protecția față de infecțiile induse de Rhinovirusuri?

Tratamentul simptomatic – În ce constă acesta? Acesta se adresează simptomelor bolii și este vorba despre clasicul tratament ce implică administrarea de vitamină C, ceaiuri pe bază de plante și eventuale medicamente simptomatice din clasa anti-inflamatoarelor (exp. Ibuprofen, Paracetamol). Această schemă de tratament poate fi în unele cazuri o soluție de moment pentru reducerea intensității simptomatologiei, însă aceasta nu vor anihila sursa problemei (virusul sau microbul care a produs îmbolnăvirea).

De altfel, încă de la debutul pandemiei, au fost propuse o serie de remedii sau tratamente imunomodulatoare cu scopul prevenției infecției cu acest virus, cum ar fi Vitamina D și melatonina, însă fără o relație de eficiență directă și cuantificabilă statistic.

Citește și:

Ce știm până în prezent?

Contagiozitatea crescută a Coronavirusurilor este determinată de transmiterea lor pe cale respiratorie. Straturile de celule epiteliale din cavitățile orale și nazale formează o barieră imună fizică și înnăscută împotriva bacteriilor și virusurilor. Cu toate acestea, virusurile respiratorii (inclusiv SARS CoV 2) pot infecta celulele mucoasei din această zonă, generând primele simptome ale unei infecții de căi respiratorii superioare.

Cum putem preveni sau scurta durata unei infecții?

Este important de știut că virusul SARS COV-2 care provoacă boala COVID-19 se reproduce activ în gât și atinge prin replicare rapidă o concentrație virală faringiană ridicată, chiar și la pacienții cu simptome ușoare ale bolii.

Citește și:

Pe de altă parte, HCoV ‐ 229E este unul dintre cele patru coronavirusuri care cauzează răceala comună, acesta folosind ca poartă de intrare tot nasul și gura.

Ce e de făcut?

Dezactivarea virusurilor cantonate la nivelul cavitații oro-nazale poate fi realizată prin aplicarea unui strat de glicerol și tripsină. În acest sens, un ajutor disponibil în prezent poate fi ViruProtect (Stada), un spray oral cu eficacitate dovedită asupra acestor variante.

Photo by engin akyurt on Unsplash

Vizionare placuta


Kudika
12 Mai 2021
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.