Cum te poți infecta cu HPV de la un simplu epilat

Medicul ginecolog George Diaconu te învață la ce să fii atentă când mergi la salonul de cosmetică

Un ritual de înfrumusețare la care apelează o bună parte dintre doamne și domnișoare, mai ales în perioada verii, prezintă și un risc pe care multe dintre ele în ignoră sau nu îl percep. Epilarea cu ceară, avertizează George Diaconu, medic specialist obstetrică-ginecologie la Royal Hospital, poate fi un mod de transmitere a infecțiilor virale, inclusiv HPV.

Medicul George Diaconu a povestit în cadrul evenimentului ”The Talk”, organizat de Royal Hospital, cum o întrebare primită din partea unei paciente l-a făcut să se adâncească în literatura de specialitate. ”Doamna lucrează într-un salon de cosmetică și mi-a mărturisit că una dintre clientele sale i-a solicitat o ședință de epilare cu ceară tradițională, nu de unică folosință. În timpul epilării, pacienta mea a observat că aceasta prezenta veruci genitale, un semn frecvent întâlnit în cazul infecției cu HPV. Din fericire, doamna a știut se recunoască semnele și mi-a cerut ajutorul pentru a nu pune în pericol sănătatea altor femeie, însă sunt sigur că nu de fiecare dată se întâmplă acest lucru”, a explicat medicul George Diaconu.

Retail jobs

Pentru a evita astfel de situații, mai ales că în cele mai multe saloane de cosmetică ceara încălzită este refolosită, medicul recomandă ca femeile să fie atente la regulile de siguranță luate de reprezentanții salonului. ”Vasul în care stă ceara ar trebui dezinfectat și desigilat în fața clientei, la fel și spatula folosită în acest proces, astfel nu rămâneți acolo! Mănușile trebuie să fie nefolosite, mai ales că în zonele sensibile părul este mai gros, iar smulgerea poate provoca sângerare și, implicit, apare riscul unor infecții bacteriene și virale”, a adăugat specialistul.

Declarațiile au fost făcute în cadrul evenimentului ”The Talk”, în cadrul căruia medicii spitalului Royal Hospital se întâlnesc cu femei de toate vârstele și răspund la toate întrebările intime pe care acestea nu au avut curaj să le adreseze până acum. Seria de întâlniri a beneficiat de implicarea mai multor persoane publice, printre care Roxana Nemeș, DJ Harra, Ameri Nasrin, Adriana Rusu, Andra Mihail, Elena Matei, Luminița Luca, Annes, Ana Pirvulescu, Diana Stejerean, Lalla, Maria Speranța, Bianca Nutu, Elena Ionescu și Adina Halas.

Prezența Virusului Papiloma uman (HPV = Human Papilloma Virus) poate duce la apariția verucilor (negi), inclusiv a celor genitale și poate determina modificări precanceroase la nivelul colului uterin la anumite persoane cu imunitate scăzută. Infecția cu virusul HPV genital este întâlnită la aproximativ 80% dintre persoanele active sexual, cel puțin o dată de-a lungul vieții. În funcție de cât de puternic este sistemul imunitar, virusul poate dispărea de la sine din corp. Însă, știindu-se faptul că mai mult de jumătate dintre purtătorii virusului nu prezintă simptomatologie, medicii ginecologi recomandă efectuarea consultației de specialitate anual.

Infecţia cu HPV cauzează şi 20%–90% dintre carcinoamele scuamoase ale anusului, orofaringelui, vulvei, vaginului şi penisului. Aproximativ 90% din toate cancerele ano-rectale sunt cauzate de HPV 16 şi HPV 18, iar 40% dintre cancerele vulvare, care apar mai ales la femeile în vârstă, sunt asociate cu HPV 16. Cea mai gravă consecință a infectării cu HPV este cancerul de col uterin, statisticile anuale înregistrând peste 3.000 de cazuri noi diagnosticate și peste 2.000 de decese, dat fiind faptul că aceasta formă de cancer este depistată prea târziu.

Vizionare placuta


Kudika
26 Mai 2022
Echipa Kudika
Iti place acest articol? Recomanda-l prietenilor:

Ti-a placut acest articol?

Aboneaza-te pe Kudika pentru a primi articole similare.


Setari Cookie-uri